0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord susține că a devenit stat nuclear și că noua...

Coreea de Nord susține că a devenit stat nuclear și că noua rachetă are întreg continentul american în raza ei de acțiune

Coreea de Nord a anunțat miercuri că și-a îndeplinit obiectivul de a deveni un stat nuclear, după ce a testat cu succes o nouă rachetă intercontinentală, informează AFP citată de Agerpres.

Regimul comunist de la Phenian susține că noua rachetă are în raza ei de acțiune "întreg continentul american".

După ce a asistat la lansarea rachetei Hwasong-15, liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a declarat "cu mândrie că, în cele din urmă, am ajuns să ne îndeplinim marea noastră misiune istorică, realizarea unei forțe nucleare de stat", potrivit agenției oficiale KCNA.

Tirul a atras critici aspre din partea comunității internaționale. Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a vorbit despre un progres care reprezintă "o amenințare în întreaga lume".

A fost primul tir balistic efectuat de Coreea de Nord de la 15 septembrie. El a spulberat speranțele că armistițiul respectat între timp de Phenian a avut ca obiectiv să deschidă ușa unei soluții negociate la criza provocată de programul său nuclear și cel balistic.

"Sistemul de arme de tip ICBM Hwasong-15 este o rachetă intercontinentală echipată cu o ogivă grea extrem de mare capabilă să lovească întreg continentul american", a afirmat KCNA.

Dezvoltarea acestui armament va proteja Coreea de Nord de "politica de șantaj și amenințare nucleară a imperialiștilor americani", a adăugat agenția de presă.

Coreea de Nord mai trebuie să demonstreze că stăpânește tehnologia de intrare a ogivelor în atmosferă din spațiu. Specialiștii consideră însă că Phenianul este pe punctul de a dezvolta o capacitate operațională de lovitură intercontinentală.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă