Pe Paul Dicu l-am găsit pe holurile Bibliotecii Judeţene „I. N. Roman” din Constanţa, aşteptând să fie „citit”. El este doar unul dintre cele 20 de oameni care vorbesc, în aceste zile, despre viaţa lor în cadrul „Bibliotecii vii” organizate de Fundaţia Baylor Marea Neagră şi intituată „Puncte de vedere”. Prin proiectul lor, organizatorii vor să aducă oamenii faţă în faţă şi să faciliteze dialogul între semeni. „Biblioteca vie” va funcţiona ca o bibliotecă normală. Singura diferenţă va consta în faptul că cititorii vor împrumuta, de fapt, fiinţe umane, care intră într-un dialog personal cu cititorul. Pentru iubitorii artelor marţiale, numele antrenorului de Takeda Ryu şi Katori Shinto Ryu, Paul Dicu, este deja extrem de cunoscut. El s-a aflat anul acesta în mijlocul unuia dintre cele mai mari deşerturi ale lumii, unde a participat la cea de-a zecea ediţie a competiţiei internaţionale „Sahara Maraton 2010″. Paul este, de fapt, singurul român care a participat în ultimii trei ani la acest renumit concurs organizat de Federaţia Internaţională de Atletism şi de guvernul Republicii Democrate Arabe Sahrawi.
A alergat 42 de kilometri în cinci ore
Maratonistul spune că s-a apucat de alergat în anul 1984, ca pregătire pentru intrarea la Liceul de Marină din Constanţa, influenţat foarte mult de tatăl său. „Mi-a plăcut şi am continuat să alerg”, ne-a mărturisit el. Înainte de marea cursă, Paul obişnuia să alerge din Constanţa până la Năvodari şi înapoi sau să efecueze mici curse a câte 5-10 km. După fel de fel de experienţe locale şi naţionale, Paul şi-a propus anul acesta să-şi încerce norocul la maratonul din Sahara. Aşa a ajuns să fie singurul reprezentant al României în cursa de 42,195 kilometri de la Sahara Maraton, desfăşurată în Algeria, undeva între El-Ayou şi Smara. Paul spune că, până acum doi ani, nici nu ştia ce înseamnă „Sahara Maraton”. „Eu oricum am o poveste mai veche de dragoste cu deşertul”, spune el zâmbind. Aşa că, atunci când i s-a ivit ocazia, n-a stat prea mult pe gânduri şi a decis să plece. Acolo a stat 10 zile într-un cort, a dormit şi a mâncat împreună cu localnicii. Şi acum îşi aminteşte de serile în care lua masa cu ei. „Cel mai mult mi-a plăcut carnea de cămilă”, a precizat maratonistul, amuzat. La început nu ştia mare lucru despre populaţia saharawi, care trăieşte cu mare greutate în locul de baştină, în taberele de refugiaţi de la Smara şi Dahla. Ulterior, a realizat că aceşti oameni, în pofida traiului greu pe care-l duc, sunt extrem de ospitalieri şi sufletişti. „În ciuda problemelor cu care se confruntă, oamenii nu-şi plâng niciodată de milă. Noi avem studii superioare în văicăreală. Oamenii se spală acolo cu apă dintr-un borcan de 400 de grame”, relatează Paul.
Sport la 40 de grade
Revenind la marea cursă a vieţii lui, Paul spune că temperatura la start era situată undeva în jurul a 25 de grade. După primii kilometri, s-a temut că n-o să fie în stare să ajungă la linia de final. Îl apucase un pic frica şi s-a gândit ce caută el acolo, dar gândurile rele au dispărut, făcând loc din nou optimismului. A alergat apoi timp de cinci ore la temperaturi de 35-40 de grade. Pe parcurs, dunele de nisip l-au încetinit de multe ori, dar nu a renunţat niciodată la visul lui de a termina acest maraton. Cel mai greu i-a fost pe la km 37, când organizatorii au rămas fără apă. „N-aţi vrea să ştiţi
ce-a auzit deşertul din gura mea atunci”, a adăugat el.
