In perioada 14-23 februarie 2006, in orasul Porto Alegre din Brazilia, are loc Adunarea Generala a Consiliului Mondial al Bisericilor.
In cadrul acestui eveniment, la care participa 3.000 de delegati, reprezentand peste 350 de Biserici ale lumii, catolicosul armean al Ciliciei, Aram I, a propus ca toti crestinii Pamantului sa sarbatoreasca Pastele in aceeasi zi, considerandu-se ca aceasta realizare ar fi „una dintre expresiile vizibile ale unitatii crestine”. Ideea a fost reluata imediat de cardinalul Walter Kasper, presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, ca o premisa pentru „obiectivul sfant al reconcilierii tuturor crestinilor in unitatea Bisericii”. „Aceasta propunere si cea privind recunoasterea reciproca a Botezului (facuta tot de Aram I) ar fi pasi enormi pentru ecumenism”, a declarat cardinalul Kasper. In prezent, dupa rectificarile Calendarului Gregorian, crestinii lumii sarbatoresc Pastele cu un decalaj de 13 zile fata de fostul Calendar Iulian, pastrat de ortodocsi, conform regulei primei duminici dupa luna plina care urmeaza dupa echinoctiul de primavara. Cu unele exceptii, cand datele Pastelui coincid, cum s-a intamplat in 2004, catolicii, protestantii, anglicanii, armenii si ortodocsii Patriarhiei Constantinopolului, care au adoptat Calendarul Gregorian dupa 1920, sarbatoresc Pastele cu un decalaj de cateva saptamani fata de ortodocsii rusi, romani, copti sau etiopieni.
Dupa propunerea spectaculoasa a catolicosului armean, au inceput imediat controversele privind data fixa a sarbatorii Pastelui. Catolicii se gandesc la o zi care ar putea fi prima duminica din aprilie. Sirienii ortodocsi au propus duminica dintre 14 si 22 aprilie. Din pacate, ideea se izbeste de inflexibilitatea traditionala a ortodocsilor rusi: „Pastele impreuna, de acord, dar respectand Niceea. Occidentalii sa ni se alature noua! Noi urmam traditia noastra, este mai important decat a fi pe placul opiniei publice”, a precizat Vsevolod Chaplin, trimisul Patriarhiei Moscovei, caruia i s-a alaturat reprezentantul Ucrainei: „Ar trebui mai intai un Conciliu intre ortodocsi, dar ultimul dateaza din anul 787”. La aceasta Adunare Generala a Consiliului Mondial al Bisericilor, in care s-a rostit rugaciunea „Tatal nostru” in o suta de limbi diferite, participa si o puternica delegatie a Bisericilor din Romania.