O vorbă celebră a ultimilor ani spune că avem „două Românii”; dincolo de intenţia originală a celui ce-a spus vorbele astea, ele au fost de atunci reinterpretate într-o mulţime de feluri. România are cele mai multe WC-uri în fundul curţii şi cele mai multe conexiuni la Internet de mare viteză. România are oameni care lucrează din greu peste tot în lume şi un folclor imens legat de evitarea muncii.
Dar eu vă propun o interpretare pozitivă, pentru că Româniile cele două nu s-au născut azi. În ţara în care agricultura se făcea cu mijloace demne de secolul XVII, s-a născut omul care a inventat avionul cu reacţie. Într-o ţară în care statisticile despre folosirea pastei de dinţi sunt îngrijorătoare (iar acum câteva zeci de ani nu cred că situaţia era mai bună), s-a născut omul care a inventat insulina.
Prin urmare, stau să mă întreb dacă felul ăsta de contrast nu e, de fapt, un element autentic pe care să-l putem folosi în construcţia mult-căutatului brand de ţară.
Poate Arghezi ar trebui să fie poetul nostru naţional: „Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”. Un „Testament” care se confirmă şi azi.
Pentru mine, contrast înseamnă potenţial. Cum aţi folosi ideea asta de contrast într-o dezbatere despre identitatea noastră? Fiindcă, până la urmă, întâi trebuie să ne căutăm identitatea, şi apoi forma ei de exprimare ca brand.
