7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialDe ce sunt nevoiţi elevii să înveţe după o programă învechită

De ce sunt nevoiţi elevii să înveţe după o programă învechită

Încă din anul şcolar 2011-2012, elevii ar fi trebuit să înveţe după noi manuale, să dobândească anumite competenţe după fiecare ciclu şcolar, iar la terminarea studiilor să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă pe baza abilităţilor dobândite la şcoală. Noul curriculum însă întârzie, iar cei care se ocupă de el ridică din umeri.

Responsabilii din Educaţie au avut în plan încă din anul 2008 să schimbe curriculum-ul după care învaţă elevii din învăţământul preuniversitar. Au făcut planuri şi proiecte, însă după aproape patru ani bat pasul pe loc, iar elevii vor fi nevoiţi să înveţe şi în anul şcolar următor după vechile manuale.

Asta, după ce ministrul Funeriu anunţase că până în octombrie 2010 trebuie terminat noul cadru de referinţă pentru curriculum. Am încercat să aflăm ce se întâmplă cu acesta la peste un an de la expirarea termenului de finalizare, iar cei implicaţi direct ridică din umeri.

„Proiectul a fost depus în 2008 pentru a se obţine finanţare din fonduri europene, la finele lui 2009 a fost aprobat, iar în vara lui 2010 s-a obţinut finanţarea. Noi nu ne mai ocupăm acum de acest proiect, după ce în decembrie 2009 Centrul Naţional pentru Curriculum a fost desfiinţat”, a declarat Cristian Mirescu, fostul şef al Centrului Naţional pentru Curriculum şi actual director la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, care s-a ocupat de partea de management a proiectului.

Mirescu spune că nu mai ştie nimic despre acesta şi că proiectul a fost preluat de coordonatorul Consiliului pentru Curriculum, Firuţa Tacea. Însă nici aceasta nu ştie exact în ce stadiu se află acum lucrarea.

„Nu mă mai ocup eu, am predat o variantă din luna noiembrie, iar dl. ministru a dat-o la experţi să o analizeze. Este vorba despre o variantă de lucru, asupra căreia se vor pronunţa experţii, după care va intra în dezbatere publică. Nu ştiu să vă zic de ce a întârziat”, a declarat Firuţa Tacea.

La minister, directorul responsabil cu învăţământul preuniversitar, Liliana Preoteasa, spune că nu ştie despre acest proiect care nu i-a parvenit şi că ministerul nu face curriculum-ul, ci Institutul de Ştiinţele Educaţiei.

Consecinţele întârzierii

Elevii vor fi nevoiţi să înveţe în continuare după programe şcolare depăşite şi vechile manuale, deşi noul curricumul ar fi trebuit să intre în vigoare din acest an şcolar.  Cadrul de referinţă şi planurile cadru despre care nu prea se ştie mai nimic ar fi ajutat foarte mult la modificarea programelor şcolare prin stabilirea unor principii de la care să se pornească.

„Nu ştiu cum evoluează acest proiect. În septembrie 2010 s-a anunţat o comisie care nu se ştie ce a făcut. E un secret absolut, s-a lucrat cu o mână de oameni, nu a fost dezbatere publică, de ce atât mister?”, a declarat Ştefan Vlaston, specialist în educaţie, preşedinte la Asociaţia EDU CER.

Noul sistem după care vor învăţa copii ar trebui să fie mai flexibil şi adaptat cerinţelor actuale. De exemplu, un elev de 16 ani, care termină 10 clase, ar trebui să aibă competenţele necesare pentru a se putea angaja pe piaţa muncii.

Noul curriculum ar urma să stabilească abilităţile pe care ar trebui să le aibă fiecare elev la terminarea unui an şcolar, iar ce învaţă copiii la şcoală să le folosească mai departe. 

„Absenţa unui nou curriculum a devenit intolerabilă, la doi ani de mandat Funeriu. Nu există nici măcar un studiu, de 30 de pagini,  privind Cadrul de Orientare Curriculară”, a precizat Vlaston.

Cele mai citite

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...
Ultima oră
Pe aceeași temă