10.6 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialDatornicii municipalitatii, fara apa la robinet

Datornicii municipalitatii, fara apa la robinet

Chiriasii municipalitatii botosanene care au datorii mai mari de doi ani catre fosta regie de apa ani nu mai au nici o scapare.

Angajatii SC Apagrup SA Botosani au primit acceptul de la executivul primariei de a recupera cu forta debitele restante inregistrate catre fosta regie de apa de persoanele care locuiesc cu chirie in apartamentele municipalitatii: „Am semnat o dispozitie catre cei de la Locativa, prin care am fost de acord ca reprezentantii Apa Grup sa intre in locuintele primariei, sa intrerupa furnizarea apei in cazul chiriasilor care inregistreaza datorii la aceasta societate. Totusi, nu inteleg de ce nu a facut-o pana acum. Sunt persoane care locuiesc cu chirie in apartamentele primariei si au datorii de 100 de milioane, altii au cate 20-30 de milioane”, a declarat Catalin Flutur primarul municipiului Botosani. El este de parere ca prin aceasta actiune pierderile din retea au fost trecute in facturile oamenilor, intrucat multi dintre chiriasii municipalitatii nu au montate apometre: „Nu pot sa cred ca o persoana poate inregistra in cativa ani datorii de o suta de milioane de lei. Hai sa facem un calcul, sa fim seriosi, mai mult de patru milioane de lei pe an nu are cum sa acumuleze la datorii. Eu nu iau apararea celor care nu platesc, dar nu cred ca este corect ca persoanele nevoiase sa plateasca pierderile lor doar pentru ca nu au avut bani sa-si puna apometre si cand au avut trebuiau sa achite datoriile la zi si nu au mai reusit sa iasa la liman”, a mai adaugat acesta. Chiriasii pot, in cel mai bun caz, sa solicite o expertiza pentru a le fi dovedite cauzele pentru care s-a ajuns la asemenea sume catre fosta regie de apa. De partea cealalta, juristul societatii Apagrup SA, Valeriu Artin, a declarat ca nu a fost nevoie de acceptul celor de la primarie de a intrerupe furnizarea apei si este convins ca sistarea serviciilor de furnizare a apei ii va impulsiona sa-si plateasca facturile: „Nu ne lasau sa intram. Dupa ce vor ramane fara apa, multi se vor inghesui sa plateasca. Eu zic sa mai lase berile la terase si sa plateasca datoriile. Ei vor sa-si traiasca viata cu berea in fata si cu datorii la utilitati. Apagrup este o societate comerciala, nu institutie de binefacere”, a explicat juristul Apagrup.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu condamnă atacurile Iranului asupra Israelului

Premierul Marcel Ciolacu condamnă ferm atacurile lansate de Iran asupra Israelului şi îşi exprimă solidaritatea deplină cu Israelul susţinând dreptul acestui stat a se...

Motociclist în vârstă de 18 ani, mort în urma unui accident rutier

Un tânăr motociclist în vârstă de doar 18 ani a murit, noaptea trecută, în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Paul Gabriel Melinte, din...

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...
Ultima oră
Pe aceeași temă