11.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialCONTESTAŢII BAC 2011, sesiunea de toamnă: Vezi situaţia în judeţul Bihor

CONTESTAŢII BAC 2011, sesiunea de toamnă: Vezi situaţia în judeţul Bihor

Promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a crescut cu 0,63 la sută în judeţul Bihor, după soluţionarea contestaţiilor, ajungând la 22,94 la sută, relatează Mediafax.

După rezolvarea contestaţiilor la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, promovabilitatea s-a modificat de la 22,31 la sută la 22,94 la sută, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Dorel Luca.

Procentul de promovabilitate intră în marja de la nivel naţional. Eu m-aş fi aşteptat să fie mult mai mare, având în vedere că cei care au dat examenul în a doua sesiune aveau mai bine de o lună să se pregătească la doar una sau două materii. Subiectele nu au fost nici mai grele, nici mai uşoare”, a spus Luca.

În judeţ au fost înregistrate 546 de contestaţii, iar lucrările au fost reevaluate în centrul regional Timiş.

„Cele mai multe au fost la Matematică – 231 şi Limba şi literatura română – 197. În rest, au fost mult mai puţine: la Biologie de exemplu au fost 45, la Geografie 30, iar la Fizică 10”, a afirmat Luca.

Şeful ISJ a spus că, în urma soluţionării contestaţiilor, încă 18 elevi au promovat examenul de bacalaureat.

Luca a afirmat că şi de această dată cele mai bune note s-au înregistrat la liceele teoretice, dar şi la colegiile tehnice.

Cea mai mare diferenţă de note a fost de 2,80 de puncte, în cazul unei lucrări notate iniţial cu 5, care după admiterea contestaţiei a scăzut la 2,20, respectiv 2,6, în cazul unei lucrări notate iniţial cu 8,10, la limba maghiară, care după contestaţie a ajuns la 5,5.

Cea mai mare creştere a notei s-a înregistrat în cazul unei lucrări la geografie, unde candidatul obţinuse iniţial 3,70, iar după contestaţie a primit nota 6.

„În cazul lucrărilor cu diferenţe, vom vedea cine au fost corectorii şi vom analiza motivele pentru care au apărut”, a spus Luca.

În prima sesiune de bacalaureat din acest an, procentul de promovabilitate în judeţ a fost de 52,08.

Cele mai citite

A găsit un craniu uman în timp ce își plimba câinele

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, județul Gorj, au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 50 de ani, din comuna Bâlteni,...

Studenții protest în prima zi de școală: SNSPA, nu uita, abuzul e și vina ta!

Pe data de 1 octombrie, studenții de la SNSPA au ieșit în fața universității și au strigat că vor dreptate, nu doar promisiuni. După...

„M-am declarat vinovat de jurnalism”, spune Julian Assange, fondatorul Wikileaks

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a declarat marți că a fost eliberat după ani de încarcerare doar pentru că s-a declarat vinovat de a face...
Ultima oră
Pe aceeași temă