7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCum pot obţine victimele ordin de restricţie împotriva agresorului

Cum pot obţine victimele ordin de restricţie împotriva agresorului

Victimele violenţei în familie vor putea obţine mult mai repede un ordin de restricţie împotriva agresorului şi nu vor mai fi nevoite să părăsească domiciliul pentru a fi în siguranţă, aşa cum se întâmplă în prezent. Modificările legislative vor permite o protecţie mult mai bună a victimelor, aşa cum vedem acum doar în filme.

Un ordin de restricţie care să-l împiedice pe agresor să se apropie la mai puţin de 200 de metri de victimă, evacuarea vinovatului de la domicilul comun şi obligarea lui să urmeze un program de consiliere psihologică sunt în prezent doar un vis frumos pentru membrii familiilor supuşi actelor de violenţă.

În prezent, dacă o victimă nu doreşte să plece de acasă şi să locuiască într-un adăpost sau pe la prieteni, ea este nevoită intenteze un proces penal agresorului pentru a-l scoate din casă şi apoi să aştepte condamnarea acestuia, lucru care ar putea dura şi câţiva ani.

Printr-un proiect de lege care a trecut deja de Senat şi a fost aprobat pe articole de Camera Deputaţilor, victimele vor putea obţine mult mai uşor şi mai repede un ordin de restricţie care să le permită să rămână la domiciliu, iar agresorul să nu fie lăsat să se apropie la mai puţin de 200 de metri.

„Săptămâna viitoare, vom avea votul final pe proiectul de lege şi, dacă va trece, va fi pus apoi în aplicare. Ordinul de restricţie se va da într-o procedură de urgenţă. Mai am un proiect de lege pentru mărirea pedepselor pentru agresori. Se va merge până la dublarea acestora”, a declarat Raluca Turcan, unul dintre iniţiatorii proiectului de modificare a legislaţiei în privinţa violenţei domestice.

Ce prevede ordinul de restricţie

Prin ordinul de restricţie se va impune agresorului evacuarea domiciliului pe care îl împarte cu victima, chiar dacă este proprietar, păstrarea unei distanţe minime de 200 de metri faţă de persoana vătămată, de domiciliul şi locul de muncă al acesteia şi interzicerea oricărui contact cu acesta, inclusiv prin telefon, corespondenţă etc.

Prin ordinul de restricţie, agresorul va fi obligat să urmeze un program de consiliere psihologică. Ordinul se va da, la cererea părţii vătămate sau din oficiu, în regim de urgenţă, în termen de 24 de ore de la primirea cererii. Durata pe care se poate da ajunge până la doi ani.

Ordinul de protecţie, în maximum trei zile

O altă măsură care se poate lua este emiterea unui ordin de protecţie, prin care se interzice agresorului să stea în locuinţa comună, el va trebui să acopere costurile cu îngrijirea medicală pentru victimă, cheltuielile generate de adăpostirea victimei şi asistenţa acesteia etc.

Cererea pentru ordinul de protecţie se poate introduce direct de victimă sau de un reprezentant al statului sau al unui ONG care cunoaşte situaţia. Cererea se judecă de urgenţă, în termen de 48 de ore de la primire, iar instanţa se pronunţă în cel mult trei zile de la primirea solicitării.

Hotărârea dată de instanţă este executorie şi definitivă, ceea ce însemnă că se pune în practică imediat, chiar dacă partea opusă face recurs.   

De ce sunt necesare măsuri suplimentare

Modificările legislaţiei în vigoare în acest moment sunt necesare pentru că aceasta nu era eficientă în ceea ce priveşte protecţia victimelor. În prezent, există un simulacru de ordin de restricţie, conform articolului nr. 118 din Codul Penal, şi care nu se aplică pentru că nu a fost completat Codul de Procedură Penală, se arată în expunerea de motive la proiectul de lege.

În prezent, ordinul de restricţie se dă numai în cazul persoanelor care au o condamnare la închisoare de cel puţin un an, dar aceasta sancţiune e dată foarte rar sau aproape deloc de instanţe în cazurile de violenţă domestică.

În general, pedeapsa e o amendă sau închisoare cu suspendare. Ţările europene, printre care Spania, Suedia, Turcia şi Bulgaria, au introdus în legislaţie emiterea ordonanţelor de restricţie în procedură de urgenţă.

Protecţie doar la adăposturi

În prezent, victimele violenţei în familie, majoritatea femei, care vor să scape de agresiuni nu au ca alternativă decât să părăsească domiciliul şi să apeleze la ajutorul rudelor, cunoscuţilor sau la un adăpost.

„Noi oferim victimelor adăpost şi consiliere psihologică. Ordinul de restricţie se obţine foarte greu la noi în ţară şi femeile sunt nevoite să plece de acasă. În alte ţări, agresorul e cel care e silit să plece şi apoi obligat să urmeze o formă de terapie”, a declarat Alin Moainea, preşedintele Fundaţiei Teofania din Arad.

El a explicat că la centrul de consiliere de la fundaţia sa au venit doar cinci agresori pentru a primi sprijin şi îndrumare, din 2008 şi până în prezent, şi numai unul din proprie iniţiativă. Din cazurile pe care le-a observat de-a lungul timpului, doar un sfert din persoane au apelat la divorţ pentru a scăpa de partenerul agresor, iar majoritatea s-au întors acasă, după două-trei luni petrecute la adăpost.

„Proiectul de lege privind ordinul de restricţie le-ar ajuta foarte mult pe femeile victime, care sunt nevoite să plece de acasă cu copiii şi să-şi găsească apoi un adăpost, în loc să fie evacuaţi agresorii”, a precizat Alin Moainea.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...
Ultima oră
Pe aceeași temă