Unele dintre tradiţii au fost preluate şi de români, altele au rămas doar în comunităţile de maghiari.
Paştele protestant ori romano-catolic în Ardeal înseamnă obiceiuri păstrate de sute ani. Unele dintre ele au fost preluate şi de comunităţile de români. Altele au fost modernizate. Dacă la „stropit” bătrânii foloseau apa, acum tinerii s-au modernizat şi au trecut la parfumuri. În unele sate, de Paşte, ei împodobesc brazi care se agaţă de porţile fetelor nemăritate. Şi în acest an, pe lângă ouă roşii, miel, cozonac, vin, în Ardeal, Paştele maghiarilor şi germanilor sunt aşteptate tocmai pentru tradiţiile care au rămas neschimbate.
Obiceiuri păstrate de sute de ani
Pentru mulţi, Paştele înseamnă Bucovina. Însă, tradiţii de Paşte demult uitate de alţii sunt păstrează bine şi în Ardeal. De la încondeiatul ouălor, la stropitul fetelor sau chiar la împodobirea unor brazi, toate sunt obiceiuri întâlnite de Înviere.
În Ardeal şi Banat sunt numeroase localităţi unde trăiesc două sau chiar mai multe etnii. Pe lângă români, sunt unguri, sârbi, germani, slovaci, bulgari. Şi confesiunile creştine sunt diferite: ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică, armeano-catolică, reformată, lutherană etc. Multitudinea de confesiuni are o explicaţie istorică: Transilvania din vremea Principatului istoric a fost singurul stat din Europa secolului al XVII-lea care a acordat şi recunoscut libertatea religioasă. Sărbătoarea Paştelui aduce tradiţii şi obiceiuri specifice fiecărei etnii.
Ouă roşii, miel şi vin
În noaptea de Înviere, credincioşii merg la biserică, unde asistă la slujbe religioase. Ei primesc „Paşte” la biserică, adică pâine cu vin, pe care îl oferă membrilor familiei, rudelor sau prietenilor. Acest obicei îşi are originea odată cu înfiinţarea în secolul al XVII-lea a Bisericii calvine (reformate) din Ardeal de către principii Transilvaniei, obicei care a fost preluat atât de romano-catolici, ortodocşi sau greco-catolici. În prima zi de Paşte, după ce se întorc de la biserică, oamenii masa în familie. Sunt aşezate ouăle roşii şi, practic, masa de Paşte începe cu ciocnirea ouălor. Apoi, urmează tradiţionalul miel, cozonacii, prăjiturile, toate stropite din plin cu vin.
Stropitul, obicei din perioada precreştină
Una dintre tradiţiile de Paşte din Ardeal este stropitul, practicată de către comunităţile maghiare, dar şi de către români. Istoricii spun că stropitul este o tradiţie care îşi are originea în perioada precreştină, ca simbol al vieţii şi fertilităţii şi a fost practicat de mai multe popoare germanice. Până în secolul al XIX-lea, în Transilvania mersul cu stopitul a fost practicat şi de familiile nobiliare. Tradiţia a rămas, dar stropitul s-a modernizat: în trecut, tinerimea folosea apă, acum băieţii folosesc parfumuri. A doua zi de Paşte, tinerii se adună în grupuri şi merg la casele unde sunt fete nemăritate. Ei bat la poartă şi le spun părinţilor tinerelor motivul pentru care au venit: „Am auzit că aveţi un trandafir, am venit să-l udăm, ca să nu se ofilească.” Alţii sunt mai poeţi: „Într-un coş cu viorele/Cântă două păsărele/Păsările ciripesc/Îmi daţi voie să stropesc?” Sunt poftiţi în casă, iar fetele sunt stropite cu parfum. „Stropitorii” sunt poftiţi la masă şi ospătaţi cu ouă roşii, cozonaci sau prăjituri. Grupurile de „stropitori” colindă tot satul, pentru ca nici o fată să nu rămână nestropită. În localitatea Trei Sate din judeţul Mures, stropitul continuă şi a treia zi de Paşte. După ce bărbaţii le-au stropit pe femei cu o zi înainte, vine şi rândul lor să fie… udaţi. Fetele umplu găleţi cu apă şi îi udă pe bărbaţii din sat, care au însă şansa să scape doar dacă afară este foarte frig.
În comunitatea germană de religie lutherană romano-catolică se obişnuieşte ca în cea de a doua zi de Paşte, atât bărbaţii căsătoriţi, cât şi băieţii, să stropească femeile şi fetele. Ei încep cu femeile din familie, apoi merg la rude şi prieteni. Pentru germanii catolici, stropitul simbolizează dorinţa de bunăstare şi beatitudine. 
Bradul agăţat la poartă
Un obicei păstrat în comunităţile de maghiari de pe Valea Nirajului este cel al împodobirii bradului cu ocazia Paştelui. Tinerii se adună în grupuri, merg în pădure şi adună crengi de brad. Le aduc în sat, le împodobesc cu panglici colorate şi după lăsarea întunericului, le agaţă la porţile fetelor de măritat. Tinerele frumoase au mulote crengi de brad la poartă. „Se spune că fiecare fată care nu s-a căsătorit trebuie să primească crengi de brad, pentru a se mărita. Tinerele pândesc toată noaptea, să vadă cine anume le-a adus bradul, pentru ca, a doua zi să-i răsplătească cum se cuvine”, spun etnologii.
