Ce tip de gresie alegem? După ce caracteristici ne ghidăm? Cum recunoaştem calitatea lor? Iată câteva întrebări care sunt de neeludat pentru orice proprietar care îşi renovează locuinţa.
Plăcile ceramice de acoperire sunt printre cele mai răspândite materiale destinate placării pardoselilor şi pereţilor. Sunt foarte diversificate în privinţa dimensiunilor, a culorilor, a modelelor şi a aspectului suprafeţei, ceea ce oferă posibilitatea unor decorări interioare originale, în variate stiluri.
Cei mai mulţi cumpărători se orientează după culoare, preţ şi eventual provenienţă (ţara de unde sunt importate), dar puţini cunosc şi celelalte caracteristici ale acestor materiale. De aceea am făcut o sinteză a informaţiilor care să vă ajute în alegerea potrivită.
Există două categorii de plăci ceramice: glazurate şi porţelanate.
Plăcile ceramice glazurate sunt destinate exclusiv interioarelor. Ele sunt elemente de finisaj care au ca materii prime de bază argila şi caolinul şi care sunt obţinute prin presare. Din această categorie face parte atât gresia, cât şi faianţa, iar din punctul de vedere al designului există plăci cu aspect marmorat, rustic, cu motive florale, geometrice, colorate, uni, lucioase, mate etc.
Plăcile ceramice porţelanate sunt destinate în primul rând exterioarelor, dar pot fi folosite cu succes şi la interior. Seamănă în multe cazuri cu placajele de piatră naturală şi pot prelua rolul acestora în locuri cu trafic intens.
Cum identificăm tipurile de plăci ceramice?
Ca aspect, plăcile glazurate au un strat de glazură (de unde şi denumirea) ce se observă detaşat de restul compoziţiei plăcilor, dacă le privim pe linia muchiilor. Cele porţelanate sunt compacte, neavând straturi evidenţiate în grosimea lor.
În identificarea tipurilor de plăci ceramice un rol important îl au caracteristicile tehnice, şi anume: absorbţia de apă şi rezistenţa la zgâriere. Doar pentru plăcile glazurate (gresia şi faianţa de interior) importantă este şi rezistenţa la abraziune.
Caracteristici tehnice
Absorbţia de apă – măsoară gradul de porozitate internă al suportului ceramic. Absorbţia de apă este exprimată ca un procent de umiditate a plăcilor. Astfel, pentru plăcile glazurate, acest procent este în general cuprins între 3 şi 10% (de regulă 3% pentru gresie şi 10% pentru faianţă), iar pentru plăcile porţelanate aproximativ 0,5%.
În funcţie de absorbţia de apă se calculează şi rezistenţa la îngheţ. Plăcile porţelanate sunt rezistente la îngheţ, pe când cele glazurate nu. Este foarte important să respectaţi acest criteriu în alegerea plăcilor. De exemplu, pentru placarea balcoanelor, fie ele şi închise, vă recomandăm plăcile porţelanate.
Rezistenţa la zgâriere – se traduce prin duritatea superficială a plăcilor. Se măsoară prin zgâriere cu minerale care sunt numerotate crescător, în funcţie de duritate, cu numere de la 1 la 10 pe scala Mohs. Plăcii îi este atribuit numărul inferior numărului din scala Mohs care a zgâriat-o. Pe această scală cel mai dur mineral este diamantul (10).
În funcţie de rezistenţa la zgâriere, ne putem da seama dacă plăcile rezistă la trafic intens sau nu. Astfel, plăcile ceramice porţelanate au o duritate cuprinsă între 7 şi 9 pe scala, Mohs, deci foarte rezistente.
Rezistenţa la abraziune a plăcilor glazurate – se determină prin supunerea suprafeţei lor la acţiunea unei încărcări abrazive care se roteşte şi evaluarea uzurii prin compararea vizuală cu plăci nesupuse acestui proces. Rezultatele sunt structurate în clase de la I la V: clasa I este destinată traficului uşor iar clasa V traficului foarte intens.
