0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialCurier legislativ

Curier legislativ

Dreptul de proprietate asupra terenurilor

Potrivit Hotararii de Guvern nr. 1832 publicata in MO nr. 15 din 9 ian. 2006, comisiile locale de fond funciar vor atasa la cerere o situatie centralizatoare privind terenurile aflate la dispozitia lor, sub semnatura tuturor membrilor comisiei, avizata de comisia judeteana de fond funciar, care sa ateste ca in rezerva comisiei locale de fond funciar nu mai exista teren, pe baza situatiei suprafetelor de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate, situatie comunicata de catre oficiile de cadastru si publicitate imobiliara. Toate institutiile si autoritatile publice care au in administrare terenuri proprietate publica a statului sunt obligate sa raspunda cererilor formulate de comisiile de fond funciar si sa comunice acestora suprafetele de teren care pot fi disponibilizate, in conditiile legii, in termen de 45 de zile de la data primirii cererii.
Comisiile de fond funciar vor putea solicita teren pentru compensarea cu teren echivalent de la statiunile si institutele de cercetare doar daca nu mai exista teren disponibil administrat de alte institutii si autoritati publice in judetul respectiv sau in judetele invecinate.

Substante nedorite din hrana pentru animale

In MO nr. 1043/24.11.2005 s-a dat Ordinul privind aprobarea Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor privind substantele nedorite din hrana pentru animale. S-a stabilit in cadrul acestui ordin ca produsele destinate hranirii animalelor pot intra, pentru a fi utilizate in Romania, din tari terte, pot fi puse in circulatie si/sau utilizate in Romania numai daca sunt integre, originale si de o calitate corespunzatoare pentru comercializare si, prin urmare, daca sunt corect utilizate, nu reprezinta nici un pericol pentru sanatatea umana, sanatatea animala sau pentru mediu si nu pot afecta in mod nefavorabil productiile animaliere.
In scopul reducerii sau eliminarii surselor de substante nedorite din produsele destinate hranirii animalelor, Autoritatea veterinara centrala a Romaniei, in cooperare cu operatorii comerciali, trebuie sa efectueze investigatii pentru a identifica sursele de substante nedorite, in cazul in care nivelurile maxime sunt depasite si in cazul in care niveluri mari din aceste substante sunt detectate, luandu-se in considerare nivelurile de fond ale acestora. Pentru o abordare uniforma in cazul nivelurilor crescute, este necesar sa se stabileasca pragurile de actiune pentru a se determina inceperea acestor investigatii.

Statutul functionarului public parlamentar

In Monitorul Oficial al Romaniei nr. 133 din 13 februarie 2006 a fost publicata O.U. pentru suspendarea aplicarii prevederilor Legii 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar. Deoarece Legea 7/2006 contine prevederi de natura a crea discriminari intre diferitele categorii de functionari publici, stabilindu-se unele avantaje si drepturi preferentiale pentru functionarii publici parlamentari, a caror acordare va conduce la aparitia unor inechitati si discriminari, ceea ce reprezinta incalcarea principiului constitutional al egalitatii in drepturi consacrat in art. 16 din Constitutia Romaniei, republicata, potrivit caruia „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”, precum si datorita faptului ca sustinerea financiara a dispozitiilor Legii 7/2006 in conditiile de restrictii bugetare actuale nu este posibila si nici justificata si ar conduce la grave blocaje financiare, se impune promovarea de urgenta a unei masuri de suspendare a aplicarii acestui act normativ.
Aplicarea prevederilor Legii nr. 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar, publicata in M.O. nr. 35 din 16 ianuarie 2006, se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006.

Protectia demnitatii umane

In MO 1149/19.12.2005 a fost luata Decizia pentru completarea Deciziei Consiliului National al Audiovizualului nr. 248/2004 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine. In aceasta decizie se precizeaza ca nu poate fi dezvaluita in nici un mod identitatea persoanelor care sunt victime ale infractiunilor privitoare la viata sexuala, exceptie fac situatiile in care victimele si-au dat acordul in scris.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă