3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInternaționalHarris închide campania în Philadelphia, Trump în Michigan. A început votarea

Harris închide campania în Philadelphia, Trump în Michigan. A început votarea

Ambele campanii proiectează optimism și se concentrează pe mobilizarea alegătorilor

Campania a cunoscut întorsături uluitoare: două tentative de asasinat și o condamnare pentru fostul președinte republican, Donald Trump, precum și o ascensiune surprinzătoare a vicepreședintelui democrat, Kamala Harris în vârful sondajelor, după ce președintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a renunțat la candidatură, sub presiunea propriul său partid, scrie Reuters.

Peste 2,6 miliarde de dolari au fost cheltuiți pentru campaniile celor doi candidați, începând cu luna martie, potrivit AdImpact, o firmă de analiză.

Cu toate acestea, sondajele de opinie arată că Trump, 78 de ani, și Harris, 60 de ani, sunt aproape la egalitate. Câștigătorul poate să nu fie cunoscut timp de câteva săptămâni, după votul de marți, deși Trump a semnalat deja că va încerca să lupte împotriva oricărei înfrângeri, așa cum a făcut în 2020. Ambii candidați au prezis victoria, în timp ce s-au îndreptat luni spre Pennsylvania pentru a îndemna susținătorii care nu au votat încă, să se prezinte în ziua alegerilor. Statul oferă cea mai mare pondere de voturi în Colegiul Electoral din oricare dintre cele 7 state care se așteaptă să determine rezultatul.

Campania lui Harris spune că datele sale interne arată că alegătorii indeciși sunt în favoarea lor și că a înregistrat o creștere a votului anticipat, în rândul alegătorilor tineri și de culoare. Oficialii campaniei Trump au spus că monitorizează rezultatele votului anticipat, care arată că mai multe femei au votat decât bărbați. Acest lucru este semnificativ, având în vedere că Harris l-a condus pe Trump cu 50% până la 38%, în rândul alegătorilor înregistrați de sex feminin, conform unui sondaj Reuters/Ipsos din octombrie. Trump a condus în rândul bărbaților cu 48% la 41%. „Bărbații trebuie să voteze!” a scris pe platforma sa de socializare X, cel mai bogat om din lume, Elon Musk, un susținător proeminent al lui Trump.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă