Cum ideile, chiar si cele gresite, nu stau pe loc, si antisemitismul ca ideologie a urii fata de religia iudaica si fata de evrei s-a “rafinat” pentru a capata o forma digerabila intelectual. Aceasta rafinare a convertit antisemitismul in “antisionism” si, spre deosebire de acum sase-sapte decenii, se intalneste (vorbind exclusiv de spatiul occidental si nu de cel islamic) aproape integral LA STANGA spectrului politic si in mediile academice.
Antisionismul ca opozitie fata de “statul evreu” Israel este justificat in mai multe feluri. Un prim argument sustine ca, daca antisemitismul sau antiiudaismul este o atitudine religioasa sau rasiala, antisionismul, inteles in acceptiunea de mai sus, este o atitudine politica, de vreme ce si sionismul (ideea existentei Israelului) este un proiect politic. Caracterul politic al sionismului este probat, printre altele, si de existenta unor secte iudaice care resping sionismul (si pe care nu le putem acuza de antisemitism), dar si de respingerea sa de catre ganditorii evrei de stanga sau doar secularisti. Primii afirma ca Israelul nu trebuie sa existe pentru ca Mesia inca nu a venit, iar ceilalti – ca Israelul nu trebuie sa existe pentru ca fie nu exista o natiune evreiasca, fie statele intemeiate pe religie nu trebuie sa existe. Or, antisionismul religios nu exista. Ultraortodocsii nu contesta sionismul in fundamentele sale, ci afirma numai ca vremea acestuia nu a sosit. Varianta secularista este insa ceva mai subtila. Secularistii sustin ca statul-natiune este perimat si ca, oricum, nu a existat niciodata o natiune evreiasca sau ca Israelul este la fel de ilegitim ca stat evreu precum statele islamice Arabia Saudita, Iranul sau Pakistanul. Primul este un sofism. O natiune exista in masura in care se afirma ca atare. Altfel, ideea de natiune americana, italiana sau paraguayana nu poate fi justificata. Al doilea este, din nou, o neintelegere. Nimeni nu interzice unei natiuni sa se afirme pe principii religioase. Bunaoara, pelerinii sositi in Virginia au avut exclusiv motivatii religioase pentru a se stabili in lumea noua sau, mai aproape de noi, grecii s-au reinventat ca natiune ortodoxa pentru a se elibera de opresiune. Diferenta consta in democratie si toleranta. In Iran, Pakistan si Arabia Saudita nu exista nici o sinagoga, in vreme ce in Israel exista 170 de moschei.
Mai exista un argument care identifica antisionismul cu critica adusa politicii israeliene. Dar a aduce critici politicii israeliene pentru nerespectarea drepturilor omului, pentru lipsa de transparenta, pentru colonizarile fortate etc. nu inseamna a respinge dreptul Israelului la existenta, prin urmare nu poate fi calificata drept antisionista. Critica este legitima, dar respingerea dreptului la existenta este antisemita.
Nathan Sharansky propunea un test pentru identificarea antisemitismului, pe care l-a numit “3D – Demonizare, Dublu Standard, Delegitimare”. Daca pare prea abstract, iata cateva cuvinte dintr-o “scrisoare catre un amic antisionist”: “…antisemitul trebuie sa caute in mod constant noi forme si noi forumuri pentru otrava sa. Cat de mult trebuie sa se bucure de aceasta noua mascarada! Acum nu mai uraste evreii, este doar antisionist!… Lasa ecoul cuvintelor mele sa patrunda in adancimile sufletului tau: Cand oamenii critica sionismul, ei se gandesc la evrei”. Semnat: Martin Luther King.
Lucrul cel mai grav astazi este ca vorbele lui Martin Luther King nu se mai aud in “mediile progresiste” si in universitati. Locul lor a fost luat de productiile postmoderniste ale unor Edward Said sau Noam Chomsky, ceea ce, in sine, reprezinta o abdicare de la ratiune.
