E, desigur, o coincidență că la zece zile după ce m-am plâns că rușii cumpără la kilogram spațiu în presa comână ANAF s-a dus cu zece mașini peste Antena 3. Acest lucru trebuia să se întîmple de mai bine de un an și Antena 3 știa, au avut timp să își pregătească o locație alternativă. Greu de argumentat după ce un tribunal găsește un furt că obiectul furtului trebuie să rămână pe veșnicie la cine a furat și să producă profit, că așa e moral și normal și bine.
Spațiul pe care presa română, redusă în proporție de nouăzeci la sută (mai exact vedeți aici, http://www.romaniacurata.ro/coalitia-pentru-o-presa-curata/) la un fel de tarabă pe care cumpărătorii vin cu produsele de acasă și le etalează chiar ei, a ajuns ca un maidan de închiriat. Poate veni circul, taraful, sau băieții din Vaslui cu ultima victimă de ocazie să o tăvălească prin tufișuri. Proprietarul maidanului a renunțat demult la pretenția că oferă el muzica, el oferă doar maidanul. Uneori nici maidanul nu e al lui, ca în situația de la Antena 3.
Ocazia unei autoreglementări, a unei recunoașteri a unei situații imorale și periculoase (sâ vinzi spațiu propagandei ruse în timpul unui război în care sunt bombardate școli și spitale e echivalentul vănzării propriei armuri în timpul unei bătălii), a existat. Am creat acum câțiva ani o coaliție pentru o presă curată în care am invitat să fie făcute publice- nimic mai mult- numele cumpărătorilor de spațiu în presă, fie prin acționarat, fie prin reclamă. Era după Roșia Montană, când lucrurile deveniseră mai evidente ca niciodată. Din păcate, în ciuda exemplului destul de eroic dat de jurnaliști ca Moise Guran sau Cătălin Tolontan (amândoi au luat și înjurături după ce și-au etalat sursele de finanțare) exemplul lor nu a fost urmat decât de prea puțini. Pe lista celor care au avut curajul să își publice sponsorii nu există Antenele (e și greu, având în vedere procedura rafinată de a solicita unora să îți închirieze maidanul că altfel pui o rachetă nucleară acolo și tragi în ei), B1TV sau Hotnews. Și un an mai târziu, după acest efort ratat de transparentizare prin autoreglementare găsim pe majoritatea patronilor din presă în închisoare, că a treia soluție nu mai există, trăim totuși în UE, și legea e lentă, dar te prinde din urmă. Vedeți lista integrală a cui este în pușcărie aici.
Presa română condusă din pușcărie. Lista Neagră a patronilor care au ajuns după gratii
Nu că trădarea țării, în sensul cel mai larg, că țara noastră e UE și NATO azi, nu Dacia Romană, ar fi scopul celor care se fac ecoul propagandei putiniste (că, să facem diferențe, nu sunt toți rușii la fel), sau al oricărei propagande antiocidentale, că sunt zile în care mi se pare că Al Jazeera sau Russia Today, cu emisiunile lor despre rasismul din Detroit sunt culmea jurnalismului occidental după ce arunc o privire pe dejecțiile antioccidentale din presa română. Vorba aceea, în Detroit chiar e rasism,, deși nu e de știre zilnică. În schimb în Koln nu sunt câte violuri crede presa română, prima care a tras semnalul de alarmă după cea rusească, iar în țările scandinave nu sunt furați copiii din Est pentru a mări zestrea genetică a locuitorilor. Scopul presei române, mai exact al celor care au luat cu japca vreun maidan pe undeva este pur și simplu subzistența. Ei vor să mai trăiască o zi ca să mai șantajeze o zi. Restul sunt efecte secundare.
Problema este că asta a ajuns să fie majoritatea, și sunt puține surse în care asemenea mizerii să nu se amestece cu conținut scris de tineri care chiar vor să fie ziariști sau scriitori de opinii care nu au nici o legătură cu siteurile pe care publică. Și odată ce anormalitatea e regulă, nu mai ai cum autoglementa, și interveția statului în sensul verificării actelor de proprietate ale maidanelor din presă a devenit singura soluție. Trebuie să vină deratizarea, poliția de cartier și să evacuăm toate maidanele. După aceea poate vom avea din nou o presă, acum nu avem. Și da, să nu singularizăm Antena 3, or fi ei cazul cel mai notoriu pentru că au pe față procese de șantaj și au căpătat ilegal spațiul, dar nu sunt ei singurii. Optezeci la sută din cangrena care își spune presă trebuie să dispară, și atunci o să existe din nou piață pentru presa adevărată. Această transformare s-a petrecut în Occident în secolul XIX și numai după aceea a apărut ceea ce numim azi presă liberă.
Aceeași situație anormală s-a petrecut în învățământul superior din România, unde frauda pare să se fi generalizat în anumite discipline și universități astfel încât azi avem zeci de cadre universitare care cauționează pușcăriași și discuții stupide despre capacitatea închisorilor de a funcționa ca și centre de perfecționare și avansare a carierei științifice. Propun să închidem pe undeva toate disciplinele subperformante la indicele Hirsch, ceea ce însemană toate socioumanele, cu dreptul în frunte, poate ies din captivitate mai apte să producă lucrări științifice decât în neprielnicul spațiu universitar.
Odată ce anormalitatea a devenit regula și întregul spațiu academic este pervertit, o tentativă de autoreglementare de genul celei pe care o încearcă ministrul Curaj, cerând fiecăruia să își etaleze mizeria de bună voie și nesiliți de nimeni, cum am făcut noi cu coaliția pentru o presă curată nu poate conduce decât la perpetuarea situației existente, nu la schimbarea ei. Ordonanța de urgență propusă de ministrul educației nu are potențial pentru altceva decât autoperpetuarea fraudei. Nimeni nu face ce nu este în interesul său, și a cere colegiului național de apărare sau academiei SRI să se autodiscrediteze recunoscând că ministrul Tobă, ministrul Oprea, copiii săi și soțiile lui Maior și Licu s-ar putea să nu fie niște oameni de știință nu e o încercare serioasă de a curăța învățământul. Nu e nici măcar o încercare ipocrită. E o rușine. Să ridice mâna cine crede că va veni vreun evaluator străin să ne închidă școala doctorală de la Academia Națională de Informații, partea cea mai ”tare” a ordonanței Curaj. Când ai posibilitatea să schimbi o lege, să faci așa ceva nu arată decât că ești parte a sistemului deja pervertit. Aș înțelege dacă nu ar exista în România oameni și instrumente, dar instrumentele le avem, există Google Academic, și avem și oamenii, destul să citiți articolul lui Nicolae Manolescu despre ce înseamnă o lucrare științifică http://adevarul.ro/news/societate/despre-caracterulstiintific-carti-1_56bdca115ab6550cb8b88364/index.html. Avem oameni ca Manolescu, pe care nu îi poate atinge nimeni, eu știu zece ca ei din care s-ar putea face un Consiliu Național de Etică așa cum ar trebui, care să ne curețe grajdurile, de la Ponta la Tobă. Nu se poate pentru că nu vrem. De două săptămâni primesc mesaje că trebuie să îl urmăresc în instanță pe Bușoi ăsta, care a fost așa de neinspirat că a copiat chiar de la mine. Va să zică universitatea care l-a făcut doctor cu o sută de pagini în mare parte compilate nu poate face nimic, nici ministerul, și nici partidul, ca și la EBA și ca și la Gabriel Oprea tot societatea civilă, aia neconvenabilă, trebuie să facă ordine. Nu știu ce părere aveți dvs, dar eu m-am cam săturat de miniștri și președinți care îmi țin teoria că e imposibil să faci ceva din poziția de ministru sau președinte, dar ne găsesc nouă, celor fără nici o poziție, mereu ceva de făcut ca să curățăm mizeria pe care și-au făcut ei tronul.
