7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCum trebuie să te porţi cu animalul tău de companie. Cele 10...

Cum trebuie să te porţi cu animalul tău de companie. Cele 10 „porunci”

Februarie este, în SUA, luna responsabilăţii faţă de animalele de companie, perioada în care toţi stăpânii de animale de companie ar trebui să se gândească serios la felul în care se comportă cu acestea.

Specialiştii spun că indiferent dacă este vorba despre un câine, o pisică, o broască sau un porcuşor de guineea, atenţia stăpânului asupra micului animăluţ ar trebui să fie aceeaşi pe toată perioada vieţii acestuia.

Iubire neconţionată şi la bătrâneţe

Experţii spun că este foarte importantă asumarea responsabilităţii pe termen lung. „Foarte mulţi nu se gândesc la asta şi abandonează animalele atunci când nu mai sunt pui şi nu mai sunt aşa de drăgălaşe ca la început. Aşa devin cânii, de exemplu, maidanezi. Iar un câine care a avut stăpân şi a ajuns în stradă este mult mai expus pericolului”, spune Livia Cimpoeru, ofiţer de presă la Asociaţia Vier Pfoten.

Ea subliniază şi necesitatea îngrijirii fizice: animalul de companie trebuie vaccinat, deparazitat în mod constant. Iar asta costă destul de mult. „De aceea, înainte de a lua un animal în casă este bine să vă gândiţi pe termen lung dacă vă permiteţi asta”, spune Anca Tomescu, şeful programului animale fără stăpân de la Vier Pfoten.

Cine are un animal de companie, subliniază şi Marcela Pîslă, preşedintele Asociaţiei Cuţu Cuţu, trebuie să fie atent la două aspecte esenţiale: „Să nu facă viaţa grea animalelor şi nici oamenilor din jurul animalelor, de exemplu vecinilor”.

Atenţie maximă, chiar şi cu program aglomerat

Opt ore la serviciu, încă două ore pe drum, iar pisica e singură acasă şi roade tot. Psihologii spun că ar fi de preferat ca animalul de companie să nu fie singur acasă, pentru că suferă. „Sigur, e destul de greu să fie mereu cineva acasă. Însă este de preferat, dacă ai un animal, să ai şi timp pentru el. Un câine trebuie educat, la fel ca un copil, trebuie iubit, la fel ca un copil. Nu e o jucărie pe care o cumperi şi apoi o arunci, pentru că te-ai plictisit de ea. Cum te grăbeşti să te întorci acasă la copiii tăi, aşa trebuie să te grăbeşti să te întorci acasă la pisica sau la porcuşorul tău de guineea. Viaţa ţi se schimbă atunci când alegi să ai un animal de companie”, spune psihologul Ana Sava, dresor de câini.

Specialista spune că atunci când vii acasă nu trebuie să aduci cu tine şi grijile de la serviciu, sau, mai rău, să faci din animalul tău de companie ţap ispăşitor pentru toate necazurile de peste zi. Iar violenţa, accentuează Ana Sava, este exclusă.

„Toshiba” mi-a schimbat viaţa

 Viaţa lui Dollores Benezic s-a schimbat destul de tare de când o are pe Toshiba, o pisică de care acum nu crede că s-ar mai putea despărţi vreodată.

„Este foarte haioasă şi iubitoare. Îmi ridică moralul când sunt deprimată. O iubesc foarte mult. Practic, e ca un copil pentru mine. Cred că toţi ar trebui să avem câte un animal de companie, pentru că face bine la moral”, spune bloggăriţa Dollores.

Cele 10 porunci pentru posesorii de animale de companie

Trainerul Stan Rawlinson, specializat în comportamentul câinilor, a conceput zece reguli pe care un câine le-ar vrea respectate de către stăpânul său. Ele se pot aplica pentru orice alt animal de companie.

1. Dă-mi timp pentru a înţelege ceea ce vrei de la mine, nu fii nerăbdător, irascibil, sau iritabil.

2. Ai încredere în mine şi voi avea întotdeauna încredere în tine înapoi. Respectul se câştigă.

3. Nu te supăra pe mine pentru mult timp şi nu mă pedepsi, eu nu sunt capabil să înţeleg de ce. Ştiu doar că am fost respins.

4. Vorbeşte cu mine, uneori. Chiar dacă eu nu înţeleg cuvintele tale, eu înţeleg vocea si tonul. Trebuie doar să te uiţi la coada mea.

5. Fii conştient de faptul că nu voi uita niciodată cum m-ai tratat. Dacă a fost un mod crud, poate mă va afecta pentru totdeauna.

6. Te rog, nu mă lovi! Eu nu pot să lovesc înapoi, dar pot muşca şi zgâria. Iar eu chiar nu vreau să fac asta vreodată.

7. Înainte de a mă certa pentru că sunt necooperant, încăpăţânat, sau leneş, întreabă-te dacă nu cumva e ceva mă deranjează.

8. Ai grijă de mine şi când sunt bătrân. Şi tu vei îmbătrâni şi vei avea nevoie de dragoste, îngrijire, confort, atenţie.

9. Vino cu mine în „călătoriile” dificile. Va fi mai uşor pentru mine dacă ştiu că eşti acolo.

10. Aminteşte-ţi că te voi iubi mereu.

Sursa: www.examiner.com

 

Cele mai citite

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă