Crochiu

"Porni Luceafaru-ntr-o cutare seara, si unii, mai ciudati, se holbau mirati la el; Pe cerul cald, senin si alintat de vara; Crezura ca-si vad chipul – erau niste tembeli." La Congresul National de Poezie aripa talentului poeticesc  a frecat revansard falusul democratiei, in vreme ce o mana suava se strecura in sanul amagirii ca sa-i incerce anduranta. Nu vreau sa credeti ca am jucat de-a lungul a trei zile intr-un film suprarealist regizat de Geo Saizescu. La Botosani, Congresul National de Poezie a avut parte de momente onorabile, necesare si chiar alese. A fost Varujan Vosganian, care si-a pus in functie talentul retoric. Profesorul Ion Pop a sfintit locul. Douamiistii au dezmortit atmosfera, Ion Moldovan a castigat premiul cel mare si am cunoscut o tanara poeta deja remarcabila, Aida Hacer. S-au lansat carti, reviste, s-au citit poeme. S-a discutat. Razvan Lucescu a batut Lituania pentru ca a stiut sa aleaga, eu mi-am revazut doi colegi de liceu. Alaturi de protagonisti, poetii, Ion Pop, Mircea A. Diaconu, Antonio Patras, Rares Moldovan au fost parteneri de vorba si de bere pe care oricine si-i doreste. Exista insa ceva trist la o intalnire ca aceasta. Lipsa de simt al ridicolului. Intr-o epoca cinica, bunul-simt e o virtute, dar ridicolul impenitent submineaza orice efort serios de promovare a poeziei. Pentru ca nu exista "poezie", asa cum nu exista "sculptura", decat ca tema de discurs. Incarnate, cuvintele acestea aduc in fata noastra oameni. Acesti oameni trebuie cumva triati. Nu toti venitii sunt alesi. Cineva, daca serviciul propriei constiinte e defect, trebuie sa fie selectioner. Asa cum nu toata lumea care stie sa scrie si sa citeasca trebuie sa faca facultate, nu oricine care scrie versuri trebuie numit poet. Eu, de pilda, joc uneori fotbal. Prost. Dar nu pretind sa fiu selectionat la echipa nationala. Nasol e ca poetii, toti, vor sa joace aici. si chiar se cred golgheteri.