Ne-am suparat teribil cand un analist american ne-a plasat “la fundul gramezii”, cu o expresie cam rugbistica, e drept. Iata-ne acum aproape de marginea Coridorului IV al sistemului integrat european de autostrazi. Acum vreun an sau mai mult, au aparut cele doua proiecte, Brasov – Bors (Bechtel), si celalalt, prin Pitesti – Sibiu – Nadlac. Cum sustinatorii unuia sau ai altuia nu s-au inteles, s-a cazut de acord sa se construiasca doua autostrazi. Povestea mi-a amintit anecdota cu tunelul. Cum se construieste un tunel? Depinde: la ei, doua echipe incep de la cele doua capete, sapa si, cand se intalnesc, tunelul e gata. Si la noi? Aici se sapa, tot asa, de la cele doua capete si daca echipele se intalnesc rezulta un tunel. Daca nu se intalnesc, atunci rezulta doua tuneluri.
Cum la noi opiniile, desi aparent se intalnesc, de fapt nu “se pupa” niciodata, trebuie sa construim totul in cel putin doua exemplare. Doua tuneluri, doua autostrazi, doua economii de piata, doua democratii, una mai originala decat alta, si asa mai departe. Numai ca, tot construind noi asa, in dublu exemplar, nu iese nimic, de fapt, caci cuvantul “a construi” e, in cazul nostru, un dulce eufemism, in realitate se construieste din gura, ca aceea nu ne doare si nici nu ne oboseste prea tare. Nu iese nimic inauntru, dar, atenti la lupta de “opinii”, nu mai vedem cum, in jur, traseele principale ne ocolesc, istoria adica, nici ea, nu ne mai ia tocmai in seama, cum un adult nu ia in seama hachitele unui copil. Si nimerim astfel mereu pe coridorul cinci, in cazul cand cele principale sunt patru, sau sase sau sapte, daca e vorba de mai multe imprejurul nostru. Va mai amintiti conducta de petrol, proiectata – la noi – sa treaca de la Marea Caspica, prin Romania, spre Vest? I se fixase si traseul in amanunt, exista la Cotroceniul lui Emil Constantinescu un specialist care facea studii si ducea tratative cu esticii. O autostrada este mai putin si mai mult decat o conducta de titei sau de gaze dinspre o zona a Europei spre alta. Este mai mult, ne-am consola noi, dar o prindem? Uite ca nici asta nu mai e sigura.
Prin 1997, pe cand era ministru al Transporturilor, dl Traian Basescu a declarat intr-o sedinta de guvern ca in Romania nu e nevoie de autostrazi, deocamdata, ca inca n-avem traficul care sa le ceara. O asemenea lipsa de viziune parea de neimaginat la un ministru. Dar ea ii apartinea unui ministru din Romania, nu din alte tari, azi beneficiare ale Coridorului IV, care se pregateste sa ne ocoleasca.
Intre timp, cele cateva puncte unde au inceput lucrarile pentru autostrada Bechtel baltesc si disponibilizeaza muncitori. A fost lupta mare intre posesorii de terenuri sa se afle pe traseu, ca sa incaseze despagubiri grase. Acestia au fost, de altfel, si singurii cetateni interesati pe fata in constructia autostrazii. Acum, insa, cei care si-au luat banii sunt multumiti. Daca autostrada nu se mai face e cu atat mai bine. Ei raman si in afara ei, si cu banii incasati.
Tunelistii din bancul realist-socialist faceau doua tuneluri pentru ca nu se intalneau, in schimb, cu autostrazile e altfel, aici nu se mai face, deocamdata, nici una. Si daca istoria de azi e una a retelelor de comunicare si transport, atunci iar ramanem in afara ei, cum spunea un filozof pesimist, altfel tot roman, desi emigrat la Paris. Pentru ca povestea autostrazilor nu e numai a unor sosele, cum nici aceea a tunelurilor nu e doar a unor tuburi sapate prin munte si cum in spatele a ceea ce se vede sta ceva mult mai grav, care nu se vede cu ochiul liber. Si uite-asa, ajungem mereu a cincea roata.
