0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialDebut cu dreptul pentru echipele de volei din Constanta

Debut cu dreptul pentru echipele de volei din Constanta

» Cele doua echipe de pe litoral s-au impus in runda inaugurala a Diviziei A1 la volei.
» CVM Tomis a trecut de Dacia Buzau, in timp ce fetele de la CSV si-au adjudecat derbiul cu Metal Galati.
 
Inceput de stagiune si pentru voleiul national. In weekend au avut loc partidele primei etape a Diviziei A1 atat la feminin, cat si la masculin. Reprezentantele Constantei in aceasta competitie au reusit sa invinga in meciurile de debut. Club Volei Municipal Tomis a trecut fara mari probleme de Dacia Buzau cu scorul de 3-0 in timp ce fetele de la CS Volei 2004 Tomis au repurtat o victorie importanta in fata campioanei CSU Metal Galati. Baietii de la CVM, fara principalul De Rocco pe banca si fara mai multi stranieri in teren, s-au impus la Buzau la capatul unui joc pe care l-au dominat de la inceput pana la sfarsit. Echipa de pe litoral nu a fost condusa nici macar o data, desi in teren a fost prezent un sextet improvizat.

 

Constantenii si-au adjudecat primul set, cu scorul de 25-17, iar jocul prestat arata o forma de invidiat a echipei de pe litoral. Aceasta s-a concretizat si in urmatoarele doua partiale pe care gruparea de la malul marii le-a castigat cu 25-21 si 25-20. A fost o victorie fara emotii, iar acum tomitanii se gandesc deja la meciul urmator, cel cu Explorari Baia Mare. Un meci mult mai dificil l-au avut fetele de la CS Volei 2004 Tomis, care in chiar prima etapa au primit vizita campioanelor de la Galati. Dupa un prim set castigat de gazde cu 25-19, galatencele au revenit in joc si au egalat, dupa 25-20 in partialul secund. Desi au pornit tare si in actul al treilea, fetele lui Zoran Terzic au fost nevoite sa se recunoasca invinse in fata unei echipe constantene dornica sa isi adjudece sezonul acesta primul titlu din istorie. S-a incheiat 3-1 pentru echipa de pe litoral care repurteaza astfel o prima batalie in fata marilor rivale.

Primul trofeu se pune in joc la Botosani
In acest sezon, atat Divizia A1, cat si Cupa Romaniei se disputa dupa un sistem nou. Campionatul se intinde pe mai multe luni, iar invingatoarea se va decide in urma unor turnee finale. Cupa Romaniei se va decerna insa in cadrul unor turnee ce se disputa in doar cateva zile. Aceste turnee se joaca la Botosani. Baietii joaca in perioada 14-17 octombrie, in timp ce fetele isi disputa trofeul in perioada 16-20 octombrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă