Festivalul National de Teatru s-a derulat pe urmatoarele sectiuni: Spectacole romanesti in top, Spectacole invitate din strainatate, Debut, Noptile Teatrului independent si Spectacole de dans.
» Conform obiceiurilor sale, Festivalul National de Teatru (FNT) a avut si de asta data, la editia a XVIII-a, o oferta numeroasa de spectacole, mai precis 57, repartizate de selectionerul unic actual, Cristina Modreanu, in cinci compartimente. "Spectacole romanesti de top" a fost prima sectiune, ce se presupunea ca ar fi adunat cele mai reprezentative productii ale anului teatral, urmata de "Spectacole invitate din strainatate", "Debut", "Noptile teatrului independent" si "Spectacole de dans". Fireste, n-au lipsit de la FNT lansarile de carte, conferintele si atelierele de creatie. Esenta festivalului raman insa spectacolele, care, in formula sufocanta de prezentare a numeroase oferte – imposibil de urmarit toate –, au lansat totusi un semnal de alarma asupra teatrului nostru, aflat intr-un moment de cumpana.
Cu toate ca in aceeasi perioada se desfasoara si Festivalul Uniunii Teatrale Europene, care continua pana in preajma Craciunului, FNT a invitat si patru spectacole europene (din Franta, Germania, Marea Britanie si Letonia), carora li s-au mai alaturat trei din Rusia. Suprapunerea sectiunii "Spectacole invitate din strainatate" cu cele ale Festivalului Uniunii Teatrelor Europene se pare ca a incercat sa mascheze lipsa ofertelor valoroase ale teatrului nostru. Selectionerul a adunat 17 (!) spectacole plasate in sectiunea "top", sub deviza generala a festivalului, "Teatru de top". Sunt strict necesare experimentele coerent argumentate prin forma estetica abordata, necesare revitalizarii conventiei adeseori imbatranite a teatrului nostru, dar sunt alarmante spectacolele in care amatorismul cultural, dublat de trivialitatea specifica televiziunilor ajung in "top".
Nu se pot alatura – sub pretentia "spectacole de top" – "Eduard al III-lea" in regia lui Alexandru Tocilescu si "Hamlet" in regia lui Radu-Alexandru Nica, pentru ca se incurajeaza prin alaturare vandalizarea culturii. Nu se pot alatura in "top" "Caligula" in regia lui Victor Ioan Frunza, "Boala familiei M" in regia lui Radu Afrim unor spectacole subculturale precum "Butoiul cu pulbere" in regia lui Cristi Juncu. Din cele 17 spectacole de top, am vizionat zece, pentru ca nu te poti imparti in trei locuri sa urmaresti selectiile. Am apreciat la vremea premierei "Eduard al III-lea" si intentiile dramaturgice din "Complexul Romania" (spectacolele Nationalului bucurestean), am vizionat la timpul lansarii si "Platonov" (Teatrul "Nottara") sau "Camera de hotel – o trilogie" (Teatrul Odeon), spectacole oneste, dar care nu-si aveau loc intr-un top al calitatii.
Teatru de top?
Printre tendintele de modernizare ale teatrului nostru ce au la loc de frunte adaptarile regizorale, se remarca, in vizualizare, apelarea la efectul… cazii de baie si televizorului. De asemenea, se poarta insistent plasarea spectacolelor pe scena cu asezarea publicului pe gradene. Se micsoreaza prin aceasta metoda numarul de locuri pentru a nu ramane multe libere. Sa amintim insa cateva spectacole din "top".
» "Electra" dupa Euripide, regia Sorin Militaru (Teatrul "Tomcsa Sándor", Odorheiul Secuiesc), se vroia o adaptare, o "contemporaneizare" falsa a piesei antice de subtila analiza psihologica. O cada de baie domina scena, pe care se sprijinea Clitemnestra uscandu-si parul cu feonul. Il va ademeni pe Agamemnon in baie si il va electrocuta zvarlind feonul in cada. Punctul forte al decorului derularii tragediei ramanea cada. Electra va face o baie, iar in final in cada va sfarsi si Clitemnestra. Corul era reprezentat de o echipa de dansatori etc. De ce? Motivari de substanta regizorala nu s-au intrevazut, dar la aceasta tragedie s-au auzit in schimb, uneori, hohote de ras starnite de "memorabilele imagini", cum se recomanda spectacolul in caietul-program al festivalului.
» "Hamlet" (fireste!) dupa William Shakespeare, regia Radu-Alexandru Nica (Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu). Regizorul a taiat zdravan piesa, a eliminat o serie de personaje, de la Fortinbras la cele ale trupei de actori, a considerat ca textul e cam subred pentru mileniul trei si a introdus replici specifice "trendului" actual, de genul "i-a tras-o…" etc. Viziunea regizorala se anunta ilogica de la bun inceput, cand lui Hamlet i se vorbeste despre moartea tatalui si aparitia fantomei, iar el se giugiuleste cu Ofelia ce se viseaza Madonna. Efectele ridicole intrebuintate de viziunea regizorala se faceau apoi usor simtite de public, care incepea sa rada cand Polonius era impuscat de Hamlet etc.
Regizorul si-a dorit sa fie mai presus de piesa "Hamlet", varf al valorilor dramaturgiei, si a oferit… "o viziune radical moderna a spectacolului", cum se mentiona drept argument al selectiei in top in programul FNT. Poate in topul vandalizarii culturale era locul acestui spectacol! De ce nu si-a scris dansul, regizorul, un text in care sa-si exprime gandurile despre tinerii debusolati din mileniul trei si l-a terfelit pe Shakespeare?! Se reintalneau in "Hamlet" aceleasi proiectii video ale lui Daniel Gontz folosite si in spectacolul "Orfeu si Euridice" si altele, carora regizorul le-a mai alaturat secvente din filmul "Hamlet" cu Laurence Olivier! De ce?
Poate ca sa ne atentioneze ca, azi, Hamlet a devenit un pustan aiurit, "de o sexualitate indecisa", cum se subliniaza in programul FNT, iar interpretarea englezului e depasita. Vandalizarea lui "Hamlet" avand drept argument "modernizarea" denota din nou criza de regizori a teatrului romanesc.
» "Butoiul cu pulbere" de Dejan Dukovski, regia Cristi Juncu (Teatrul "Sica Alexandrescu", Brasov), era un alt spectacol selectat in "topul" valorilor. Textul a mai fost "selectat si tradus in cadrul proiectului de traduceri «dramAcum»". Traducerea Aleksandrei Gorasko a avut grija sa respecte cat mai expresiv "trendul" trivialitatii, cu repetarea replicilor ce contineau "f…", "i-o trag…", "ma c…" etc. Spectacolul regizat de Cristi Juncu nici macar nu se ostenea sa argumenteze furia celor ce ajungeau sa foloseasca un astfel de limbaj, era doar o insiruire terna de scheciuri, amatoristic jucate, ca intr-o reprezentatie la o "casa de cultura" din Ferentari. Se putea spune ca productiile celor de la "Vacanta Mare" erau realizate de academicieni ai limbajului si interpretarii in raport cu viziunea regizorala a acestui spectacol.
Incercari si realizari de modernizare
» "Regina frumusetii din Leenane" de Martin McDonagh, regia Andreea Vulpe (Teatrul "Toma Caragiu", Ploiesti), un spectacol corect fata de text, dar modest ca inventivitate, in care regizoarea apela la stilul teatrului realist pana in cele mai mici amanunte. Relatiile dintre personaje erau atent urmarite, dar excesul de realism ingreuna ritmul reprezentatiei, ce devenea plicticoasa spre final. Interpretii Oxana Moravec, Lucia stefanescu Niculescu, dar si Ioan Coman si Bogdan Farcas credibil si-au intrupat personajele ce le reveneau si pentru ca nu erau stanjeniti de artificii regizorale, ca actorii din reprezentatiile citate mai sus.
» "Boala familiei M" de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim (Teatrul National "Mihai Eminescu", Timisoara), ramane unul dintre putinele exemple reusite de efort inteligent pentru modernizarea conventiei teatrale. De la controversatul spectacol "Trei surori", de-a lungul anilor regizorul Radu Afrim a castigat experienta in a se exprima teatral original, dar si coerent si argumentat, de a respecta sensul relatiilor dintre personaje, de a indruma cu atentie actorii. "Boala familiei M" era un spectacol minutios lucrat la nuante, impresionant prin jocul de-a realitatea si absurdul existential, de-a adevarul si fantasmele.
Distributia a asimilat viziunea regizorala si Claudia Ieremia, Malina Manovici, Ion Rizea, Victor Manovici, Calin Buzoianu, Eugen Jebeleanu isi jucau partiturile atenti la expresia cuvantului si miscarii. Un sprijin major si-a aflat viziunea regizorala moderna in scenografia admirabil conceputa, cu inventivitate, de Velica Panduru. "Boala familiei M" era un spectacol de top.
» "Caligula" de Albert Camus, regia Victor Ioan Frunza (Teatrul Municipal de Stat Baia Mare), a fost un alt spectacol remarcabil prin originalitatea sustinerii in imagini teatrale a ideii ca in drumul cautarii nebune a adevarului se poate implica periculos si crima. Violenta ca vizualizare, regia cu grija evidentia insa si valoarea cuvantului, a replicii, ii transmitea sensurile, aspect important intr-un spectacol si ignorat de multi regizori ce aspira la modernizarea teatrului. Din distributia bine condusa se detasa interpretarea excelenta, bogata in sugerare de sensuri, a actorului George Costin in Caligula, tratat ca un despot adeseori motivat in actiunile sale. Spectacolul avea valoare emotionala, provoca spectatorul si isi merita pe deplin locul in "topul" citirii originale a unui text de referinta.
Cadrul general al spectacolului "Caligula" era un spital, tot un fel de spital si-a ales drept suport de modernizare si tanarul regizor Alexandru Lustig in "Furtuna" de Shakespeare, spectacol al UNATC, plasat in sectiunea "Debut". Era doar examenul de an al unui aspirant la profesia de regizor, care ambitios credea ca modernitate presupune si ignorarea sensurilor scrierii lui Shakespeare, si incarcarea ilogica a vizualizarii teatrale cu manipulari de mobilier specific unui spital etc. Lectura scenica era superficiala si nu-si gasea nici un sens selectionarea acestui examen alaturi de "Emigrantii" in regia tanarului Zalán Zakariás sau "Desteptarea primaverii" in regia lui Eugen-Alexandru Gyemant, colegi de generatie, maturi si inventivi insa in conceptele expuse scenic prin spectacolele lor.
Exceptia confirma regula
Dintre spectacolele vizionate, "extazul" bucuriei intalnirii cu teatrul adevarat, de valoare, s-a produs si la vizionarea spectacolului incitant "Calugarul negru" de Cehov, regia Kama Ginkas (Teatrul Noua Generatie din Moscova). Modernitatea viziunii regizorale pornea de la ilustrarea teatrala a unei nuvele de Cehov, fara sa intervina regizorul cu o "adaptare", respectand scrierea, dar vizualizand-o cu rafinament. Actorii Sergei Makovetsky (preferat al lui Nikita Mihalkov), Igor Iasulovitch, Iulia Svezbrakova si Valeri Barinov dezvoltau forta dramatica in sugerarea abila a sensurilor povestirii. Actorii urmau in interpretare linia batranului Stanislavski, iar spectacolul bogat metaforic in sugestii, implicand interactiv si publicul, degaja emotie.
Din aceeasi sectiune, "Sunetul tacerii", scenariul si regia Alvis Hermanis (Teatrul Nou din Riga), demonstra ca poate fi captivant si teatrul fara cuvinte daca expresia actorului e folosita adecvat, cu firesc, pentru a ilustra relatiile interumane. A fost un alt spectacol exemplar pentru tendintele modernizarii teatrului. "Calugarul negru", ca si "Sunetul tacerii" raman printre putinele exceptii care confirma regula ca un spectacol trebuie sa fie un act cultural, indiferent de calea aleasa in exprimarea scenica.
Intr-un festival cu pretentii de a prezenta "Teatru de top" cultural este penibil sa apara "butoaie cu pulbere", "furtuni" ce schilodesc valori dramaturgice in numele modernitatii fals concepute. Incotro teatrul romanesc? Spre o asa-zisa "modernitate" perceputa precum copiii de gradinita care nu cunosc inca alfabetul, dar se vor maturi imitand vedetele unui sezon de la televizor?!
