Alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie pot fi pur si simplu cumparate de candidatii care sunt dispusi sa plateasca pe cine trebuie. Aceasta este concluzia la care am ajuns in urma experimentului realizat in mai multe judete din tara. Jurnalistii „Romaniei libere” au pretins ca sunt reprezentantii unui asa-zis candidat la alegerile pentru Camera Deputatilor. Ei au mers la primarii din colegiile electorale si le-au propus bani in schimbul sustinerii politicianului respectiv. Edilii trebuiau sa mearga prin comune si sa-si convinga oamenii din propriul electorat sa voteze acest candidat, chiar daca nu-l vazusera niciodata la fata. Mai multi primari, de la PSD, PD-L si PNL, au acceptat propunerea reporterilor sub acoperire, chiar daca acest lucru ar fi insemnat sa-si tradeze formatiunile politice din care fac parte. In cateva zile am incheiat intelegeri pentru aproximativ o mie de voturi. Mai mult decat atat, unii dintre politicienii locali le-au oferit gratis jurnalistilor lectii despre fraudarea alegerilor si eliminarea adversarilor politici. Astfel am aflat ca mita electorala, transferul alegatorilor dintr-o circumscriptie in alta, introducerea in sectiile de votare a unor observatori partinitori si hartuirea cu dosare penale a adversarilor politici sunt metode folosite la scara nationala.
(Varianta filmata cu camera ascunsa a acestei prime parti a investigatiei noastre poate fi vizionata pe www.romanialibera.ro)
Experimentul realizat de „Romania Libera” in peste zece localitati din toate regiunile tarii a demonstrat ca alegerile parlamentare de peste trei saptamani pot fi fraudate foarte usor. Singura conditie este aceea ca politicienii care candideaza pentru un post de senator sau deputat sa fie dispusi sa investeasca sume de bani considerabile. Nu trebuie sa faca altceva decat sa-i plateasca pe politicienii locali – de regula primari – si chiar pe alegatorii din colegiile electorale respective. Numarul de voturi pe care-l vor obtine va fi direct proportional cu suma „investita” si nu are nici o legatura cu partidele din care fac parte, cu proiectele de dezvoltare pentru comunitatea ce-l trimite in Parlament si nici macar cu increderea de care se bucura in randul oamenilor. Experientele anterioare au demonstrat ca cele mai multe fraude electorale au loc in mediul rural, departe de ochii observatorilor de la „centru”. Poate nu intamplator, liderii marilor partide candideaza in afara marilor orase, in colegii electorale din tara.
Capcana noastra
Am pretins ca suntem consilierii de imagine ai unui tanar care candideaza pentru Parlament. Am ales un partid mai putin cunoscut din Romania, cu sanse minuscule sa prinda anul acesta vreun loc in Parlament. In schimb, politicianul in numele caruia vorbeam era pur si simplu inventat. Ne-am prezentat candidatul-fantoma primarilor din mai multe comune, din colegii electorale diferite din Romania, alese la intamplare. Povestea pe care am spus-o de fiecare data edililor era aceeasi: reprezentam politicianul X de la partidul Y, care candideaza la dumneavoastra in colegiul electoral. Politicianul nostru este tanar, ambitios, are bani si vrea musai sa obtina un scor electoral cat mai bun in aceste alegeri, astfel incat in anii urmatori sa se poata transfera la un partid mare. Pentru a-si atinge scopul, este dispus sa plateasca bine. Vreti sa-l ajutati? Daca da, veti primi un comision pe masura! Concret, primarii trebuiau sa-si foloseasca influenta pe care o au in comunitatea respectiva pentru a determina cat mai multi dintre alegatorii propriului partid sa puna stampila la 30 noiembrie pe candidatul nostru. Chiar daca le ceream sa-si tradeze astfel formatiunile din care fac parte si propriii candidati, cei mai multi dintre primari au acceptat targul propus de noi. Mai mult decat atat, unii ne-au predat o adevarata lectie de fraudare a scrutinului, exemplificand cu propriul succes in alegerile locale. Nici macar unul dintre ei insa nu a verificat – si era foarte simplu sa faca acest lucru – daca omul nostru chiar exista pe lista de candidati din colegiul respectiv. Am reusit astfel sa adunam, la modul virtual, in cele cinci judete prin care am trecut, peste 1.000 de voturi.
„N-am culoare politica. Sunt conjunctural in PD-L”
Am inceput experimentul in judetul Dambovita. In comuna Gura Foii ne-am intalnit cu primarul PD-L proaspat ales, Marius Marian Iosif. Acesta s-a aratat foarte deschis propunerilor noastre, in ciuda faptului ca reprezentam un partid concurent in alegeri.
Reporter: Noi stim ca sunteti pedelist infocat.
Marian Iosif: Vrei sa iti spun ceva? N-am culoare politica. Sunt conjunctural in PD-L, ca aici am gasit locul sa fiu primar. Sunt primar nu ca mi-am dorit sa fiu primar, mi-am dorit sa nu mai fie un nesimtit care era!
Dupa ce ne-am lamurit cat de dedicat este Marius Iosif partidului, i-am cerut direct acestuia sa-si puna oamenii de incredere sa lucreze pentru candidatul nostru si sa ne duca la familiile care vor sa-si vanda voturile.
» Noua ne trebuie baieti de-ai locului, ii stiti dumneavoastra care sunt. Ne spuneti cat ne costa, tot…
Ce pot sa fac, o sa va prezint pe cineva, sa va ocupati de astea.
» Macar 200 de voturi sa luam…
Nu stiu ce sa zic. O sa discut cu cativa insi, sa vedem si dupa aceea va spun: „Bagati-va, are sens sau nu”.
„Toata lumea e cu «materialul» aici”
Primarul din comuna Gura Foii ne-a explicat insa ca ar trebui sa avem foarte multi bani pentru a avea ceva sanse in colegiul electoral respectiv. Marian Iosif ne-a dat ca exemplu alegerile locale din primavara, in care el a cheltuit 110.000 de euro pentru a castiga scaunul de primar si ne-a avertizat ca un alt membru PD-L care candideaza in colegiul Voinesti – Dambovita pentru Camera Deputatilor are de gand sa cheltuiasca de zece ori mai mult.
» Gabi (n.r. – candidatul nostru) dedicase vreo 50.000 de euro pentru tot colegiul… E putin?
Este. Hai sa iti spun o chestie. stii cu cine se bate al nostru? Cu deputatul Stan.
» De la PSD?
Da. Il bate de-l face varza pe domnul Stan.
» Cati bani?
Un milion a alocat. Un milion de euro.
» Ma uimiti, credeam ca e slabut colegiul, dar vad ca e pe bani multi.
Nu, taticule, toata lumea e cu materialul aici. Pai, gandeste-te ca altfel PD-L nu iesea in Dambovita!
„Am procedat exact ca Baselu. Dosar la toata lumea”
Dupa ce ne-am imprietenit, primarul Iosif a inceput sa explice care sunt secretele unei campanii electorale „reusite”. Desigur, sa nu va imaginati ca am vorbit despre programe de guvernare, doctrine politice sau proiecte pentru comunitate. Pedelistul ne-a dezvaluit ca mult mai eficiente sunt dosarele penale „comandate” contracandidatilor, mita electorala, introducerea in sectiile de votare a unor observatori fideli sau transferul votantilor dintr-o circumscriptie in alta.
» Sa dam pomeni electorale merge?
Pai, stai sa-ti spun, ca si eu am facut-o si pe asta. In preziua Pastelui am dat un cozonac proaspat, facut in acea noapte. Am dat un bidon de Coca-Cola de doi litri, un bidon de Fanta, un bidon de vin de doi litri, un carton de oua.
» Noi stim ca la „locale” e important cine da ultimul. Adica in ultima zi.
Sa-ti mai spun ce-am patit. Mai aveam un miliard 200 de mii de lei in masina, sa-i dau in sambata alegerilor. La 1.200 de insi, pe care-i stiam mai nehotarati. si mi-au venit semnalele clare: Stai in banca ta, ca te facem! M-ai inteles?
» Da. Ce fel de semnale? Ca va reclama?
Imi pregatisera o mie de capcane. si mi s-a facut frica sa mai dau, in ziua aia eu n-am mai dat. stiti ce am mai facut la alegeri? I-am disperat, nu au putut sa miste nimic. Mi-am adus 18 observatori neutri. Au innebunit. Cand au vazut ca a venit microbuzul la ora 6 dimineata cu observatori neutri, le-am luat inima.
Marian Iosif ne-a explicat si cum a transferat votanti din alte localitati la el in comuna, intocmindu-le buletine de identitate noi „in regim de urgenta”. „Eu le-am facut, n-a mai putut sa le faca el (contracandidatul de la PSD – n.r.) Le-am facut eu. La 9 fara un sfert am facut ultimul buletin. Ai inteles? Baiatul de la buletine era prietenul meu si la 9 fara un sfert, in ziua alegerilor, a facut actul.”
In fine, cea mai dura metoda de a castiga o competitie electorala este cea a compromiterii contracandidatului prin dosare penale.
I-am disperat rau in perioada asta, i-am terorizat.
» si adversarii nu va sapa?
Ce sa ma sape, mai! Le-am facut dosare penale, cate 14-15 dosare. Deci le-am facut cate 14-15 dosare. Am procedat exact ca Baselu. Dosar la toata lumea. Salti capul, dosarelul…
Ulterior, am aflat ca Marian Iosif este chiar finul procurorului Gheorghe Dumitru de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti, care la sfarsitul anului trecut a fost implicat in scandalul de fraudare a examenului de promovare in functii de conducere pentru magistrati.
„Eu o sa dau ceva si la PNL”
Din discutiile purtate cu primarul din Gura Foii am inteles ca tranzactiile cu voturile cetatenilor sunt un lucru obisnuit in politica romaneasca, mai ales in mediul rural. Pedelistul ne-a dat ca exemplu intelegerile pe care le are pentru scrutinul din 30 noiembrie cu primarul PSD din comuna vecina, Dumitru Giurescu, si cu liberalii.
si la Dumitru Giurescu va fi o chestie delicata, ca trebuie sa ne dea si noua voturi. In toata zona asta sunt doua partide.
» PD-L si PSD…
Ai inteles…
» Bun, si el nu sustine PSD? Va sustine pe dumneavoastra?
El sustine PSD, dar va fi 51 cu 49 (n.r. – procentele in alegeri ale celor doua partide din comuna respectiva).
» Inteleg, da. si aici va fi invers?
si aici, taman invers. 51 eu, 49 la ei. Bine, eu o sa dau ceva si la PNL de data asta. Am promis. Un prieten bun de-al meu a spus: Nu ma ajuti deloc?
» Ce inseamna sa dati? Doar nu le spuneti dumneavoastra la oameni: Bai, uite, tu votezi cu PNL, tu cu alalalt!
Ba exact asa. Tu, tu, tu votezi PNL!
» si va asculta lumea?
Taticule, stiu exact.
Dupa ce l-am vazut cunoscator intr-ale smecheriilor electorale, l-am rugat sa ne recomande si alti primari dispusi sa bata palma cu noi. Ne-a trimis la Marin Manda, primarul PSD din Cobia, Dambovita.
La Cobia, la Marin. Cu asta discuti direct cu el.
» Direct la cash?
Da. Cu el si atat.
» E baiat subtire?
Da, ii trebuie…
» Ii e foame?
Nu stie sa-i faca… O discuti direct.
Marin Manda: „E prost cu banu’. Banu’ direct e periculos…”
Am ascultat sfaturile primarului din Gura Foii si l-am vizitat pe Marin Manda. Omul a fost cat se poate de deschis propunerilor noastre.
» Cum sa facem sa luam si noi 100, 200, 300 de voturi?
Marin Manda: Ce sa va sfatuiesc? Gasesc eu oameni.
» Ne spuneti cat face, tot. Ce trebuie sa le dam, si cozonaci, vine Craciunul.
Nu, nu…
» Merge mai bine banul direct, nu?
Da. Doar ca nu stiu, sa vedem, e prost cu banu’. Banu’ direct e periculos… Politia si SRI-ul…
» Unde, aici?
Pai, peste tot e asa.
» Am vorbit cu Marius (primarul de la Gura Foii – n.r.).
Cum ati facut acolo?
» Ne-a spus ca o sa vorbeasca cu niste baieti din partea lui, ne spune cat decontam si nici o problema.
si eu acelasi lucru o sa fac.
» Cam cat ne-ar ajunge asa? Noi ne gandeam sa cheltuim la vreo 50.000 de euro. E mult, e putin?
In colegiu?
» Da.
Cam ar fi… Sunt 15 comune.
Am batut palma cu primarul pesedist, urmand ca detaliile sa le punem la punct intr-o noua intalnire, stabilita peste cateva zile.
Primarul PNL din Giuvarasti – Olt ne-a dat 50 de voturi
Am repetat experimentul si in alte judete. Primarul liberal Ion Andrei, din comuna Giuvarasti – Olt, s-a aratat mai intai reticent la propunerile noastre.
Ion Andrei: Ca sa va dau voua voturi trebuie sa iau de la mine. si nu iau de la mine. Apoi, depinde si cine alearga pentru treaba asta prin sat.
» Al nostru fiind baiat de Bucuresti, da si cu banutul mai mult decat altii, nu-i o problema.
N-am pe cine.
Dupa o negociere ca la piata, in care noi am tot scazut din pretentiile pe care le aveam, liberalul a acceptat pana la urma sa ne ajute sa-i convingem pe alegatori sa-l voteze pe candidatul nostru.
» Ne multumim si cu mai putine voturi. 100, 200, 300, 50. si alea sunt bune aici.
50 mai rupem pe-acolo.
» Deci 50 se rupe?
Da.
» Sa ziceti cat costa. Omul vrea sa investeasca la dumneavoastra, pe 50 de voturi cred ca ar arunca 5-10.000 de euro. E suficient?
Nu stiu cat este.
» Cu tot cu baietii, cu dumneavoastra, cu toate cele.
Nu stiu, ce sa spun eu asa? Dar asa, pe voturi mai putine, atunci discutam.
» Legea votului uninominal incrimineaza mita electorala
Articolul 55 din actul normativ mentionat prevede ca: „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum si primirea acestora de catre alegator in acelasi scop constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani”. Legea pedepseste inclusiv tentativa de mita electorala.
In episodul urmator, veti vedea ca nici primarii din Moldova si Ardeal nu refuza mita electorala. Nu conteaza partidul, nu conteaza doctrina, ci doar suma pe care o baga in buzunar.
Varianta filmata cu camera ascunsa a acestei prime parti a investigatiei noastre poate fi vizionata pe www.romanialibera.ro