În anii ’90, România liberă a publicat o serie de dezvăluiri care au zguduit Serviciul Român de Informații, punând sub semnul întrebării legitimitatea unui serviciu secret proaspăt înființat, acuzat de poliție politică. Scandalul „Berevoiești“ a dus la demiterea prim-adjunctului directorului SRI, dar și a 1.500 de cadre din fosta Securitate.
În mai 1991, câțiva jurnaliști, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, se suiau într-un camion cu volan pe dreapta, donat „României libere“ de armata elvețiană, înarmați cu lopeți, cazmale, târnăcoape și topoare, și se îndreptau spre comuna argeșeană Berevoiești. Acolo, s-au pus pe săpat și au descoperit saci întregi cu documente ale fostei Securități, dar și note SRI privind activitatea partidelor istorice, reînființate după 1990. A doua zi, în 21 mai 1991, în ziar apărea un articol intitulat „Groapa din pădure: Poliția Politică există!“.
„Surpriza cea mare: poliția politică există și după Revoluție! În aceeași arhivă cu documente ale fostei Securități am găsit note sustrase din sediul Partidului Național Liberal în timpul Mineriadei. Desțelenirea adevărului ne-a luat o zi întreagă. Pornind de la afirmațiile repetate cum că nu mai există Securitate venim și spunem: există, domnilor, există mai mult ca oricând.“
Autorii: Petre Mihai Băcanu, Alex Piekalski, Tudor Artenie, Răzvan Ion, Igor Antip, Andrei Antică, Andrei Dumitru, Cristian Botez, Ion Mazilu, Sandu Constantin, Eugen Flencheș (”Groapa din pădure: Poliția Politică există!)
Începeau 11 luni de dezvăluiri publicate în RL, care arătau că și noul regim își spiona adversarii politici și care au ridicat mari semne de întrebare privind legitimitatea SRI. Atunci, au fost dați afară prim-adjunctul SRI, generalul Mihai Stan, întreaga echipă operativă, care a „scăpat“ de documente secrete îngropându-le, dinamitând SRI, dar și 1.500 de cadre care fuseseră în sistem înainte de Revoluția din 1989.
Dupa episodul Berevoiesti, de acum 15 ani, Procuratura a efectuat o ancheta asupra celor care au distrus arhivele Securitatii. Intr-o prima faza, sub efectul surprizei, SRI a intocmit o nota, incercand sa explice cum s-a ajuns la Berevoiesti, dar mai ales faptul ca "materialele" nu aveau valoare arhivistica: "Precizam ca aceste materiale aveau numai caracter informativ-documentar si nu constituiau rezultatul unor masuri de cercetare sau ancheta, intrucat fosta Directie I – potrivit prevederilor legale – nu avea asemenea atributii" Bun! Se stie acum, dupa studierea celor 9.000 de dosare puse la dispozitia CNSAS, ca Directia I a Securitatii a fost una dintre cele mai dure. Ii urmarea, cerceta si ancheta pe romani. Nu avea "atributii" legale si totusi ii ancheta pe romani fara sa clipeasca. Ii interna si in spitale psihiatrice fara sa aiba "atributii".
Cum să scapi de documente secrete: o „soluție imbecilă“
„O soluție imbecilă“. Așa cataloghează, la 27 de ani de la unul din cele mai mari scandaluri în care au fost implicate serviciile secrete, fostul director al SRI Virgil Măgureanu decizia echipei conduse de locotenent-colonelul Nicolae Bordeianu de a îngropa documente secrete ale Securității și SRI în albia unui râu, în 1990.
La sfârșitul lui iunie 1990, o echipă a SRI, formată din lt.-col. Nicolae Bordeianu, mr. Cornel Ionașcu, cpt. Florea Gheorghe, cpt. Ioan Ipcar, lt.-maj. Haret Dobre și plt.-maj. Gheorghe Cristea, a primit sarcina de a distruge un camion cu documente secrete ale fostei Securități, proaspăt desființată după Revoluție. Motivele au rămas și până acum neclare: tonele de hârtie nu ar mai fi avut loc în fișete ori erau puse în pericol viețile celor care au colaborat cu Securitatea.
Cert este însă că mașina trebuia să meargă la o fabrică de hârtie de la Scăeni, care însă a refuzat transportul, pentru că lipseau câteva sute de kilograme de hârtie. Motivul? Cu o seară înainte, colonelul și oamenii săi opriseră în satul Berevoiești, unde Bordeianu avea o rudă, s-au îmbătat, iar câțiva localnici au tăiat prelata camionului și au furat o parte din documente. Atunci, Bordeianu a decis să ardă dosarele într-un cuptor de țară. Pentru că hârtiile nu ardeau, a decis să sape o groapă în pădurea de lângă sat, unde a îngropat sacii, turnând peste pământ și câteva tone de steril. Ideea nu s-a dovedit inspirată, pentru că o parte din documente au fost luate de apele unui râu care trecea pe sub groapă, iar pe unele le-a luat vântul. Așa au ajuns în mâinile sătenilor, care l-au sunat pe redactorul-șef al „României libere“, Petre Mihai Băcanu.
În primăvara lui 1991, 11 jurnaliști ai RL au mers să sape la Berevoiești, au strâns 23 de saci cu documente, pe care ulterior i-au predat autorităților.
„A venit la mine o persoană care mi-a spus că, în zona Piteștiului, s-au descoperit niște documente ale Securității, și mi-a adus câteva. Mi-am dat seama că sunt autentice; începusem și noi să mai găsim documente ale Securității și aveam oarece experiență în a depista ce este fals și ce este autentic. Toată iarna lui 1990, am publicat din aceste documente (în suplimentul Strict secret, n.r.), iar Măgureanu m-a acuzat în toate felurile, el nebănuind nici o clipă de unde proveneau documentele“, și-a amintit, după 27 de ani, Petre Mihai Băcanu.
Totuși, între documentele fostei Securități, se numărau și note ale partidelor istorice PNL și PNȚCD. Acest lucru arăta, de fapt, că exista continuitate între fosta Securitate și proaspăt-înființatul SRI.
„Amestecul de documente vechi, cu cele noi, din epoca SRI, în groapa de la Berevoiești, este dovada cea mai clară a continuității – funcționale – dintre Securitate și SRI. Iar înscrisurile de la PNȚCD și PNL dovedesc preocupările celor două instituții «democratice» pe linia protecției cetățeanului: combaterea opoziției. Dl. Măgureanu ne trage de -urechi că asemenea documente nu trebuie făcute publice, pentru că ar fi, chipurile, secrete de stat. Nu ne-am fi făcut iluzia că miile de cadre ale SRI – majoritatea ofițeri de Securitate reactivați – nu vor renunța la principiile vechi, deși dl. Măgureanu tot face declarații de neutralitate în lupta politică. Risc să afirm că principala preocupare a fost tocmai urmărirea opoziției“, atrăgea atenția Petre Mihai Băcanu, într-un articol publicat în 25 mai 1991, în RL.
Măgureanu: „Mai rămâne să meargă directorul să dea cu lopata acolo“
Întors la SRI, colonelul Bordeianu și-ar fi anunțat superiorii că a rezolvat situația. Totuși, abia la trei săptămâni distanță, directorul proaspătului SRI, Virgil Măgureanu, este informat că documentele au fost îngropate în pădure. Chiar și la șase luni de la aceste evenimente, prim-adjunctul său îl asigură că totul este în regulă, a susținut fostul director al SRI, într-un interviu pentru RL acordat săptămâna trecută.
În mai 1991, după ce „România liberă“ a început serialul despre Berevoiești, cerând autorităților să ancheteze cazul, Virgil Măgureanu a discutat cu șeful Corpului de Control al SRI, generalul Neagu Cosma, fost șef al Contraspionajului înainte de 1989, căruia i-a spus: „Domnule general, mai rămâne să meargă directorul să dea cu lopata acolo!“.
„Nu mă exonerez de răspundere, din perspectiva timpului scurs, și astăzi îmi pare rău că un astfel de lucru s-a putut întâmpla și dacă mă duceam eu acolo la fața locului rezolvam ra-dical: întâi recuperam toată suprafața și eventual făceam către presă un comunicat «uite ce s-a întâmplat acolo». Dar am contat că oamenii aceia rezolvă ei și n-au rezolvat“, a declarat, după aproape trei decenii, Virgil Măgureanu.
Fostul director al SRI a mai declarat că regretă că a fost nevoit să îl demită pe prim-adjunctul său, generalul Mihai Stan, care „a fost inițiatorul SRI, un om care avea destulă instrucție și bun-simț ca să pună la cale statutul noii instituții“. Scandalul Berevoiești i-a lăsat o impresie „amară“; legea a fost încălcată „în modul cel mai ordinar și cred că a fost atitudinea celor care au făptuit și cred că a fost îndreptată împotriva nou-înființatei instituții“. El a respins, însă, acuzațiile de poliție politică, spunând că este „nedrept“ să fie acuzat întreg Serviciul pentru „încălcările grosolane“ ale unor ofițeri.
Băcanu: „A funcționat nesimțirea“
„Mie mi-a lăsat un gust amar. Vâlvă a iscat enorm, dar a funcționat nesimțirea. Oficialitățile instalate nu declarau nimic, ne trimiteau la Măgureanu, Măgureanu avea stilul lui ocolitor, de a vorbi mult și de a nu vorbi la obiect, nu înțelegeai nimic din ce s-a întâmplat. Noi ne așteptam și la o anchetă internă în SRI, să ne spună ce s-a întâmplat“, a concluzionat Petre Mihai Băcanu.
De altfel, cercetarea Procuraturii Militare s-a încheiat fără ca nimeni să fie pus sub urmărire penală, colonelul Bordeianu și echipa sa au fost dați afară. La fel ca și Mihai Stan, dar a fost răsplătit ulterior cu alte funcții în democrația post-decembristă. Nici Comisia parlamentară nu a adoptat vreun raport final, iar după moartea deputatului Nicolae Enescu, în 1992, a fost dizolvată. Urma să se constituie o nouă comisie, după alegerile din 1992, care nu a mai apărut niciodată.
Stupefianta este incercarea Procuraturii de a spala Securitatea si SRI. Rezolutia Procuraturii recunoaste ca din cauza derularii (rapide) a evenimentelor din 22 decembrie 1989 ofiterii Directiei l, speriati, "au primit ordin la distrugerea materialelor ce le aveau asupra lor". Ar fi fost "panicati", mititeii! Chiar Rezolutia recunoaste ca printre documentele descoperite de noi si donate Procuraturii se gaseau transcrieri de convorbiri telefonice, note informative de la surse cu nume conspirative, declaratii smulse la Securitate, scrisori interceptate. Distrugeau "prin traditie" si in 1990. Au incercat sa se descotoroseasca si de listele cu informatori. Cand vine vorba de documentele ce proveneau de la PNL si PNTCD, procurorul ia de buna povestea securistilor ca le-au gasit si le-au dus la sediu sa le "protejeze". Daca le-au "gasit", de ce nu le-au inapoiat proprietarilor? Acuzatia noastra de politie politica nu era gratuita.
Tudor Artenie: România liberă lucra pentru libertate, dar și bună regulă
Și jurnaliștii care au participat, alături de Petre Mihai Băcanu, la dezvăluiri, evocă ziua în care au mers pentru prima dată la Berevoiești drept ”o zi de mare entuziasm”.
”Ziua aceea a fost o zi de mare entuziasm, pentru mulți a fost pentru prima dată când vedeam nu doar documente din vremea lui Ceaușescu, ci și de după Revoluție” – Tudor Artenie, reporter special
Pascal Ilie Virgil, pe atunci fotoreporter și reporter special, și-a amintit groaza pe care a simțit-o pe drum, teama că pot fi împușcați și frica de a nu mai vedea documentele pe care le-au predat autorităților.
”România liberă era un ziar care se bătea, într-o mare de fițuici comuniste, organele FSN-ului (…) Am avut groaza aia când am mers acolo, într-un camion pe care îl primise redactia de la armata elvețiană, eram speriați că dacă ne trezim că sar si ne mitraliază…Noi așa ne închipuiam perioada aia, în așa groază stăteam, ca nu ni se părea nimic …daca ne-ar fi împușcat, ne-ar fi aruncat într-o groapă comună și nu mai știa nimeni de noi. cred că, dacă făcea cineva o ancheta, peste cinci-zece ani se găseau urmele noastre, dar vinovatii in nici un caz . Am trăit în groaza asta, dar eram dornici să nu mai fim opresați de un regim care te ține închis și îți dă firimituri de viață …”,a povestit Pascal Ilie Virgil, pentru Rl.
Și jurnalistul Cristian Botez a notat, pe blogul său: ”Abia dacă aveam o lună de zile ca ziarist la România liberă. Pe 17 mai 1991 Tudor Artenie mă caută şi mă întreabă dacă a doua zi pot să plec într-o deplasare. „Desigur!”. Pe 18 mai, la ora opt dimineaţa, din faţa Casei Scânteii, împreună cu alţi 8-10 colegi de la ziar, în frunte cu directorul RL şi gazetarul de excepţie, Petre Mihai Băcanu, plecam cu un microbuz spre comuna Berevoieşti, judeţul Argeş. Era începutul unei operaţiuni jurnalistice cu un uriaş ecou în viaţa politică şi socială a României postdecembriste”. (foto: Cristian Botez blog, realizată de fotoreporterul Nicuşor Stan)
Tudor Artenie, pe atunci reporter special, desemnat să însoțească sacii cu documente la Poliție, și-a amintit că a fost revoltat: ”Apoi, mi-am dat seama că noi lucram nu doar pentru libertate, dar și pentru buna regulă în stat. Adică am respectat regula; până la urmă, căzuse regimul comunist”.
”Ne-am entuziasmat, am participat, am contribuit la articolele care s-au scris apoi, dar era totusi un redactor-șef care s-a ocupat îndeaproape de povestea cu Berevoieștiul. Am fost contributori, cum se spune azi; a fost povestea lui Băcanu. dar la ce volum de informații era acolo, nu putea singur. Ziua aceea a fost o zi de mare entuziasm, pentru mulți a fost pentru prima dată când vedeam nu doar documente din vremea lui Ceaușescu, ci și de după Revoluție. România liberă avea un spirit, care era îmbrățișat de noi toți și eram în bătălie, în linia întâi, făcând un jurnalism cetățenesc extrem de implicat și de serios”, a rememorat Tudor Artenie.
