19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialDerby dobrogean la Năvodari

Derby dobrogean la Năvodari

Ultima etapă a turului în Liga a II-a la fotbal se dispută sâmbătă. Printre partidele programate se numără şi duelul dintre cele două formaţii angrenate în competiţie, Săgeata Năvodari şi FC Farul Constanţa. Disputa este programată sâmbătă, de la ora 11.00, la Năvodari, şi opune două formaţii aflate la cele două extremităţi ale clasamentului. Gazdele întâlnirii trag la promovare, în timp ce Farul va ierna pe ultimul loc al clasamentului şi speră să scape de o ruşinoasă retrogradare.

Pentru Alin Artimon, antrenorul Farului, meciul cu Săgeata este unul în care doar trei puncte ar putea aduce un dram de linişte pentru pauza de iarnă. „Trebuie să ne plătim datoriile în primul rând faţă de patron. Avem puncte cât o buburuză şi nu e bine deloc. Sper să reuşim să obţinem trei puncte care să ne aducă un pic de linişte înaintea pauzei de iarnă. Chiar şi aşa, un rezultat bun nu ar şterge impresia proastă pe care am lăsat-o în acest tur de campionat”, a spus tehnicianul marinarilor.

Artimon crede că Săgeata este favorită în partida de sâmbătă. „Dacă ne uităm în clasament este clar că Săgeata este favorită. Mai mult, jocul se dispută la ei acasă. Noi însă avem şansa noastră pe care ne dorim să o fructificăm”, a mai spus antrenorul echipei de pe litoral. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă