Investigația Hotnews care a scos la iveală faptul că patru lucrări de doctorat coordonate de „profesorul universitar” Gabriel Oprea de la Academia Națională de Informații, instituție de învățământ aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informații, au fost plagiate este suficientă pentru a determina o anchetă serioasă din partea Ministerului Învățământului, așa cum cere Monica Macovei. Dar, indiferent de rezultatul acestei anchete, atât Academia de Informații, cât și rivala sa de la Ministerul Apărării, Colegiul Național de Apărare, trebuie curăţate mult mai în profunzime sau desființate, pentru că, în loc să funcționeze ca sanctuare de excelență academică, funcționează ca „instrumente de vasalitate” față de instituțiile-patron.
De ce ar accepta o persoană care ocupă o funcție publică să producă o lucrare de doctorat plagiată, când riscul pierderii credibilității și al compromiterii morale este atât de ridicat? Doar din vanitate? Din dorința de a arde etapele pentru a accede cât mai rapid și oricât de necinstit la un anumit statut de respectabilitate academică și intelectuală? În acest caz compromisul este inutil, pentru că schema nu funcționează. Chiar crede cineva că dacă Oprea – unul dintre cele mai mediocre și, de aceea, mai periculoase personaje politice de azi – și-a confecționat el însuși, se pare, o lucrare plagiată și o identitate de „profesor universitar”, atunci, gata, de a doua zi toată lumea crede că este egalul intelectual al lui, să zicem, Solomon Marcus? Sau că Ponta este egalul intelectual al lui Horia Patapievici (pe care și-a permis să-l califice drept „fascist”)? Firește că nu. Caz în care motivul trebuie să fie altul, unul mult mai pragmatic.
Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi au dat peste ceva atunci când au descoperit că mulți politicieni fac coadă la „Academia” SRI în speranța că vor accede cât mai rapid în sferele Puterii. Cei doi cred că ținta acestui nou val de parveniți este „cercul relațional” care să îi propulseze într-o „nouă categorie socială”, aceea a „inițiaților”, și scot în evidență pericolul ca SRI să profite de această tendință. Fără a contrazice esența analizei, dimpotrivă, trebuie să observăm că tendința nu este deloc nouă. Ea datează de la începutul anilor ’90, când s-a căutat frenetic înlocuirea vechii elite securisto-comuniste cu o nouă elită postcomunistă, care însă să nu aibă vreo legătură cu vechile elite antebelice. De aceea, noua elită a fost căutată în jurul unor persoane care gravitaseră în jurul Securității/Partidului Comunist, precum Petre Roman, Adrian Năstase, Daniel Dăianu, Stolojan sau Isărescu, în vreme ce oricine pretindea legături cu „vechea Românie” era respins dacă nu jura credință „noii Românii”. Năstase a jucat un rol important, pentru că a produs moștenitori și epigoni ideologici pe care îi vedem azi în prim-plan. Iar Năstase este exponentul unui curent pe care îl descriu cei doi colegi de la Hotnews.ro și care „stă” pe o serie de presupoziții profund antidemocratice, potrivit cărora nimic nu este întâmplător în politică (națională sau mondială), că există „cercuri de putere” concentrice care dirijează diverse arii de putere și că, în consecință, regulile comune, ale democrației și statului de drept, nu sunt destinate decât cercurilor din afară, „exoterice”, publice, în vreme ce „dogma esoterică” este rezervată cercurilor interne care câștigă în Cunoaștere, Putere și Influență. De aici, credem, fascinația pentru Academia de Informații a SRI: promisiunea accesului la cercurile interne ale Puterii. De aceea găsim printre absolvenți politicieni, oameni din Justiție, precum procurorul Bogdan Licu, unul dintre autorii de doctorate plagiate, oameni influenți din economia de stat și privată, mai nou din Sănătate, din Educație. Nu ne îndoim că există și în presă. Un doctorat la o astfel de instituție nu este un atestat de excelență academică, pentru că nimeni în lume nu dă un ban pe doctoratele Academiei SRI. Dacă te uiți peste lista de „lucrări” cu care se laudă pe website, cele mai multe sunt în cel mai bun caz sinteze fără pretenții, iar în cel mai rău, aiureli „sociologice” ieșite din „școala” profund distorsionată și la fel de profund legată de Securitate a lui Ilie Bădescu. Dar dacă un astfel de doctorat fără valoare academică este și plagiat, atunci el devine un „omagiu de vasalitate” către cercurile interne ale Puterii, „jus primae noctis” feudal sau sărutul inelului în Nașul: jurământul de credință către Sistem.
Colegii noștri (încă) nu au extins ancheta la absolvenții Colegiului Național de Apărare, care a fost trendy printre politicieni, oameni de afaceri și media înainte de Academia SRI, dar suntem convinși că și acolo vor găsi nume fascinante de absolvenți. Dacă e să le comparăm curricula, este foarte similară: totul, dar totul are legătură cu securitatea națională și internațională, deci se oferă studii pe aceste teme. Poate să susțină cineva că nu-i așa? Să fim bine înțeleși. Orice aspect al vieții umane poate fi studiat din punctul de vedere al securității individuale, sociale și/sau politice, și există nenumărate instituții care fac acest lucru în lume. După știința noastră, nici una dintre cele importante nu este asociată cu vreun serviciu secret. CIA are o „universitate”, ce-i drept, dar este o instituție pentru angajați, care nu emite diplome, darămite doctorate. Mossad-ul nu are. Studiile de securitate în Israel sunt rezervate pentru Universitatea din Tel Aviv, care este independentă. Iar în America sunt rezervate universităților și think-tank-urilor de prestigiu, care au programe realmente interesante pe această temă. Elementul central este că aceste universități și think-tank-uri angajează intelectuali adevărați, recrutați de la școli de înaltă clasă, exact așa cum fac și CIA, și MI5/6, și Mossad. Diferența e că ei merg la universități de elită – la Harvard, Yale, Cambridge și Oxford – pentru a recruta agenți, în vreme ce serviciile noastre își creează propriile pseudo-universități pentru a crea o pseudo-elită.
De aceea aceste pseudo-universități trebuie desființate. Ele nu servesc în mod cert nici unui scop academic și există temeiuri solide pentru a crede că funcționează ca instituții de vasalitate care creează agenți pentru centre de putere ce nu trebuie să existe într-un stat de drept.
