4.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialCorina Tătărău reprezintă România la danceWEB Viena 2017

Corina Tătărău reprezintă România la danceWEB Viena 2017

Corina Tătărău participă în perioada 12 iulie –16 august la cea de-a 22-a ediţie a programului danceWEB din Viena, în cadrul căruia va lua parte la ateliere de dans şi proiecte de cercetare şi va susţine performance-uri. Prezența artistei din România la acest program este sprijinită de Institutul Cultural Român prin Direcţia Relaţii Internaţionale.

Acest program oferă anual unui număr de peste 60 de tineri dansatori profesionişti din peste 40 de state oportunitatea participării la ateliere şi conferinţe, precum şi la producţii de spectacole de dans contemporan, într-un mediu internaţional. De la debutul său în 1996, peste 1050 de tineri dansatori și coregrafi din 87 de state au participat la acest program. Acoperind un interval de cinci săptămâni, danceWEB se suprapune cu evenimentul ImPulsTanz – Vienna International Dance. Mentorul ediției 2017 danceWEB este dansatoarea şi coregrafa austriacă Doris Uhlich.

Corina Tătărău a fost pasionată de dans de la o vârstă fragedă, astfel încât părinții ei au înscris-o la un club de dans sportiv. A practicat acest sport de performanță timp de aproape 14 ani. Descoperind frumusețea dansului contemporan, a urmat câteva cursuri. La scurt timp după, a fost aleasă în distribuția primului spectacol. Debutul ei pe scenă în dans contemporan a avut loc în octombrie 2015 în performance-ul „M.E.L.T – Motion, Emotion, Lateral Thinking“ al coregrafei Valentina de Piante, realizat în cadrul WASP (Working Art Space and Production) din București. Spectacolul a fost selectat în mai multe festivaluri naționale și internaționale, precum ediţia 2016 a festivalului de dans ImPulsTanz din Viena. A mai lucrat la alte spectacole cu diverși coregrafi străini și români, printre care Thomas Steyaert (Bruxelles), Inger-Reidun Olsen (Oslo) și Simona Deaconescu (București).

 

Cele mai citite

Un grup de cetățeni bulgari este acuzat de spionaj în favoarea Rusiei

Un grup de cetățeni bulgari este acuzat de spionaj în favoarea Rusiei, fiind implicați într-o rețea complexă care a desfășurat operațiuni de supraveghere a...

Frank Lampard revine în antrenorat! Cu ce echipă a semnat englezul

Fostul mijlocaș al echipei Chelsea și al naționalei Angliei, Frank Lampard, a fost numit antrenor principal al clubului Coventry City, marcând astfel al patrulea...

China și Statele Unite au realizat un schimb de cetățeni reținuți, după ani de diplomație intensă

China și Statele Unite au realizat un schimb de cetățeni reținuți, după ani de diplomație intensă, în cadrul unui efort de normalizare a relațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă