Criza de furie pe care a traversat-o Gigi Becali dupa ce a aflat, vineri, ca Mirel Radoi a fost suspendat patru etape de Comisia de Disciplina a FRF pentru „sfidarea echipei nationale”, potopul de invective si acuzatiile neprobate pe care le-a lansat patronul stelist nu au ramas fara ecou, trei dintre cei vizati direct de latifundiarul din Pipera raspunzandu-i mai mult sau mai putin caustic.
Cel mai linistit a parut a fi doctorul Pompiliu Popescu, medicul echipei nationale. „Parerea mea este simpla: nu ma cobor la nivelul lui Gigi Becali. Il ignor total. Eu imi fac datoria si stiu ce am de facut”, a afirmat Popescu. Becali a spus despre medicul nationalei ca este un „nenorocit” si „o jigodie de om”, dupa ce acesta a inaintat un raport medical Comisiei de Disciplina in care sustinea ca Radoi ar fi putut evolua in partida cu Olanda, in ciuda tendinopatiei de care suferea.
Dragomir nu crede in boicotarea nationalei
Intrebat ce parere are despre initiativa lui Gigi Becali de a se consulta cu jucatorii pentru ca acestia sa refuze pe viitor convocarea la nationala in semn de solidaritate cu Radoi, Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), crede ca e vorba de „idei de om nebun. Sa puna mana pe regulament si sa ma mai lase in pace”. Declaratia lui Gigi Becali in care acesta spunea ca Dragomir „calca pe cadavre numai cand este interesul lui” l-a surprins pe presedintele LPF. „Daca zice ceva de mine inseamna ca este un tampit… Nici nu mai vreau sa zic altceva. Dar sa stie ca referitor la Radoi eu n-am avut nici o legatura”, a spus Dragomir.
Referitor la faptul ca patronul clubului Steaua intentioneaza sa atace la Curtea Constitutionala proiectul de lege prin care drepturile TV si de publicitate sa revina LPF, Dragomir a spus ca in acelasi fel se procedeaza si in Italia. „In toata lumea drepturile TV sunt ale ligii, numai la noi se vrea altfel. Ei vor ca doar ei sa ia banii, dar nu e normal. Normal e sa impartim banii tuturor, pentru ca toti participa la competitie. Si, oricum, noi ne-am luat dupa italieni in proiectul ala”.
Piturca are incredere in jucatori
Comentand amenintarea patronului stelist conform careia este posibil ca jucatorii sai sa nu se mai prezinte la echipa nationala, selectionerul Victor Piturca a mentionat: „Nu este stapanul jucatorilor. Fotbalistii au un contract, iar pentru serviciile aduse sunt platiti. Daca jucatorii se vor lua dupa el, vor ajunge rau. Cred ca ei il cunosc prea bine ca sa faca asta. Dar, bineinteles, cine nu va dori sa vina la nationala este liber sa faca ce vrea, este bine chiar sa stim din timp”.
Antrenorul echipei nationale spune ca patronul stelist, care l-a atacat violent dupa ce Radoi a fost suspendat, este „un om de nimic, care praduieste si paraste oamenii si afacerile lor in loc sa stea in banca lui. Totul este trecator, este o chestiune de timp. Dupa tot ce se intampla, asa ar fi normal, sa nu mai reziste mult la Steaua”, a spus Piturca, care se considera vinovat pentru faptul ca Gigi Becali a ajuns patron la gruparea din Bulevardul Ghencea.
„Ce sa mai comentez? Sunt si eu de vina ca a ajuns Gigi Becali aici, eu am fost cel care a facut ca el sa conduca un club de talia Stelei. Pe mine ma intereseaza mai putin ce zice el, cine il mai baga in seama pe acest om? Am spus de cand am plecat de la Steaua ce parere am despre el”, a adaugat selectionerul.
„Cazul Radoi” este, asadar, departe de a fi incheiat si face niste „valuri” imense. Gestul fotbalistului va fi analizat si de Comisia de Apel, iar daca verdictul va fi acelasi, Steaua pare decisa sa se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Cine merge la Comisie?
Daca ar fi sa ne luam dupa regulamente, aproape toti cei implicati in acest caz, de la Gigi Becali la Victor Piturca, plus o gramada de alti chibiti care au simtit ca trebuie sa-si dea si ei cu parerea despre Mirel Radoi sau suspendarea primita de la FRF, ar urma sa fie convocati la Comisia de Disciplina. Din cate stim noi, expresii precum „tampit”, „nebun”, „om de nimic”, „javre”, „hahalere”, „cocina federala” si celelalte folosite in „razboiul” declansat in jurul lui Radoi sunt jigniri grave care, potrivit regulamentelor federale, ii aduc pe cei implicati in fata comisiilor de specialitate. Suntem curiosi si noi sa vedem cine va ajunge acolo si ce pedeapsa va primi. Nu de alta, dar schimbul de replici dintre acesti oameni de fotbal ne arata de ce fotbalul romanesc a ajuns in esalonul trei al Europei. Din pacate, aceste personaje dau tonul, ele sunt „exemplele” pe care le urmeaza antrenorii si jucatorii. Si cu astfel de „exemple” nu e de mirare ca ne afundam din ce in ce mai mult.