0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialDepreciere record pe piaţa interbancară: 1 euro = 3,7106 lei

Depreciere record pe piaţa interbancară: 1 euro = 3,7106 lei

Banca Nonala a anuntat ca moneda nationala si-a continuat, luni, deprecierea fata de monedaeuropeana, un euro fiind cotat la 3,7105 lei, depasind astfel pragul psihologic de 3,7. Este vorba de cea mai ridicata valoare a euro din ultimii trei ani. Dolarul este, la randul sau, la un pas de pragul de 2,5 lei, fiind cotat luni la 2,4904 lei.

 

Potrivit dealerilor aceasta evolutie vine pe fondul transferarii unor volume destul de mari in piata.La deschiderea pietei, rata de schimb se situa la 3,6985 de lei pentru un euro, dupa ce ultimele transferuri de la sfarsitul saptamanii trecute s-au perfectat la 3,6720 de lei pentru un euro.

Deprecierea leului si mentinerea fluctuatiilor cursului de schimb de pana la plus minus cinci la suta pot determina o valoare medie a exporturilor de trei miliarde euro pe luna, a declarat, luni, pentru Rompres, Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR).

"Dupa trei ani de suferinte, in care a avut loc aprecierea leului, cu aproape 30 la suta, fapt ce a dus la multe pierderi, falimente si somaj inregistrate de exportatori, a venit si soarele pe poteca noastra. Nu stim cat de indelungata este aceasta perioada, dar cursul de schimb este favorabil exportatorilor. Acestia au inregistrat reveniri de ritmuri de crestere, dupa perioada 2000 – 2004. Cred ca aceste reveniri pot duce la o valoare medie a exportului de trei miliarde euro pe luna, cu conditia ca fluctuatiile de curs sa nu depaseasca plus sau minus cinci la suta. Altfel, efectele vor fi descurajate prin reduceri arficiale ale competitivitatii exportatorilor, in raport cu concurenta din celelalte tari", a afirmat Mihai Ionescu.

De asemenea, presedintele ANEIR a precizat ca in afara de politica de curs, care este favorabila exportatorilor, ANEIR asteapta o serie de masuri fiscale, pe care le va negocia cu Guvernul.

"Este vorba despre introducerea in Codul Fiscal a regulilor comunitare privind TVA la export, pentru ca exportatorii romani sunt dezavantajati. Exportatorii din tarile comunitare nu platesc TVA la export. Din acest motiv, exportatorii romani au blocaje de 2,5 miliarde euro, suma care sta la Ministerul Economiei si Finantelor si se returneaza cu intarziere. A doua solicitare se refera la faptul ca, daca organele fiscale nu pot returna aceste sume, ele sa se compenseze de la bugetul de stat. De asemenea, solicitam ca exportatorii sa beneficieze de posibilitatea de a plati obligatiile la stat in valuta, pentru ca si Guvernul are nevoie de valuta pentru obligatiile sale externe. Totodata, cerem ca Banca Import Export Eximbank sa introduca polite de asigurare pentru exporturi".

Revenirea exportului depinde de consolidarea politicii monetare si a celei fiscale, potrivit presedintelui ANEIR.

"Pragul de peste 70 la suta pe care l-a atins deficitul comercial ca pondere in export, peste limita maxima de 60 la suta, este un grav semnal de alarma care ar trebui sa puna pe ganduri nu doar oamenii de afaceri, ci si pe guvernanti, care nu vor putea sa acopere acest deficit", a adaugat Mihai Ionescu.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă