Noul volum al tanarului istoric Adrian Majuru, aparut la Editura Compania si intitulat „Copilaria la romani. Schite si tablouri cu prunci, scolari si adolescenti”, continua, intr-un fel, demersurile mai vechi, sa le spunem de tip antropologic, ale autorului, dar constituie in acelasi timp si o premiera. In primul rand, datorita subiectului ales pentru tratare, abordat mai rar in literatura de gen autohtona: copiii si copilaria in Romania moderna, mai precis secolul 1850-1950, asa cum apar ei din studiul arhivelor, documentelor, al imaginilor fotografice si al articolelor de presa ale timpului. Rezultatele intreprinderii sunt surprinzatoare, dupa cum se va vedea. In al doilea rand, cartea poseda si o iconografie impresionanta, bucurandu-se de o prezentare grafica destul de rara si ea: cele 392 de pagini sunt intesate cu ilustratii si fotografii, iar, in plus, inca 3 fascicule consistente de planse cu fotografii de epoca fac deliciul celor pasionati de astfel de lucruri.
Intrebarile de la care a plecat istoricul sunt acestea: „Cum isi cresteau romanii copiii altadata? Asteptau oare de la scoala sa le dea un viitor? Cat de usor ii venea comunitatii sa-i accepte ca membri?” Concluzia care ar decurge din paginile studiului este ca ideea curenta a „istoriei fericite”, a istoriei ca paradis („altadata era mai bine”), nu rezista analizei, adevarata ramanand doar fericirea propriei copilarii. „Am incercat sa deschid un "santier arheologic" in copilaria romaneasca, pe care am descoperit-o inradacinata in cateva secole de cutume si lovind cu fruntea astrii idealurilor”, isi comenteaza demersul istoricul-antropolog intr-un argument introductiv. Autorul nu lasa deoparte informatii mai vechi sau mai noi, dar semnificative, care ies in afara careului temporal ales pentru studiu „si, desigur, nimic din ceea ce ziua de azi ne ofera ca tema de meditatie in ecou”. Ultima suta de pagini a cartii o constituie sectiunea „Copilarind: marturii din zece lumi”, continand zece marturii directe ale unor persoane care si-au petrecut copilaria in prima jumatate a secolului trecut: „intr-o familie de mosieri” Ð Radu Marculescu, „intr-o familie de functionari” Ð Ioan Buradel, „intr-o familie de intelectuali” Ð Serban Milcoveanu, „altfel” Ð Marian Ionaschita, „intr-o familie de liber-profesionisti” Ð Dinu Zamfirescu, „intr-o familie de mici meseriasi” Ð Elena Precupetu, „intr-o familie de evrei” Ð Paula Litman, „in inalta societate” Ð Sanda Tatarescu-Negroponte, „la margine de oras” Ð Florica Dimitrescu, „din punctul de vedere al unui pedagog” Ð Svetlana Bodnaras.
