1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialContrabanda pe Dunăre - 7 milioane la un transport

Contrabanda pe Dunăre – 7 milioane la un transport

Nava Jasmine, sub pavilion sârbesc, depistată cu o încărcătură de 1.000 tone de motorină Euro 5 destinată contrabandei, a fost sechestrată ieri de procurorii DIICOT la Giurgiu, în urma unei anchete care vizează o fraudă la bugetul de stat la 7 milioane euro euro. 

Transportul petrolier indisponibilizat la Giurgiu venea din Ucraina şi se făcea sub patronajul unei grupări infracţionale transfrontaliere din care făceau parte afacerişti români, ucraineni şi sârbi.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011, membrii grupării coordonate de administratorii firmei DG Petrol au obţinut profituri ilegale colosale, prin introducerea în mod ilegal pe teritoriul României a 15.000 tone de motorină care au scăpat de plata taxelor vamale.

Combustibilul era încărcat pe nave sub pavilion străin, aparţinând membrilor grupării şi era introdus pe teritoriul României prin P.T.F. Galaţi Port, unde era declarat ca fiind în tranzit către Serbia.

Ulterior, navele acostau la km fluvial 503, în apropierea municipiului Giurgiu, unde învinuiţii rupeau sigiliile vamale şi descărcau motorina în diferite barje sau nave autopropulsate. Marfa era ulterior vândută în ţară prin diferite firme fantomă, tot pentru eludarea taxelor către bugetul de stat.

Jucător-cheie pe piaţa neagră

DG Petrol este unul din cei mai importanţi jucători de pe piaţa neagră a afacerilor cu petrol, au declarat pentru RL surse judiciare. Aceasta este administrată de un fost general SRI, Niculae Ionescu.

Numele societăţii a apărut şi într-un dosar aflat acum pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost declinat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti ca urmare a faptului că prejudiciul depăşeşte un milion de euro.

În dosarul de la DNA, DG Petrol figurează drept unul din furnizorii principali de motorină Euro 5 pentru firma Texas Grup Oyl din Ialomiţa, societate suspectată de frauda¬rea bugetului de stat cu peste un milion de euro.

DG Petrol mai are şi alt gen de probleme. Un concurent de-al acestei societăţi în afacerile cu petrol, firma Kronos, a obţinut în instanţă instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale DG Petrol până la concurenţa sumei de 4,6 milioane de dolari ca urmare a unor litigii dintre cele două societăţi.

15.000 tone este cantitatea de motorină introdusă de filiera transfrontalieră în România numai în ultimele şase luni, pentru care însă nu au fost achitate taxele datorate bugetului de stat.

Cele mai citite

Conducerea interimară a PNL: Bolojan președinte/Ciprian Ciucu, Emil Boc, Dan Motreanu și Valeriu Iftime prim-vicepreședinți, Adrian Veștea-secretar general

Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, potrivit unor surse liberale. De asemenea,...

Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD după eșecul din alegerile prezidențiale 

Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD luni, 25 noiembrie, după ce a ratat intrarea în turul II al alegerilor...

Marea Britanie și aliații săi nu vor ceda amenințărilor cibernetice ale Rusiei și vor continua să sprijine Ucraina

Marea Britanie și aliații săi nu vor ceda amenințărilor cibernetice ale Rusiei și vor continua să sprijine Ucraina în fața agresiunii ruse, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă