Se pare ca am obtinut o prima garantie a primirii noastre la 1 ianuarie viitor in comunitatea europeana. Vom continua sa privim cu atentie numai reactiile politicienilor, falsele lor miscari, menite cel mai adesea sa ne induca in eroare. Azi va propun sa privim mai de aproape si la cele ce se intampla „mai jos”, la capacitatea noastra de reactie fata de „fleacurile” noneuropene care impodobesc, atat de tipator, viata sociala din Romania. Cele care vor trebui sa dispara, daca vrem ca primirea noastra in UE sa devina, in timp desigur, chiar integrare.
Tocmai ma bucurasem de frumusetea sobra, europeana a unui oras romanesc, parca intrat inaintea restului tarii, dar alaturi de altele de peste munti, in Europa, cand a trebuit sa iau zisul Inter City spre Bucuresti, capitala perpetua a cacofoniei, si nu numai a celei politice. Cand am spus frumusetea europeana a Aradului am exclus incercarea de cenzurare a unui spectacol de teatru de catre o minte ingusta, incercare care s-a terminat, pana la urma, cu bine, la teatrul din localitate.
Revenind la tren, asta arata pe din afara asemenea celor pe care le jinduiam altadata. Pe dinauntru totul e, de asemenea, civilizat. Aproape ca-n Europa, dar cat de departe! Pentru ca, in mentalitatea lor de cartier, responsabilii SNCFR-ului considera un semn de civilizatie si de confort, probabil, obligarea tuturor calatorilor, care nu platesc putin pe un bilet, sa asculte muzica. Muzica usoara, cum se numea altadata. L-am rugat pe seful trenului, altminteri o persona amabila si binevoitoare, sa opreasca zgomotul continuu, dar mi-a spus ca nu are voie decat, suprema concesie, sa-l faca mai incet. Aici, desi pare un fleac, descoperim un reflex totalitar: toti sa asculte ce muzica vreau eu, patron sau director sau ce-o fi. Ca exista o multime de tineri care-si spala in felul asta singuri creierele, ii priveste. Pot s-o faca si-n tren, cu aparate individuale pentru aceasta operatie.
Daca tot am ajuns la SNCFR, sa vedem si alte „virtuti” ale trenurilor din Romania, indiscutabil mai confortabile decat altadata. Numai ca un bilet costa, la cl. I, la acel Inter City, nu mai putin de 99,10 lei noi. Asta pentru o calatorie de noua ore si ceva. Sase sute si ceva de kilometri in noua ore si ceva! Asta da Europa! Dar din alt secol. Nu-i vorba ca de la Bucuresti la Constanta faci, acum, cu reparatiile, vreo patru ore si jumatate, dar platesti suplimentul de viteza ca si cum traseul ar fi parcurs rapid. Mi se va replica: stii, lucrari la terasamente. Foarte bine, excelent, dar suprimati suplimentele sau reduceti preturile proportional cu reducerea vitezei. O sa spuneti ca sunt lucruri si mai grave. Da, dar reflexul ar trebui sa apara inca de la cele mici, pentru a le preveni pe cele grave.
Cetateanul roman, maine european, nu stie ca are dreptul sa-si ceara drepturile (repetitia e intentionata). Sau stie, dar mai stie si ce ar insemna un proces intentat SNCFR: pierdere de bani, de timp, nervi si un verdict final favorabil companiei, perceputa drept una a statului, deci care are intotdeauna dreptate. Ce-ar fi daca toate sutele de mii de cetateni care au mers cu trenul la mare asta vara si-ar cere inapoi banii pe suplimentele de viteza la rapide care au circulat, in realitate, ca niste personale?
Ar fi un castig mic pentru fiecare persoana, luata in parte, dar unul destul de mare din punctul de vedere al trezirii la adevaratul civism, cel pe care sa nu-l poata calca in picioare autoritatile de nici un fel. Pe vremuri, dimineata, in salile de asteptare din statia principala a tarii se striga: „Desteptarea in Gara de Nord ca maturam culoarele!”. O fi dimineata aceea, acum.
