Pana sambata (07.07.’07), cele sapte minuni ale lumii erau marea piramida a lui Keops, gradinile suspendate ale Semiramidei, templul lui Artemis din Efes, statuia lui Zeus de la Olimpia, mausoleul din Halicarnas, colosul din Rodos si farul din Alexandria. Le stabilise Filon din Bizant, in jurul anului 140, daca nu cumva, asa cum sugereaza unii, lista ar fi fost redactata mult mai devreme de Herodot, ori poate de Diodor din Sicilia sau Strabon. Insa nu autorul listei celor sapte minuni intereseaza aici, ci faptul ca acestea au fost detronate, dar mai ales modul in care s-a realizat aceasta operatiune. Caci nici una dintre cele sapte minuni ale antichitatii nu isi mai are locul intre "noile" minuni ale lumii. Democratia contemporana, mobilizand peste 70 de milioane de voturi, a validat o noua lista, din care fac parte Colisseumul din Roma, marele zid chinezesc, mausoleul de la Taj Mahal, manastirea bizantina din Petra, statuia lui Isus din Rio de Janeiro, vestigiile incase de la Machu Picchu si piramida azteca de la Chichen Itza din Mexic. Iar piramidele de la Ghizeh au fost salvate pentru ca juriul le-a acordat titlul de minune a lumii in afara concursului. Deci s-a votat, si atunci nu ar mai fi loc de comentarii. O data ce democratia s-a exprimat, procesul a fost validat. si totusi, sa fi fost democratie? Sau doar un exercitiu de marketing politic si comercial?
Procedeul folosit pentru desemnarea celor sapte noi minuni a fost pe cat de simplu, pe atat de contestabil. Mai intai, au fost create conditii pentru a da respectabilitate demersului: a fost stabilit un juriu compus din arhitecti de prestigiu international si prezidat de fostul director general al UNESCO, Federico Mayor. Apoi, din cele 77 de opere propuse, au fost selectionate 21, dintre care urmau sa se stabileasca cele sapte "noi" minuni ale lumii printr-un vot realizat prin telefon sau internet. Deci oricine voia putea participa. UNESCO insa a dezavuat procedura, iar Nicole Bolomey, specialista a acestei institutii, declara nici mai mult, nici mai putin decat ca "aceasta campanie nu a fost nici democratica, nici stiintifica". Sa fie vorba de orgoliu, de conservatorism, ori poate chiar stiinta se afla in contradictie cu democratia? Ideea nu ar fi noua, caci si cei ce sustin teoriile creationiste fac aceleasi presupuneri. Daca evolutionismul e doar o teorie, atunci de ce sa nu fie acceptat si creationismul ca teorie concurenta?
Astazi, in epoca dictaturii sondajelor, nu doar politicienii si-au pierdut curajul de a se impotrivi curentului, ci si formatorii de opinie sau oamenii de stiinta. Atenti doar la dinamica indicatorilor sociologici, mai ales a celor de popularitate, toti devin prestatori de servicii, venind in intampinarea cererii. Oferta politica se transforma sub ochii nostri si antreneaza dupa sine schimbarea cadrului general. Teama de a fi impotriva tendintei dominante, de a nu fi trendy a transformat oportunismul in atitudine fireasca. Toata lumea, si fara doar si poate si arhitectii cei mai renumiti sau fostul director general al UNESCO incearca sa reziste unei piete concurentiale. Dar a numi toate acestea democratie e cam mult. E doar marketing. Iar acesta nu e decat un simplu instrument, care insa poate deveni o arma de distrugere in masa o data ce ajunge la indemana populismului.
Daca democratia nu abandoneaza standardele si rezista dictaturii majoritatii, populismul, in dispretul sau fata de norme, traditii sau cultura, coboara stacheta cat mai jos cu putinta. Din combinatia otravitoare dintre marketingul politic, numit pe atunci propaganda, si populism s-au nascut totalitarismele secolului trecut. Daca ar fi doar un caz izolat, un accident de parcurs, votul pentru cele sapte noi minuni ale lumii nu ar constitui o problema. Dar, astazi, trivializarea democratiei risca sa deschida portile cetatii in fata populismului adaptat noilor tehnologii informatice. Cand expertiza specialistului este contestata prin vot, nu democratia, ci inamicii sai au de castigat.
Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA
