Nicolae Timofti, preşedintele Republici Moldova, a declarat, marţi, la Suceava, într-o conferință de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că îşi doreşte formarea unui nou guvern cât mai curând care să pună în aplicare planurile comune pe care Republica Moldova le are cu România. „Îmi doresc cât mai curând un nou guvern, care să pună în aplicare planurile pe care le avem„, a declarat Nicolae Timofti, citat de Mediafax.
Cei doi preşedinţi au „făcut schimb de opinii cu privire la problemele de securitate din regiune şi diferendul transnistrean„. Timofti a spus că a discutat cu Iohannis despre ”bilanţul pozitiv” al relaţiei dintre România şi Republica Moldova.
Șeful statului moldovean Timofti a vorbit despre proiectele comune ale celor două state: integrarea europeană a Republicii Moldova şi proiectele energetice. Nicolae Timofti a mai spus că ar urma că fie extins proiecul SMURD, iar pe plan economic ”a fost stabilită cu satisfacţie evoluţia schimburilor dintre cele două state, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova”.
CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis: Alegerile locale din Republica Moldova arată sprijinul pentru forţele pro-europene
Timofti a mai spus că cei doi şefi de stat au o „înţelegere deplină a situaţiei regionale„, concluzia fiind aceea că evenimentele din ultimii doi ani au influenţat parcursul european al Republicii Moldova.