23.4 C
București
luni, 8 iulie 2024
AcasăSpecialDe ce dă PDL testul Macovei

De ce dă PDL testul Macovei

Intrarea Monicăi Macovei şi a echipei acesteia în cursa pentru şefia PDL este pentru partid o veste deopotrivă bună şi proastă. Bună – pentru că, la cum arată PDL în acest moment, doar terapia de şoc ar mai putea servi la ceva, dacă privim lucrurile dincolo de supravieţuirea politică de moment şi le plasăm apoi în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2014 şi a celor parlamentare din 2016.

Proastă – deoarece la congresul din 23 martie democrat-liberalii vor da un test hotărâtor în faţa opiniei publice, în general, şi a electoratului pe care l-au pierdut, în special, un test care va lămuri cât de oneşti sunt când vorbesc de asanarea scenei politice, când acuză actuala putere că îi apără pe corupţi sau când se pronunţă asupra asaltului cotidian al USL la independenţa justiţiei.

Ipoteza că acest examen va fi picat ar trebui să stârnească vii nelinişti în rândul pedeliştilor, pentru că adevărul despre prăbuşirea fulgerătoare a PDL în sondaje are la bază doar în parte uzura produsă de criză şi guvernare.

O pondere considerabilă a avut-o, în schimb, ruptura partidului de clasa de mijloc, de la care senatorii şi deputaţii PDL şi-au cules iniţial voturile, pentru ca pe parcurs să o abandoneze, căci ochiul public devenise incomod pentru planurile lor legate de banul public.

O ruptură care nu mai poate fi cosmetizată şi care a demonstrat că poate aduce un partid mare sub cota pe care o are astăzi PPDD.

 Pe de altă parte, chiar dacă logica dezvoltării PDL e strâns legată de o desţelenire temeinică a partidului – printr-un pas definitiv înapoi al vechii garnituri de lideri şi, mai ales, prin închiderea şcolii de gândire pe care aceştia o reprezintă –, mulţi se întreabă ce şanse au oameni ca Monica Macovei sau Cristian Preda să pună mâna pe frâiele PDL şi apoi să reziste.

Ţine deja de rutină ca printre argumentele scepticilor să identifici aceleaşi şi aceleaşi observaţii: sunt talibani, au idei fixe, le lipseşte carisma, nu au conexiuni şi influenţă în organizaţiile din teritoriu, nu au experienţa muncii de partid, nu au pornit de jos etc. 

Nu voi intra în hora acestei abordări pentru că nu mai este de actualitate.

La momentul la care vorbim, pedeliştii nu mai sunt în situaţia de a da cu piciorul puţinilor oameni care continuă să promoveze singurele idei şi principii care-i mai pot aşeza la aceeaşi masă cu partea populaţiei active care crede în valorile dreptei şi care, mai presus de orice, aşteaptă ca dincolo de discursuri sforăitoare politicienii să probeze că au măcar voinţa de a schimba lucrurile.

Din acest punct de vedere, mi se pare că mingea este mai mult în curtea delegaţilor la congresul din 23 martie decât în cea a Monicăi Macovei.

Ei, delegaţii, vor alege, ei, delegaţii, ştiu bine la cât a ajuns încrederea electoratului în partidul lor şi tot ei, delegaţii, o cunosc prea bine pe fosta ministră a Justiţiei, aşa încât la prea multe surprize nu se pot aştepta.

În fine, tot ei, delegaţii, au suficient habar cu privire la ceea ce pot oferi partidului Vasile Blaga şi Elena Udrea.

Prin urmare, au toate datele pe masă pentru a-şi contura opţiunea şi, bănuiesc, capacitatea de a înţelege în ce direcţie va merge formaţiunea sub conducerea fiecăruia dintre cei trei.

Acestea fiind spuse, decât ce şanse au reformiştii să marcheze golul de aur mai degrabă ne-am întreba de ce a intrat în joc Monica Macovei şi ce se va întâmpla nu atât în caz de victorie, cât mai ales în caz de eşec.

S-o luăm cu primul caz. Inamicii din interior ai lui Macovei i-au modelat constant un profil de outsider care a avut numai de câştigat de pe urma Partidului Democrat Liberal, dar care s-a arătat, în schimb, atât de nerecunoscătoare.

A primit funcţii în partid, a fost sprijinită pentru a ocupa funcţia de ministru în guvernarea Alianţei D.A. şi, tot pe listele PDL, a fost aleasă europarlamentar, o arată cu degetul frustraţii de serviciu.

Ce a dat în schimb? Şi-a criticat colegii penali, a cerut retragerea acestora, a vrut să impună standarde etice prea înalte până şi pentru săritori ca Serghei Bubka, le-a făcut candidatura amară pedeliştilor cu probleme la capitolul integritate.

Pentru toate acestea, Macovei a fost atacată la scenă deschisă de lideri ai PDL care, altminteri, în talk-show-uri vorbeau atât de frumos despre lupta cu fenomenul corupţiei. O bună perioadă, cartelurile anti-Macovei au funcţionat ceas.

Dar alegerile din 9 decembrie 2012 au demonstrat ceea ce anticipase orice om de bun-simţ: pe fondul lipsei unor performanţe economice şi sociale convingătoare, absenţa unei oferte închegate pe zona luptei împotriva propriilor corupţi a antagonizat la maximum electoratul PDL.

Practic, lupta de gherilă dusă pe plan intern împotriva a tot ceea ce a atins Monica Macovei a făcut ca o supapă interesantă, prin care ar fi putut fi canalizate energiile negative generate de guvernarea PDL, să fie astupată sistematic.

Or, tocmai acest istoric ambivalent al relaţiei PDL-Macovei poate să fi contat decisiv în depunerea moţiunii „Reformiştii“. Cumva, Monica Macovei nu avea altă soluţie decât să îşi asume candidatura.

Oricât de mult a fost tocată de propriii colegi, prin prisma funcţiilor avute până acum în partid şi a proiectelor pe care le-a iniţiat în numele său şi al formaţiunii, a devenit de interes strategic ca Macovei să meargă până la capăt pentru reinventarea sa ca om politic şi ceea ce se numeşte salvarea pe termen lung a PDL.

Cu toate păcatele sale, a fost singurul partid care a promovat, chiar dacă împins de la spate de Traian Băsescu, oameni de croiala Monicăi Macovei sau Cristian Preda.

La capitolul ăsta, PSD şi PNL stau jalnic, chiar dacă nici PDL nu a făcut primăvară cu doar câteva flori.

În plus, aparţinând de un partid, Macovei şi-a putut urmări mult mai eficient câteva dintre proiectele personale legate de anticorupţie.

Dar lucrurile, fie şi aşa, şchiopătând, au mers numai atât timp cât PDL s-a aflat, într-o formulă sau alta, la guvernare.

Într-o ţară în care majoritatea politicienilor ar dona din comisioane numai să vadă justiţia la genunchii lor, în care naşterea unui partid nou este greoaie, iar propaganda extrem de percutantă, planurile de viitor ale Monicăi Macovei devin obligatoriu legate şi de evoluţia PDL.

Numai într-un PDL care va conta suficient de mult încât să revină la guvernare Macovei mai poate spera să promoveze ideile sale atât de puţin digerate de lumea politică, mai ales că pentru fiecare mic pas înainte a fost întotdeauna obligată să lupte nu doar cu restul partidelor, ci şi cu colegii din propria formaţiune. Şi, implicit, numai într-un asemenea mediu va avea şansa să îşi perfecţioneze profilul de om politic şi să ţintească, la un moment dat, o poziţie mult mai înaltă în statul român.

Opusul, în schimb, înseamnă un PDL care face opoziţie aşa cum vrea Vasile Blagan şi în care nu mai dă nimănui vreo şansă. Fosta ministră a Justiţiei cu siguranţă ar rămâne rapid fără obiectul muncii.

Cu o ofertă practic inexistentă şi suspectat de blaturi grele cu USL, Blaga va îndrepta PDL spre zona neparlamentară sau, cu ceva noroc şi înţelegeri ascunse, cu câteva procente deasupra pragului electoral.

Adică va fi MIC sau NIMIC!

Nici perspectivele unui PDL condus de Elena Udrea nu sună mai încurajator, dacă ţinem cont fie şi de modul în care au fost gestionate alegerile locale pentru Capitală. În plus, conexiunile soţului vor genera şi de aici înainte suspiciuni greu de înlăturat. Simplu spus, pe linia preferată de Macovei (integritatea şi anticorupţia), Elena Udrea are limitele ei, ultima oară acestea ieşind în evidenţă în preajma parlamentarelor, când Udrea a scăpat la mustaţă de filtrul comisiei de etică a Monicăi Macovei.

Pentru congresul PDL din 23 martie, opţiunile lui Macovei s-au plasat la extreme.

Monica Macovei trebuia să candideze la şefia partidului pentru că are nevoie de PDL, iar PDL însuşi are acum nevoie de un şoc puternic.

Nu este deloc sigur că va şi reuşi, dar în caz de eşec nici nu se vede motivul raţional pentru care şi-ar mai pierde timpul să rămână în PDL.

Din acel moment, se vor deschide noi pariuri. 

Cele mai citite

Premierul francez Gabriel Attal, pas înapoi: își va da demisia luni dimineață

Președintele Emmanuel Macron va avea pe masă demisia lui Attal, luni dimineață Premierul Attal a anunțat că își va exercita atribuțiile în continuare, atât cât...

Numărul investitorilor români din piața imobiliară din Dubai, în creștere cu 40%, în ultimii trei ani

Dubai, cunoscut pentru cea mai înaltă clădire din lume, dar și pentru construcțiile sale grandioase și cosmopolite, era, până nu de mult, o destinție...

Premierul francez Gabriel Attal, pas înapoi: își va da demisia luni dimineață

Președintele Emmanuel Macron va avea pe masă demisia lui Attal, luni dimineață Premierul Attal a anunțat că își va exercita atribuțiile în continuare, atât cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă