Ideea că prin comasarea alegerilor s-ar distorsiona procesul democratic pentru că alegătorii n-ar mai putea să discearnă între mizele locale şi naţionale presupune în mod fraudulos că românii sunt o grămadă de copii semi-idioţi incapabili să gândească complex şi au nevoie de grijă perpetuă şi îndrumare din partea politicienilor.
Cum şi când au devenit românii dintr-o naţiune de oameni liberi şi responsabili pentru soarta lor, un popor infirm moral şi intelectual care necesită îngrijire şi îndrumare permanentă din partea statului? Cine şi când a decis că românii nu pot lua decizii informate despre soarta lor, a comunităţii în care trăiesc şi a ţării în acelaşi timp şi în acelaşi loc? Pentru că asta înseamnă, de fapt, toată lamentaţia despre caracterul „incorect‘‘ şi „nedemocratic‘‘ al comasării alegerilor locale şi parlamentare: ascunderea unei intenţii imorale sub masca unor principii generoase prin invocarea lipsei de discernământ a românilor. Şi noi, „stupid people‘‘ cum suntem – vă mai amintiţi? –, trebuie să înghiţim povestea asta pe nemestecate.
În realitate, miza este cu totul alta. La fiecare rundă de alegeri se întâmplă următorul fenomen. Primarii se aleg în vară cu sprijinul logistic şi material al unui partid. De regulă, până în toamnă la generale ei adoptă însă o poziţie neutră aşteptând să vadă dincotro bate vântul politic. După ce devine limpede cine va forma guvernul şi de la cine vor veni fondurile, aceeaşi primari încep să-şi negocieze o situaţie cât mai avantajoasă şi mulţi (10%-15%) sar în barca câştigătoare indiferent din partea cărui partid au fost aleşi. USL îşi doreşte repetarea aceluiaşi scenariu anul viitor, când speră să câştige alegerile generale, iar PDL doreşte să-l evite şi să profite de implicarea totală a primarilor în campanie pentru a-şi promova candidaţii la parlamentare. Asta-i tot. UDMR n-are nici o dilemă în această dezbatere pentru că pericolul ca maghiarii să voteze şi la locale şi la generale cu, să zicem, Partidul Civic Maghiar, este foarte mic. Maghiarii sunt reticenţi să-şi risipească voturile la generale şi să îşi saboteze nivelul de reprezentare. Discuţia ar trebui să fie aşadar despre care dintre cele două abordări este mai corectă, nu despre capacitatea românilor de a discerne între caracterul local sau naţional al mizelor aflate în joc.
Nu susţinem că alegerile poporului sunt întotdeauna infailibile – vezi sondajele – ci că aceste alegeri se fac în urma unor deliberări oarecare. Concluzia acestor deliberări poate fi greşită, dar măcar trebuie să le recunoaştem cetăţenilor această abilitate. Or, politicienii noştri nu sunt dispuşi să îi crediteze pe români cu inteligenţă şi maturitate. De 21 de ani, partidele şi oamenii politici lucrează sub prezumţia enunţată de Brucan că românii sunt „stupid people‘‘, că trebuie supravegheaţi în permanenţă, că trebuie îngrijiţi de stat şi îndrumaţi ca nişte copii de acelaşi stat şi că asta este în interesul lor.
Această viziune paternalistă este nu numai o dovadă de imensă aroganţă din partea politicienilor şi birocraţilor, dar şi o dovadă de cât de puţin s-a modernizat mentalitatea politică în România. Paternalismul şi aroganţa nu se manifestă însă numai în chestiuni relativ marginale ca organizarea alegerilor ci şi în chestiuni fundamentale precum politicile economice şi sociale. Pentru că nu îi cred realmente pe români capabili să fie liberi şi cu adevărat stăpâni pe soarta lor, nici unul din partidele care au trecut prin fruntea guvernului nu au promovat politici care să încurajeze libertatea şi autonomia individuale. Toate guvernele au extins rolul statului până la sufocare şi atunci când reformele liberale au devenit necesare, le-au făcut în silă.
În convingerea lor că sunt indispensabili bunăstării sau chiar supravieţuirii naţiunii, polticienii îşi dezvăluie adevărata filiaţie, indiferent dacă şi-au agăţat sau nu la rever vacabula „liberal‘‘: Partidul Comunist Român.
