Periodic, cate un primar de sector intarziat la realizarea planului de aparitii in presa anunta zgomotos ca va lansa marea campanie de ridicare a masinilor parcate ilegal in bucata de Bucuresti pastorita de el.
Pe moment, masura starneste ceva agitatie. In primul rand, autospecialele si echipele care ridica masinile apar la televizor. Chiar in prim-planul ecranului, proprietarii carora le este saltat automobilul de sub nas isi smulg parul din cap si se plang ca pierd timp si bani pentru a-si recupera bunul. Intregind tot acest peisaj tragicomic, moralistii cartierului se declara fericiti de succesul actiunii edilului, expunan-du-si propriile teorii despre fluidizarea traficului.
Insa, la mai putin de o ora de la spectacolul regizat de primaria locala, oricine poate constata ca in zona respectiva se circula la fel de greu ca inainte de ridicarea masinilor vinovate, iar ambuteiajele se incranceneaza sa ramana viguroase. Singurii a caror stare sufleteasca se modifica in bine prin astfel de actiuni sunt politicianul-organizator de circ si sefii firmelor insarcinate cu ridicarea bietelor ansambluri de table si roti parcate aiurea.
In realitate, aceste spectacole reusesc sa creeze doar o cortina de ura prin invrajbirea oamenilor. Mai precis, un grup de indivizi (in fond, inocenti), siliti de administratia ineficienta sa-si lase masinile la colturi de strada sau pe alei stramte, in bataia traficului, este transformat in tinta antipatiei altor cetateni. Acestia din urma fie ca nu mai pot circula din cauza masinilor parcate aiurea, fie ca nu detin autoturisme si se bucura pentru necazul "motorizatilor".
Uneori, antipatia interumana merge pana la a zgaria masinile pentru care proprietarii lor platesc rate de sute de euro pe luna sau pana la batai in toata regula intre vecinii de bloc. Edilii incapabili sa construiasca suficiente locuri de parcare scapa insa fara corectii. Cu alte cuvinte, cortina de ura nu face altceva decat sa mascheze incapacitatea sistemica de a rezolva probleme edilitare banale prin dezbinarea oamenilor.
Tragic este faptul ca turmele de primari si de consilieri locali, plimbate de vreo doua decenii prin strainatate, pentru a studia metropolele vestice, au fost incapabile sa priceapa ca masina este un atribut al civilizatiei actuale si ca, inevitabil, in Bucuresti si in marile orase numarul de automobile va tinde sa-l egaleze pe cel al locuitorilor. Incapabile sa inteleaga aceasta paradigma, valurile de edili nu au facut mai nimic pentru a construi spatii civilizate si suficiente de parcare in zonele rezidentiale sau in ariile aglomerate cu cladiri de birouri. Semnalele de alarma trase de arhitecti in urma cu cinci-sase ani, cand se puneau pe roate marile proiecte de birouri din zonele centrale ale Capitalei, fara a se lua in calcul si necesarele locuri de parcare, au fost ignorate cu un aer de superioritate atotstiutoare de catre administratorii urbei.
Acum s-a ajuns insa in situatia in care Bucurestiul este blocat de sutele de mii de masini care ori trebuie sa mearga pe strazile necorespunzatoare, ori trebuie sa stationeze undeva. Fizic insa, numarul de spatii de parcare este mult mai mic decat cel al masinilor. Drept urmare, problema este ascunsa sub pres, iar edilii prefera s-o tina acolo, organizand penibilul spectacol public al ridicarii masinilor parcate ilegal.
