2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCOŞMAR pe Autostrada Soarelui: Accidente rutiere şi blocaje pe kilometri întregi

COŞMAR pe Autostrada Soarelui: Accidente rutiere şi blocaje pe kilometri întregi

De câte ori bugetarii beneficiază de o zi liberă ce le oferă prilejul unui weekend prelungit, indiferent dacă este vorba de 1 mai sau 16 august, românii îşi transformă sejurul în coşmar. Peste 160.000 de turişti au avut litoralul ca destinaţie finală pentru acest weekend şi, în consecinţă, pe principala arteră de acces, Autostrada Soarelui, ieri s-a circulat bară la bară.

Cei care au plecat ieri spre mare au avut nevoie de nervi tari şi multă răbdare. De Sfânta Maria Autostrada Soarelui a fost ore bune blocată de accidente rutiere şi ambuteiaje. Pe sensul giratoriu care leagă A 2 de drumul spre Mangalia, în apropierea localităţii Agigea, s-au format cozi de kilometri întregi atât pe autostradă, cât şi pe şoseaua spre Mangalia.

Pe Autostrada Soarelui, două accidente în lanţ

Douăsprezece autoturisme şi un autocar au fost avariate în urma a trei accidente rutiere cauzate de agresivitatea la volan. Două dintre acestea au fost coliziuni în lanţ. Potrivit Biroului de Poliţie A2, în primul accident, produs în apropierea kilometrului 90 al A2, în care au fost implicate şapte autoturisme, a fost rănită o singură persoană. Victima nu a necesitat internarea în spital, însă circulaţia a fost serios afectată.

„Valorile de trafic sunt foarte ridicate, iar unii şoferi nu respectă regulile de circulaţie. Primele două incidente rutiere au fost provocate de frânări bruşte, de nepăstrarea distanţei faţă de autoturismul din faţă şi de viteza excesivă”, a declarat comisar Ion Ilinca, şeful Biroului de Poliţie A2. La câteva ore după primele două accidente, pe A2 s-a produs un nou accident în lanţ în care au fost implicate cinci autoturisme şi un autocar. Cauza a fost graba unui şofer care nu a mai avut răbdare să circule în coloană şi a accelerat. „Coloana se deplasa încet, iar un şofer nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţă şi a provocat accidentul în lanţ”, a mai precizat comisarul şef Ion Ilinca.

În urma acestui al doilea accident, au fost rănite şase persoane, printre care un copil în vârstă de doi ani şi şase luni şi o tânără de 18 ani. La locul accidentului au fost trimise mai multe ambulanţe şi un elicopter SMURD. Tânăra de 18 ani a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Tot la spitalul din Constanţa a ajuns şi copilul de doi ani şi şase luni, care a fost preluat de o ambulanţă. Alţi patru adulţi care au suferit răni uşoare au refuzat să fie transportaţi la spital. De asemenea, tot ieri alte două persoane au fost grav rănite în urma a două accidente rutiere petrecute pe DN2A între Hârşova şi Constanţa şi, respectiv, pe DN39 între Eforie şi Agigea.

Pe tot parcursul acestei luni, mai ales în week end, drumul spre mare devine un coşmar. În lipsa unei infrastructuri care să preia afluxul de maşini de pe A2 spre staţiunile din sudul litoralului se circulă bară la bară şi asta fără să mai punem la socotelă şi blocajele care pot apărea pe Autostrada Soarelui. Tot ieri circulaţia în municipiul Constanţa s-a desfăşurat cu dificultate din cauza afluxului de turişti şi maşini la Ziua Marinei Române.

Recomandarea Poliţiei Rutiere: ocoliţi A2!

Cu siguranţă că exodul spre litoral va continua şi astăzi. Oamenii legii recomandă ca în această perioadă conducătorii auto care vin la mare să utilizeze vechiul drum spre litoral, respectiv ruta DN3 Bucureşti – Lehliu Gară, DN3A Lehliu Gară – Feteşti, A2 Feteşti – Cernavodă, DN22C Cernavodă – Murfatlar, DN3 Murfatlar – Constanţa. Conducătorilor auto care se deplasează dinspre Moldova către litoral le este recomandată ruta DN2A Hârşova – Ovidiu sau să traverseze Dunărea cu bacul la Brăila sau Galaţi, urmând traseul Măcin – Caugagia – Constanţa (DN22D-DN22). De asemenea, dinspre Ploieşti poate fi folosită ruta DN1D Albeşti-Paleologu – Urziceni, DN2A Urziceni – Slobozia – Hârşova – Constanţa.

Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Valeriu Iftime renunță la funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Valeriu Iftime, președintele organizației PNL Botoșani, a decis să renunțe la funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal. Demisia a fost oficializată în cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă