Săptămâna aceasta, Editura Humanitas Fiction împlinește 10 ani de existență. Peste 550 de titluri au fost publicate în acest timp, oferindu-ne spre lectură scrieri din cele mai diverse, aparținând unor autori clasici sau contemporani cu noi.
Cum au fost alese aceste titluri spre a ne fi oferite lecturi interesante, emoționante, ce preferă cititorii români, ce titluri au fost în top ne spune directorul general al Editurii Humanitas Fiction, Denisa Comănescu, cea care este responsabilă cu aducerea lor pe piața de carte românească.
RL: Au trecut 10 ani de când ai pornit pe drumul Humanitas Fiction și, din câte știu, 11 ani ai colecției „Raftul Denisei“. Cum percepi acum acești ani?
Denisa Comănescu: Ca nouri lungi pe șesuri. În februarie 2006 am venit la Editura Humanitas ca director pentru literatura străină, departamentul pe care îl conduceam primind numele de Humanitas Fiction. În ultima decadă a lunii mai 2006 am lansat, cu șapte titluri deodată, colecția care, purtându-mi numele, a devenit prima colecție de literatură personalizată. În august 2007 a luat ființă Editura Humanitas Fiction, dedicată exclusiv literaturii străine. E o editură care publică în jur de 45-50 de titluri noi pe an și cam tot atâtea prelungiri de tiraj și reeditări. Dispune de un corp redacțional minim, externalizând o parte din redactarea și corectarea titlurilor în pregătire. În ciuda acestui fapt, deține un portofoliu bogat, în care clasicii secolului XX și XXI se întâlnesc cu tinerii scriitori străini aflați pe val, iar modernitatea și realitatea acută își răspund armonios. Are backlist serios, titlurile semnificative din vechile colecții ale editurii Humanitas „Raftul întâi“ și „Cartea de pe noptieră“. După 10 ani bilanțul e pozitiv. Peste 550 de titluri noi publicate.
Care a fost prima carte, dacă-ți mai aduci aminte, apărută la Humanitas Fiction?
Sigur, „Belcanto“ de Ann Patchett, un roman minunat despre o soprană care cânta la o soarea cu diplomați, în timp ce teroriștii asediau ambasada respectivă.
Cum selectezi titlurile? Pe ce criterii? Și cât de dificil este ca din noianul de titluri apărute să selectezi câteva?
Cu profesionalism și, mai ales, cu fler. Eu sunt un „cititor profesionalist“, știu să aleg cărți de literatură universală după ce le-am parcurs în grabă sau pe îndelete. Când dau peste un roman excelent, parcă se oprește timpul în loc. Nu contează decât cititul meu. Chiar întârzierea cu care răspund întrebărilor tale ține de o carte franțuzească inimaginabil de eterică, dar și cu tăietură dură, pe care nu am mai putut s-o las din mână până acum, după miezul nopții. Chiar azi îi voi face oferta editurii străine spre a cumpăra drepturile de autor pentru Humanitas Fiction.
Zilele trecute a venit semnat contractul extern la un roman cutremurător, scris cu mare știință, dar și cu umanism, pe care l-am câștigat într-o licitație – „Lincoln in the Bardo“ de George Saunders. Îi fac curte unui mare traducător să-l treacă pe românește, dar se lasă greu. Sunt zile lungi și multe când tot citesc la manuscrise electronice sau cărți sosite cu poșta la redacție și nu găsesc nimic de interes. Și asta mă întristează.
Ți s-a întâmplat să greșești în alegerea vreunui titlu? Și să constați că el nu merge la cititorul român?
De mai multe ori. Cititorul român nu e interesat de romane străine despre războaie, spre exemplu. Poate pentru că cititoarele dau în principal procentul persoanelor care citesc în România. Așa că scriitori foarte buni spanioli, toți obsedați de Războiul Civil, nu au mari șanse să fie citiți la noi. Nici problemele sociale și politice nu sunt de interes. Publicarea tetralogiei-cult cu Rabbit a fost pentru mine un fiasco. Evadarea într-o lume a ficțiunii fără apel la realitatea dură actuală e apreciată. Șarmul incantatoriu al Șeherezadei. Cititorul avizat gustă tot ce ține de experiment. De la John Fante la J.M. Coetzee sau la Michel Houellebecq și Boualem Sansal. Din păcate, acest tip de cititor e minoritar.
Care este cel mai vândut autor în acest interval de timp?
Paulo Coelho. Și nu e de mirare acest fapt. Coelho răspunde gustului comun, care agreează o lectură lejeră. Pentru un segment destul de mare de cititori, cărțile lui sunt terapeutice, și asta e important, fiindcă vecinătatea autorilor de prim-plan le incită curiozitatea.
Dar cel mai drag ție? Cel de care te-ai atașat din considerente diverse, de întâlnire personală, de afinități literare etc.?
Mi-s dragi la fel patru, nu unul. Evgheni Vodolazkin, care a scris capodopera „Laur“, dar și „Aviatorul“, alături de marea scriitoare Ludmila Ulițkaia, autoarea romanelor „Imago“ și „Medeea și copiii ei“, pe de o parte, și Jonathan Safran Foer, căruia i-am publicat recent magnificul roman „Iată-mă“, și fosta lui soție, scriitoarea Nicole Krauss, autoarea impresionantului roman „Istoria iubirii“, pe de alta.
Care autori se vând mai bine, cei contemporani sau cei clasici?
Ambele categorii. În topul celor mai bine vândute 10 titluri din Humanitas Fiction pe 10 ani figurează pe poziții consecutive „Maestrul și Margareta“, de Mihail Bulgakov (un clasic al modernității), și volumul de povestiri al lui Eric-Emmanuel Schmitt „Cea mai frumoasă carte din lume“, scris în secolul XXI.
Ai avut de-a lungul timpului feedback-uri emoționante de la cititori? Au influențat ele alegerea vreunui titlu?
Orice feedback de la cititori mă ajută să înțeleg cum li se modifică gustul, ce aș-teaptă de la mine.
Ce te bucură, ce-ți place să faci atunci când nu ești în rolul de director general al Editurii Humanitas Fiction?
Să citesc. Și să înot. Dar cum în București nu prea am unde să înot serios, rămân tot cu cititul.
