6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDar FRF ce a păzit?

Dar FRF ce a păzit?

Conferinţă de presă cu final neaşteptat, inspectorul general al Jandarmeriei Române, general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu, anunţând ieri că patru stadioane de fotbal din România nu îndeplinesc condiţiile de găzduire a meciurilor din Liga I, conform evaluării comisiilor abilitate. Interesant însă e faptul că toate aceste stadioane au fost considerate în regulă de către comisiile Federaţiei Române de Fotbal care acordă licenţele pentru sezonul următor, dovadă fiind faptul că FCM Tg. Mureş, Gaz Metan Mediaş (pentru arena din Sibiu, stadionul propriu fiind în renovări), Sportul Studenţesc şi Universitatea Cluj (pentru terenul din Alba Iulia, cel nou din Cluj fiind în construcţie) au primit bine-mersi licenţele!

La fel de interesant este faptul că în vederea începerii competiţiei au fost constituite comisii mixte formate din reprezentanţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), ai direcţiilor judeţene şi municipale de sport şi ai Jandarmeriei Române, care au verificat modul în care sunt pregătite arenele sportive în vederea începerii campionatului de fotbal. De ce nu şi ai FRF, adică tocmai ai instituţiei care acordă licenţele pentru următorul sezon? Mister…

La majoritatea arenelor celor 18 echipe din Liga I s-a constatat că sunt puţine sau chiar lipsesc camerele de supraveghere video în afara şi în incinta stadionului, nu este perfecţionat sistemul de acces şi nici nu sunt delimitate clar zonele grupurilor de suporteri. Adică trei cerinţe esenţiale din manualul de licenţiere a cluburilor, care ar fi trebuit să fie implementat de Viorel Duru de la FRF şi echipa sa. Numai că domnul Duru a văzut că toate lucrurile sunt OK şi a acordat licenţele cerute.

Aşteptăm cu mare interes să ve­­­dem dacă Liga va ţine cont de recomandările Jandarmeriei, spuse chiar pe un ton aspru – „Dacă noi am avea putere de de­­cizie, nu s-ar juca pe aceste stadioane”, a spus Antonescu – şi ce reacţie va avea FRF. Pentru că, în definitiv, licenţele le-a dat Federaţia, nu Jandarmeria sau Liga. 

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Medicament retras din farmacii! Atenție mare – poate provoca efecte secundare

Atenție! Medicament retras din farmacii. Acesta poate provoca efecte secundare "potențial fatale", se arată într-un comunicat. Medicament retras din farmacii Clonazepam, medicament folosit pentru tratarea anxietății...

SUA extinde sancțiunile împotriva băncilor rusești, rubla atinge un minim istoric

Trezoreria SUA a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând sectorul financiar prin includerea a 118 persoane și entități pe lista restricțiilor. Printre acestea se află...

Dumitru Popescu, om de încredere al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri importanți ai regimului comunist din România, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ Dumitru Popescu, supranumit...
Ultima oră
Pe aceeași temă