Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că declaraţia publică a domnului Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, din data de 9 septembrie 2013, este de natură a aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său şi a independenţei magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie.
În urma verificărilor efectuate de către Inspecţia Judiciară au rezultat următoarele:
Declaraţia făcută la data de 09.09.2013 de către parlamentarul european Corneliu Vadim Tudor, chiar dacă nu se precizează în mod expres, a vizat atribuţiile de anchetă şi de avocat al poporului recunoscute Parlamentului European, într-un domeniu atât de important şi de sensibil cum este cel al independenţei justiţiei. Declaraţia domnului Corneliu Vadim Tudor este evidenţiată pe site-ul oficial al Parlamentului European, respectiv http://www.europarl.europa.eu, fiind preluată ulterior de agenţiile de presă. Este evident că, de pe site-ul oficial al Parlamentului European, toate agenţiile de presă române ori străine pot prelua, analiza şi interpreta declaraţiile europarlamentarilor aleşi să reprezinte statele membre în această instituţie.
Prin alegaţiile sale, parlamentarul european Corneliu Vadim Tudor a dorit să inducă ideea că, în România, justiţia nu este guvernată de principiul fundamental al legalităţii, cu toate formele sale de aplicare, respectiv „legalitatea încriminării”, „legalitatea procedurilor judiciare” şi „legalitatea condamnării”, ci de alte reguli care nu au nicio legătură cu statul de drept. Este inacceptabilă acreditarea ideii, în cadrul Parlamentului European, potrivit căreia justiţia română se află „în spatele” unor interese ce ţin de acapararea unei echipe de fotbal cu performanţe, slujind astfel unor particulari interesaţi în înlăturarea unui „real pericol” pentru alte echipe de fotbal, având în vedere faptul că George Becali este finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, care „a trebuit” să fie înlăturat sa prin „fabricarea” unor dosare penale.
Astfel de declaraţii sunt de natură să creeze suspiciuni în Parlamentul European şi ulterior, în întreaga opinie publică europeană – informată de agenţiile de presă care preiau declaraţiile şi susţinerile din cadrul acestui for – cu privire la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor români. Aceste alegaţii reprezintă o încercare de a induce opiniei publice europene convingerea că procurorii români „inventează” lucrări, iar judecătorii români nu fac altceva decât să confirme „dosarele inventate”.
Persoana vizată de declaraţia parlamentarului european s-a bucurat de prezumţia de nevinovăţie, consacrată în art. 23 par. 11 din Constituţia României, dar şi în art. 5/1 din Codul de procedură penală, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare definitive şi irevocabile. În cazul condamnatului Becali George, cererea de contopire a pedepselor, aflată în recurs pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, vizează sancţiuni privative de libertate aplicate prin hotărâri definitive ale instanţei supreme, în executarea cărora persoana în cauză se află în prezent.
Executarea unei pedepse cu închisoare presupune anumite privaţiuni, atât pe planul libertăţii fizice a persoanei condamnate, cât şi pe planul exercitării anumitor drepturi civile decise prin hotărâre judecătorească definitivă. Aceste consecinţe se produc în cazul oricărei persoane condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, nu doar în cazul condamnatului George Becali, prin aplicarea principiului fundamental consacrat în art. 16 din Constituţia României, potrivit căruia „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, dat fiind că „nimeni nu este mai presus de lege”. Totodată, potrivit art. 52 Cod penal, „pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului”, iar scopul pedepsei îl constituie „prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. Astfel, scopul pedepsei privative de libertate constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi „formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”, şi nu acela de a împiedica o anumită persoană „să se ocupe de” afaceri personale. Această împiedicare reprezintă o consecinţă a condamnării definitive, şi nu un scop al acesteia!
Articolul 1 par. 4 din Constituţia României consacră expres principiul separaţiei puterilor legislativă, executivă şi judecătorească. Dacă funcţia şi rolul puterii judecătoreşti sunt diminuate, statul pierde calitatea de stat de drept cu toate consecinţele şi implicaţiile socio-economice ce decurg din aceasta.
În contextul în care afirmaţiile şi acuzele provin de la personalităţi publice, angrenate în viaţa politică, aceste afirmaţii şi acuze dobândesc în mod direct şi inevitabil un pronunţat caracter politic.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, analizând aspectele menţionate de Inspecţia Judiciară în Raportul său, a concluzionat că, prin afirmaţii de genul celor susţinute în Parlamentul European de către un reprezentant al statului român, este afectată nu numai imaginea unei instanţe judecătoreşti care a pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive ori a unei unităţi de parchet care a instrumentat dosarele în faza de urmărire penală, ci şi imaginea sistemului judiciar în ansamblul său.
Într-un stat de drept, nimeni, cu atât mai mult un reprezentant al puterii politice într-un for comunitar, nu are dreptul să extrapoleze nemulţumirile proprii, referitoare la instrumentarea unei anumite cauze, asupra unui întreg sistem judiciar. În măsura în care procedează astfel, persoana care face aceste afirmaţii aduce, inevitabil, atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, cu consecinţa afectării prestigiului justiţiei şi, implicit, a independenţei şi reputaţiei profesionale a magistraţilor.
Luând în considerare toate aceste aspecte, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că declaraţia publică a domnului Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, din data de 9 septembrie 2013, este de natură a aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său şi a independenţei magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie.
