0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialCum se schimbă harta Capitalei

Cum se schimbă harta Capitalei

Locuitorii din zonele Unirii, Ghencea, Giu­leşti şi Crângaşi ar putea locui, peste câteva luni, într-un alt sector, fără să-şi schimbe buletinele. Motivul: edilii Capi­talei au decis modificarea limitelor sectoarelor.

Graniţele sectoarelor 4 şi 5 vor fi mutate în zona Piaţa Unirii, iar cele dintre sectoarele 5 şi 6 în Prelungirea Ghencea, spune Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei. Modificările sunt necesare pentru realizarea cadastrului general al Bucureştiului, pentru cadastrul verde, pentru recensământul populaţiei şi pentru listele electorale necesare viitoarelor alegeri, mai spune prefectul.

Un alt motiv este că, în urma unor modificări, persoane care locuiesc în acelaşi apartament au ajuns să aibă buletinul în sectoare diferite, potrivit mai multor relatări din presă. Pentru schimbarea graniţelor sectoarelor 4, 5 şi 6 s-au purtat, timp de opt luni, negocieri între Prefectura Capitalei, primarul general, Sorin Oprescu, şi primarii de sector.

Unde au loc schimbări

Săptămâna trecută, responsabilii au trasat graniţele sectoarelor. Potrivit noii delimitări, suprafaţa cuprinsă între Splaiul Inde­pendenţei, Bulevardul Unirii, Piaţa Operetei şi zona Piaţa Unirii vor aparţine de sectorul 5.

În vestul Capitalei, imobilele cu faţa la Prelungirea Ghencea, între strada Braşov şi linia de centură, aparţin de sectorul 6, iar cele cu faţa la Prelungirea Ghencea, dar situate la sud de aceasta, aparţin de sectorul 5.

Stadionul Giuleşti  şi intersecţia dintre Calea Crângaşi şi Podul Grant rămân la sectorul 6. La sectorul 1 ajunge, în schimb, piaţa din faţa Teatrului Naţional.

10% dintre bucureşteni vor fi afectaţi

Atănăsoaei a mai spus că mai puţin de 10% dintre locuitorii Capitalei vor fi afectaţi de această schimbare. În plus, cei care vor locui în alt sector, în urma noii împărţiri, nu vor fi nevoiţi să-şi schimbe actele de identitate înainte ca acestea să expire. „Oficiul de Cadastru le va schimba gratuit intabulările pentru locuinţe, acolo unde ele există. Urmează ca Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să facă noua hartă a Bucureştiului şi să se trecă la cadastrul general”, a adăugat prefectul, citat de Mediafax. Pentru această operaţiune va fi nevoie, cel mai probabil, de câteva luni, după care noua delimitare va intra în vigoare.  

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

Ultimele imagini cu avionul prăbușit în Kazahstan. Ce parte din acesta a fost avariată

Pe imaginile filmate de unul dintre supravieţuitori se poate observa că aripa avionului este ruptă, iar aeronava este în cădere, oamenii în jur par...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...
Ultima oră
Pe aceeași temă