Motto: „Întrebarea crucială de care dughiniștii și putiniștii fug speriați, precum gândacii de bucătărie, este următoarea: de două ori Rusia a promis să salveze lumea și a reușit doar să o facă mai asemănătoare cu iadul. E cazul să o învestim cu un nou capital de încredere ca să o facă și a treia oară?“
Olavo de Carvalho
Vizita ideologului pseudo-conservator, în fapt profetul imperialismului velicorus, Aleksandr Dughin în România, în plină ofensivă pesedist-penelistă pentru demisia lui Traian Băsescu, nu poate să nu genereze legitime întrebări. Dughin nu este un universitar oarecare, ci ideologul din umbră al strategiei putiniste de resurecție a Maicii Rusii sub semnul sintezei fascisto-comuniste. Este doctrinarul unui nou totalitarism în statu nascendi, un conglomerat deliberat baroc, un panslavism ortodoxist impregnat cu nostalgii staliniste cu certe și deloc secrete ambiții expansioniste. Este un adversar visceral al valorilor liberale. Traian Băsescu simbolizează opțiunea indefectibilă a României pentru NATO și UE. Decredibilizarea sa este clar legată, prin fire bine camuflate dar nu imposibil de decelat, de interesele Rusiei putiniste.
Reiau aici un articol de acum câteva luni (martie 2014) care s-a dovedit, iată, premonitoriu. Ceea ce dezvăluie acum Robert Turcescu pe blogul său mi se pare deopotrivă revelator și alarmant. Dughin nu se ocupă cu turismul spiritual. Vizitele sale în România (care, totuși, nu este Muntele Athos) și nu doar acolo sunt expresia unei agende geopolitice. Este interesant cine a participat la mesele în onoarea lui Dughin. Între aceștia, graficianul ex-peremist Eugen Mihăescu, fost consilier personal al lui Ion Iliescu, care și-a construit „cariera politică“ pe post de vasal al lui Corneliu Vadim Tudor în cea mai neagră perioadă a acestuia. În trecutul recent, Dughin s-a întâlnit cu Ioan Talpeș și cu Adrian Năstase. Nu mai vorbesc de diverse personaje stranii care apar și dispar în funcție de o meteorologie politică adeseori năucitoare. Mircea Popa, cu ale sale propensiuni rusofile știute de decenii, este doar unul dintre acestea.
Cine vrea să înțeleagă mentalul Kremlinului, himerele dominante la ceasul dictaturii FSB, ar face bine să asculte cântecele Jannei Bicevskaia, fosta voce a protestului, un fel de Joan Baez a vremurilor lui Brejnev și Andropov, devenită una a resurecției simbolice a unui trecut fetișizat, romantizat și mitizat. Sunt cântece care aduc aminte deopotrivă de miturile bolșevice și de acelea ale Gărzii Albe, de cultul lui Nikolai al II-lea și de acela al lui Iosif Djugasvili, zis Stalin, într-o combinație pe cât de eterogenă, pe atât de înșelătoare. O combinație letală pentru tot ce înseamnă libertatea individului. „Marșurile, imnurile și simbolurile vagi sunt materia primă a oricărei dictaturi“, scria Mihail Sebastian în „Cum am devenit huligan“ (citez din memorie).
Ingrediente folosite din plin de regimul Putin.
Mistuit de anxietăți inavuabile și de nesăbuite aspirații de a reconstitui Imperiul Rus, Vladimir Putin mizează pe ceea ce numesc fantasmele salvării. S-a scris mult, în anii 90, despre sindromul Rusiei weimariene și despre riscul ascensiunii fascismului. Iată-l acum împlinit. Un fascism modernizat, desigur, dar tot fascism: imperialist, militarist, naționalist, dictatorial, anti-liberal și anti-pluralist. Pe scurt, gangsterismul pseudo-mesianic ridicat la nivel de politică de stat. Ideile doar aparent delirante ale lui Aleksandr Dughin au inspirat și continuă să inspire pariul lui Putin și al camarilei sale. Printre cei care îl frecventează pe Dughin se numără Gabor Vona, liderul formațiunii extremiste Jobbik din Ungaria. Este vorba de un proiect geopolitic cu aspirații planetare, anti-occidental, xenofob, autoritar și anti-liberal. Timp în care Putin și megafoanele sale calomniază revoluția ucraineană despre „lovitura de stat fascistă“ de la Kiev. Iată un pasaj simptomatic dintr-o carte programatică a lui Dughin: „Suveranitatea Ucrainei reprezintă un factor extrem de negativ pentru geopolitica Rusiei şi poate conduce, în principiu, foarte uşor la un conflict militar. […] Ucraina ca stat independent, cu anumite ambiții teritoriale, constituie o amenințare enormă pentru întreaga Eurasia și, fără o soluționare a problemei ucrainene, este lipsit de sens să vorbim despre geopolitica continentală. [ … ] Având în vedere faptul că o simplă integrare a Moscovei şi Kievului este imposibilă și nu va duce la o structură geopolitică stabilă […], Moscova va trebui să se implice în mod activ în reorganizarea spațiului Ucrainei în conformitate cu singurul model geopolitic logic şi natural“.
Visului unificării europene, îmbrățișat de revoluționarii ucraineni, susținut de democrații ruși, Putin îi opune, în tradiția stalinismului, a pan-slavismului și a eu-rasianismului, propriul sau vis, o Uniune dominată de Rusia veșnică. Cine nu înțelege că miza actualului moment este viitorul Europei, îndeosebi al Europei de Est și Centrale, deci și al României, suferă de orbire geopolitică și abulie morală.
P.S.: Cum notează un bun prieten, „Aleksandr Dughin e foarte activ în România exact în momentele de atac. Și este imposibil să-ți scape semnificația pro-rusă și antipatriotică a votului de ieri din Parlament: exact când Președintele conducea la București negocierile SEECP, unde au venit șefii de stat și de guverne din Europa de Sud-Est și pe care a reușit să îl revitalizeze printr-o declarație comună, Parlamentul îi cerea demisia. Lovitura de stat, să nu iluzionăm, continuă“. Aș mai adăuga, pentru acuratețea dezbaterii pe tema Dughin, că site-ul „În linie dreaptă“, acuzat de unii de „extremism“, s-a ocupat în chip sistematic și continuu de acest personaj și de ideile sale. Cu mult înainte ca extremismul lui Dughin să devină un subiect de discuție și de îngrijorare în mainstream-ul românesc, pe acest site au apărut analize datorate lui Olavo de Carvalho, Ancăi Cernea și altor autori.
Notă: Acest text a apărut şi pe Contributors.ro
