26 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialCum a fost ruinată fabrica de chibrituri din Brăila

Cum a fost ruinată fabrica de chibrituri din Brăila

PAL SA, fabrica brăileană care realiza aproape întreaga producţie de chibrituri a României, dar şi mobilă pentru la export, a devenit o ruină. Declinul începe în 1997, când FPS a organizat licitaţia pentru vânzarea a 40% din acţiunile societăţii, iar cumpărătorul a fost firma elveţiană Merona Holding AG. Patronul firmei părea să fie Ştefan Dobriţa, întors în România în calitate de investitor „strategic”. Merona a mai cumpărat acţiuni de la „cuponari”, ajungând la 50%, după care, în 1999, a făcut o majorare de capital, prin aport în natură, ajungând să deţină 90% din acţiunile PAL.

A mai cumpărat acţini şi pe RASDAQ, ajungând la 99%. La preluarea PAL, Dobriţa anunţa investiţii de 110 milioane euro, din care 100 milioane euro într-o nouă fabrică de mobilă şi alte 10 milioane euro în mărirea capacităţii fabricii de chibrituri. Cu prilejul infuziei de capital în natură din 1999, au sosit la Brăila 14 TIR-uri cu utilaje pentru producţia de chibrituri. În acte era vorba de două linii de fabricaţie, în valoare de cinci milioane de dolari, importate din Panama City. În realitate, utilajele erau aduse de la Kirov (Rusia) şi, deşi nu fuseseră utilizate, petrecuseră câteva ierni sub cerul liber. Va-lorau numai 500.000 de dolari.

Dobriţa a făcut presiuni asupra a trei angajaţi de la Serviciul „Import-Export”, şeful serviciului, Dan Boală, şi inginerii Anna Maria Şerban şi Iulian Sgârcitu, pe care i-a obligat să prezinte la vamă documente false, din care să rezulte că utilajele valorau cinci milioane şi erau aduse din Panama. Astfel, prin exagerarea contibuţiei în natură la capitalul social, Dobriţa a ajuns să deţină capitalul majoritar al fabricii. Cei trei au ajuns să fie cercetaţi de DNA, în 2007, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri, În dosar a mai fost cercetată, pentru neglijenţă în serviciu, Vlăgeanu, funcţionar la Biroul Vamal Brăila. Cel care a pus în operă ingineriile financiare, Ştefan Dobriţa, a decedat în 2006, înaintea începerii anchetei DNA. Surpriza este că el nici nu avea un rol în piesă. „În România, era de notorietate că Ştefan Dobriţa este patronul Merona Holding, în timp ce firma era condusă de fiica acestuia. Nici directorii de la PAL nu ştiau că Dobriţa nu apărea în structura acţionariatului firmei elveţiene”, a declarat unul din magistraţii care s-au ocupat de caz.

Pedepse grele pentru executanţii ordinelor lui Dobriţa

Dosarul a fost trimis în instanţă şi prin sentinţa 33/12.02.2010 a Tribunalului Brăila în dosarul 1496/113/2006, cei trei angajaţi ai PAL SA au primit pedepse de câte trei ani de închisoare, pentru înşelăciune şi de câte un an pentru fals. Aurelia Vlăgeanu a primit un an de închisoare. Tribunalul Brăila a dispus suspendarea executării pedepselor. Instanţa a mai obligat pe Merona Holding AG, din Appenzell, Elveţia, să plătească AVAS despăgubiri de 4,4 milioane dolari. După un an, Curtea de Apel Galaţi a judecat recursul DNA şi AVAS şi prin sentinţa 42/17.02.2011 a majorat pedepsele. Ana Maria Şerban va trebui să execute o pedeapsă sporită la 6 ani şi 6 luni. Şefului Serviciului Import Export, Dan Boală va avea de executat 5 ani şi 6 luni de închisoare. În cazul inginerului Iulian Sgârcitu, instanţa de la Curtea de Apel a menţinut pedeapsa Tribunalului Brăila, un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. În cazul Aureliei Vlăgeanu, lucrător vamal, instanţa a dispus tot un an de închisoare pentru neglijenţă în serviciu, tot cu suspendarea executării pedepsei.

Pagubele totale înregistrate de statul român din această privatizare sunt de 35 milioane euro. PAL SA a intrat în faliment şi valoarea totală a masei credale este de 143 milioane lei adică 34 milioane euro. Din această valoare, 140 milioane lei, (97,8%), adică 33 milioane euro, sunt datoriile către Direcţia Regională Vamală Galaţi, compuse din taxe vamale, TVA, plus dobânzi şi penalităţi. Lichidatorul Sierra Quadrant SRL încearcă să vândă activele.

Unul dintre ele, fabrica de mobilă de pe bulevardul Dorobanţi, situată într-o zonă centrală a Brăilei şi cu o suprafaţă de 14.500 mp, a fost scoasă la vânzare la preţul de 1,7 milioane euro, dar la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni. Ar mai fi ceva. DNA sechestrase bunurile celor trei angajaţi de la „Import Export”, iar anul trecut Tribunalul Brăila ridicase sechestrul. Prin sentinţa 42/17.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi, celor trei le-a fost repus sechestrul asigurător pe bunuri, care acum ar trebui să fie scoase la licitaţie pentru acoperirea daunelor. Anna Maria Şerban are sub sechestru un apartament situat pe str. 1 Decembrie 1918, blocul C, iar Iulian Sgârcitu apartamentul situat pe Calea Călăraşilor. Şefului Serviciului Import-Export, Dan Boală, îi va fi vândută Dacia 1300.

Cele mai citite

Ana Bogdan, eliminată în primul tur la China Open!

Ana Bogdan, locul 120 WTA, a fost eliminată de Sofia Kenin în primul tur al turneului China Open și a ajuns la a treia...

Google lansează un fond de 120 de milioane de dolari pentru educație și formare în domeniul inteligenței artificiale

Google a anunțat crearea Global AI Opportunity Fund, un fond de investiții în valoare de 120 de milioane de dolari, destinat finanțării programelor de...

Criza de personal medical auxiliar devine o problemă majoră în sistemul sanitar din România

Asistenții medicali, infirmierii și brancardierii sunt printre cele mai căutate categorii de personal în spitalele din România, iar lipsa acestora perturbă semnificativ activitatea unităților...
Ultima oră
Pe aceeași temă