Produsele electronice au început să aibă, din ce în ce mai mult, termene de valabilitate chiar mai mici decât laptele pasteurizat UHT din rafturile supermarketurilor. Dacă se lansează un produs nou acum, în maximum şase luni urmează o altă versiune. Iar procesul se repetă mereu. Putem ţine pasul cu acesta?
Nu există o săptămână din ultimii doi ani în care să nu se fi lansat vreo nouă „jucărie” electronică – fie că vorbim despre un telefon mobil sau de vreun televizor ultra-performant cu tehnologie LED. Cum, nu ştiţi ce înseamnă LED? Nu-mi spuneţi că vă gândiţi numai la televizoare LCD şi plasme! Sunt demodate, chiar dacă le-aţi cumpărat abia de curând. Aţi achiziţionat în urmă cu un an un telefon mobil cu touchscreen? Păi şi acela poate fi considerat acum „bătrân” şi neperformant. Are sistem de operare Android pe el? Păi vedeţi că dacă nu are e numai bun de schimbat.
Nu pot să nu-mi amintesc isteria creată în jurul laptopurilor ultraportabile – adică uşoare (pe la un kilogram), cu ecran mic (diagonală între 9 şi 11 inci) şi extrem de colorate. Toată lumea era înnebunită după ele, mai ales că preţurile erau destul de mici, ajungând până la 1100 – 1300 lei sau chiar mai mici dacă erau achiziţionate cu un abonament de internet mobil al vreunui operator. În toamna lui 2008 numai despre „revoluţia netbook-urilor” se vorbea. Acum, revoluţia asta a cam trecut, iar netbook-urile nu mai sunt chiar o modă. Singurul avantaj al acestei demodări este că au devenit şi mai accesibile. De exemplu, puteţi lua acum televizor LCD, full HD (high defitinion) cu o diagonală de 55 cm chiar şi cu 900 lei. În urmă cu un an sau mai mult de un an, preţurile se învârteau pe la 1500 – 1700 lei, bani cu care acum poţi achiziţiona – în ofertă! – chiar şi un televizor cu diagonală de 81 cm.
Un telefon cu touchscreen şi un sistem de operare performant pot avea acelaşi preţ ca unul lansat acum doi ani care nu încorpora un ecran senzitiv şi nici nu oferea prea multe funcţii graţie inexistenţei prea multor aplicaţii cu care să poată fi personalizat. Iar un netbook poate fi găsit acum cu preţuri între 800 şi 1000 lei. Însă faptul că aceste produse s-au demodat nu înseamnă că nu există altele care să fie considerate noutăţi absolute. Dincolo de avalanşa de telefoane cu ecrane senzitive şi cu sisteme de operare performante – Windows Mobile 7 sau Android, vedetele anului sunt tabletele cu ecran senzitiv. Anul trecut specialiştii s-au grăbit să prezică faptul că 2010 va fi anul tabletelor, pentru ca, iată-ne, aproape de finalul acestuia cu doar două tablete pe piaţă – iPad-ul celor de la Apple şi Galaxy Tab al sud-coreenilor de la Samsung. Ele sunt produsele care se bat pe piaţa destul de mică a celor care-şi doresc aşa ceva. Să ne înţelegem, nu este vorba de reticenţa oamenilor, ci mai degrabă de răbdarea acestora de a aştepta cel puţin a doua generaţie de tablete până să-şi achiziţioneze una. Istoria ultimilor ani a demonstrat că la scurt timp după lansarea unui gadget nou, vine şi a doua versiune, versiune ce are diverse îmbunătăţiri realizate în urma feedback-ului cumpărătorilor primei versiuni.
Anul trecut se dezbătea intens dacă Apple va lansa sau nu o tabletă similară cu iPhone. Acum, să fim serioşi, chiar credeţi că lumea se apucă să dezbată subiecte de genul acesta aşa dintr-o dată, în condiţiile în care abia se lansase cea de-a treia versiune a iPhone-ului, iar alţi producători se pregăteau să scoată pe scenă mai multe modele care să se asemene cu acesta? Cel mai probabil Apple aruncă tot timpul câte o informaţie pe piaţă, informaţie care începe să fie rumegată pe diverse site-uri de specialitate cu trafic foarte mare (câteva milioane de utilizatori), este preluată apoi de presa locală şi uite aşa se creează un „buzz” (adică o avalanşă de zvonuri) care-i pregătesc pe utilizatori pentru următoarea generaţie de produse. Este o metodă de marketing pe care alte firme nu o prea aplică.
Ultimul zvon despre Apple este că lucrează la un iPhone cu ecran de 4 inci şi mai subţire, plus un nou iPad cu cameră video. Deci, acum ştim ce se va lansa în martie – aprilie 2011. Este, deci, destul de greu pentru cineva pasionat de gadgeturi să ţină ritmul achiziţiilor cu cel al lansărilor de produse. Cine şi-a cumpărat anul acesta un telefon cu noul sistem de operare Windows Mobile 7 nu va scoate din buzunar alţi bani primăvara viitoare pentru a cumpăra un altul, cu un ecran mai mare şi ceva mai performant. La fel, cine şi-a luat un iPad anul acesta nu va mai plăti alte 3000 de lei pentru noua versiune în martie – aprilie 2011. Ritmul de lansare este mult prea alert, iar piaţa începe să devină saturată cu produse care sunt într-o competiţie acerbă. Din această competiţie unii vor ieşi şifonaţi, pentru că nu înţeleg faptul că bugetele, oricât de înnebuniţi după gadgeturi suntem, sunt limitate, iar şifonarea asta se va traduce în pierderi.
Este adevărat că nici nu pot sta împotriva curentului, însă vor trebui să găsească o cale să ofere o plajă destul de largă de produse, dar nu mai mare ca numărul potenţialilor cumpărători. Momentan, de exemplu, nu este justificat numărul de telefoane mobile cu touchscreen, pentru că peste 50% din populaţia planetei – conform unor studii americane – cumpără încă aparate cu tastatură fie ea de telefon sau QWERTY. La fel şi cu tabletele! Chiar dacă vom ajunge în câţiva ani să înlocuim laptopurile ultraportabile cu tablete, iar laptopurile şi desktopurile să fie folosite numai în scopuri profesionale, momentan oamenii preferă calculatoarele şi nu tabletele! Cu toate astea… tabletele sunt foarte „cool” aşa că poate cumpăraţi măcar una… Dacă nu acum, măcar la primăvară