Un copil vasluian de trei ani putea plati cu viata comportamentul mamei sale. Baietelul Ionel Florin, in varsta de numai trei ani, din satul Podul Pietris, comuna Ciocani, a suferit un soc in urma tratamentului agresiv aplicat de propria sa mama. Marea vinovatie a baiatului a fost aceea ca in copilaria sa dornica de cunoastere s-a jucat cu un pui de rata pana l-a omorat. Foarte suparata pe fapta lui, mama copilului, Cristina Blanita, de 24 de ani, a facut o criza de nervi si si-a batut progenitura pana cand aceasta a ajuns la Spitalul de copii „Sfantul Nicolae” din Barlad. Diagnosticul baietelului este acela de „stare de soc si sindromul copilului batut”. Centrul de Primire in Regim de Urgenta pentru Copilul Abuzat, Neglijat si Exploatat Barlad va lua o hotarare privitoare la cazul de fata. „Prima masura pe care o vom lua este plasarea in regim de urgenta a copilului la centrul nostru, unde va fi supus unui tratament terapeutic. Vom intocmi un dosar social, pe care-l vom inainta instantei. Vom cerceta cazul si daca va fi nevoie vom ajunge pana la decaderea parintilor din drepturi”, a afirmat psihologul Cristinel Rosca, seful Centrului de Primire in Regim de Urgenta Barlad.