Peste 18.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite ieri într-o maşină a Consulatului Republicii Congo de la Belgrad. Un diplomat congolez şi soţia sa aduceau ilegal ţigări în România de două ori pe săptăm
Marc Marius Itela Elombola, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Congo în Serbia, făcea, împreună cu soţia sa, trafic de ţigări din Serbia în România. Soţia acestuia, Bombeto Pascaline Esther, a fost reţinută ieri, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT Timişoara, pentru că a introdus în România cantităţi importante de ţigări. Aceasta a fost prinsă în flagrant însoţind un transport ilegal de ţigări cumpărate de la duty-free-urile din Muntenegru, care urmau să fie introduse în România fără plata taxelor. Ţigările erau cărate chiar cu o maşină aparţinând Consulatului Republicii Congo din Serbia.
De altfel, când transportul a fost oprit de poliţiştii de la Crimă Organizată Timişoara, Pascaline Bombeto nu a vrut să coboare şi să arate documentele, invocând statutul său diplomatic şi imunitatea juridică. În aceste condiţii, oamenii legii au fost nevoiţi să spargă două dintre geamurile laterale ale autoturismului. În maşină, ţigările Marble şi Ashima fără timbru, de fabricaţie albaneză, erau astfel aşezate încât să dea impresia de banchetă. Simularea a fost atât de bine realizată, încât până şi tetierele erau înfipte în baxurile de ţigări pentru a nu se crea nici un fel de suspiciuni la un eventual control din afară.
Pentru că Marc Elombola nu este acreditat ca diplomat în România, cei doi nu beneficiază de imunitate în ţara noastră. Soţia sa şi trei complici sârbi urmează să ajungă în faţa judecătorilor de la Tribunalul Timiş, unde se va discuta arestarea lor pentru 29 de zile. Printre complici se află şoferul soţiei consulului congolez din Serbia şi alţi doi cetăţeni care însoţeau transportul până la Lugoj.
Reţeaua se formase anul acesta
Potrivit procurorilor DIICOT, în cursul acestui an, 14 persoane (români, sârbi şi diplomatul congolez, alături de soţia sa) au constituit un grup infracţional organizat, pentru a introduce ţigări de contrabandă în România. Ei au fost monitorizaţi de ofiţerii Serviciului Român de Informaţii, care au informat apoi DIICOT. Anchetatorii au stabilit că „marfa” erau introdusă în ţară prin punctul de trecere al frontierei Moraviţa, de către Bombeto Pascaline Esther şi de soţul acesteia. Procurorii români au date că şi Elombola a însoţit câteva transporturi de ţigări. Cei doi făceau regulat transporturi de ţigări spre România cu maşina diplomatică. Doar în ultima lună au avut loc 10 astfel de transporturi.
Sârbii şi diplomaţii congolezi foloseau un autovehicul aparţinând corpului diplomatic, pentru a evita controlul la frontieră. Ţigările erau depozitate în diverse locaţii din judeţul Timiş, deţinute de către membrii grupării. Numai în noaptea de 12/13.06.2011, Bombeto Pascaline Esther a introdus ilegal în România 18.500 de pachete ţigări, transportate în autoturismul de teren, marca Chrysler. După prinderea în flagrant a soţiei diplomatului, procurorii DIICOT au mai făcut nouă percheziţii în Timişoara şi în judeţul Timiş la membrii români ai acestei reţele.