19.1 C
Bucureศ™ti
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialCum aratฤƒ un Ipad contrafฤƒcut

Cum aratฤƒ un Ipad contrafฤƒcut

PoliลฃiลŸtii de frontierฤƒ din cadrul Gฤƒrzii de Coastฤƒ ลŸi lucrฤƒtorii vamali au efectuat, luni, la rampa existentฤƒ în cadrul portului Constanลฃa Sud Agigea, controlul unui container, încฤƒrcat cu jucฤƒrii, sosit din China pe adresa unei societฤƒลฃi comerciale cu sediul în BucureลŸti.

În urma controlului au fost descoperite 1.268 jucฤƒrii (jocuri electronice din plastic), susceptibile a fi contrafฤƒcute, cu o valoare de aproximativ 300.000 lei dacฤƒ ar fi originale. Marfa purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute ลŸi a fost ridicatฤƒ în vederea confiscฤƒrii de cฤƒtre lucrฤƒtorii vamali.

PoliลฃiลŸtii de frontierฤƒ au întocmit administratorilor societฤƒลฃii comerciale în cauzฤƒ, doi cetฤƒลฃeni chinezi, cu vârste de 40 ani, respectiv 34 ani, ambii având reลŸedinลฃa în BucureลŸti, dosar penal pentru sฤƒvârลŸirea infracลฃiunii de „punere în circulaลฃie, fฤƒrฤƒ drept, a unui produs purtând o marcฤƒ identicฤƒ sau similarฤƒ cu o marcฤƒ înregistratฤƒ pentru produse identice sau similare ลŸi care prejudiciazฤƒ pe titularul mฤƒrcii înregistrate”.

 

Cele mai citite

Preศ™edintele Biden ศ™i-a anulat รฎntรขlnirea de la Ramstein. Loviturฤƒ pentru sprijinul Ucrainei

Anularea cฤƒlฤƒtoriei spulberฤƒ speranศ›ele unui semnal puternic de sprijin al SUA pentru Ucraina Preศ™edintele american Joe Biden ศ™i-a anulat, marศ›i, cฤƒlฤƒtoriile รฎn Germania ศ™i Angola,...

S-a stins din viaศ›ฤƒ deputata PSD Simona-Maya Teodoroiu, fostฤƒ judecฤƒtoare la Curtea Constituศ›ionalฤƒ a Romรขniei

Deputata PSD Simona-Maya Teodoroiu, fostฤƒ judecฤƒtoare la Curtea Constituศ›ionalฤƒ a Romรขniei (CCR), a murit, a anunศ›at senatorul PSD Laura Moagher marศ›i searฤƒ. Moagher a...

Cum funcศ›ioneazฤƒ Sistemul Garanศ›ie-Returnare รฎn alte ศ›ฤƒri europene comparativ cu Romรขnia

Sistemul Garanศ›ie-Returnare (SGR) cรขศ™tigฤƒ tot mai mult teren รฎn Europa, pe mฤƒsurฤƒ ce statele membre ale Uniunii Europene fac eforturi pentru reducerea impactului asupra...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ