11.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialDebut cu stângul pentru CS Tomis

Debut cu stângul pentru CS Tomis

Echipa de pe litoral a căzut pradă perioadei extrem de agitate din această iarnă, cedând pe teren propriu partida jucată în propria sală în faţa celor de la Ştiinţa Baia Mare.

Liga Naţională de handbal feminin s-a reluat în acest weekend cu meciurile etapei cu numărul zece. Reprezentanta Constanţei în competiţie, CS Tomis, a jucat în faţa propriilor suporteri contra incomodei echipe din Baia Mare. Statutul de favorită a echipei de pe litoral conferit de diferenţa din clasament nu a fost confirmat şi pe teren. CS Tomis, aflată la al treilea antrenor în acest sezon, a pierdut primul meci disputat în 2011, în compania fetelor de la Ştiinţa Baia Mare. Oaspetele au profitat de degringolada din tabăra Tomisului şi au plecat de la Constanţa cu cele două puncte puse în joc după ce au învins cu scorul de 28-25.

Prima repriză a jocului disputat în Sala Sporturilor din Constanţa a fost una cât se poate de echilibrată, cele două formaţii succedându-se la conducere. Oaspetele au început mai bine partida şi, în primele 17 minute, au condus ostilităţile. Atunci, echipa de pe litoral a reuşit să treacă în premieră la conducere, pe tabelă, scor 7-6. Dominarea tomitanelor nu a continuat mult, Ştiinţa Baia Mare preluând din nou conducerea cu trei minute înainte de finalul primei părţi. Un forcing de final a dus din nou gruparea de la malul mării în frunte, iar la finalul primelor 30 de minute de joc se consemna şi cea mai mare diferenţă din primul mitan, două goluri, 13-11.

Actul secund a început cu echipa-gazdă la conducere. CS Tomis a reuşit chiar să se desprindă la trei goluri, 15-12, după două aruncări de la 7 metri ratate de oaspete.

Acestea au avut însă un final de joc excelent. Contraatacurile băimărencelor, prilejuite de greşeli inexplicabile ale constănţencelor, au dus diferenţa la paru goluri în favoarea Ştiinţei, 28 – 24, cu doar un minut înainte de final. Tâlvâc, cea mai bună jucătoare a Tomisului (11 goluri), a reuşit să mai înscrie un gol în finalul partidei şi să consfinţească astfel rezultatul final. Un eşec ce vine totuşi logic, ţinând cont de perioada grea prin care trece echipa de pe litoral.

Slabu vrea ajutor de la autorităţi

Problemele cu antrenorii nu sunt singurele cu care CS Tomis se confruntă. Echipa de pe litoral are şi grave probleme financiare, Gheorghe Slabu aflându-se în imposibilitatea de a mai susţine financiar echipa. Preşedintele grupării de la malul mării va avea însă o întrevedere cu autorităţile locale pentru a le cere ajutorul. Cu o tradiţie de peste 30 de ani în handbalul românesc, CS Tomis poate să dispară dacă nu va primi o mână de ajutor din partea oraşului.

4 este locul pe care îl ocupă CS Tomis după etapa a X-a, un loc mai jos decât înaintea rundei.

Cele mai citite

Cererea de reabilitare judecătorească a fratelui lui Traian Băsescu a fost admisă de instanța de judecată

Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu. Mircea Băsescu a fost eliberat condiţionat...

Nicușor Dan recunoaște că „am fost relativ relaxaţi” în fața ciclonului din weekend

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că ”am fost relativ relaxaţi” când a venit ciclonul în weekend, deoarece sistemul de...

Samuel Eto’o, suspendat de FIFA pentru comportament nepotrivit!

Fostul fotbalist de renume și actual președinte al Federației de Fotbal din Camerun, Samuel Eto'o, a fost suspendat timp de șase luni de FIFA...
Ultima oră
Pe aceeași temă