Judecarea pe fond a procesului intentat Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud de catre Prefectura a fost amanata, joi, de magistratii Tribunalului pentru a da posibilitatea paratei sa isi angajeze un aparator. Cererea a fost formulata de reprezentantul Consiliului, secretarul Iosif Redl, si contestata de jurista Carmen Borgovan, reprezentantul Prefecturii, pe motiv ca CJ a avut la dispozitie doua luni in care putea sa isi angajeze un avocat pentru a nu tergiversa situatia de blocaj creata la nivelul institutiei prin demisia a 12 consilieri PD si PNL.
Completul de judecata a decis, insa, in defavoarea Prefecturii in baza unui text de lege care stipuleaza ca astfel de solicitari pot fi formulate la primul termen al judecatii pe fond, care a fost fixat de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru ziua de joi. Magistratii Tribunalului au mai fost de acord si cu conexarea a doua dosare avand acelasi obiect, respectiv anularea hotararilor adoptate de CJ in sedintele din 4 si 6 aprilie, in care cei 12 alesi au demisionat, in locul lor fiind numiti supleanti de pe listele PSD.
Este vorba despre dosarele 1.350/2006, respectiv 1.394/2006, in care prefectul Szilagyi Ioan si conducerile filialelor PD si PNL au actionat in contencios-administrativ Consiliul Judetean.
Completul de judecata a mai admis si cererea reprezentantului Prefecturii care a cerut depunerea la dosar a proceselor-verbale de sedinta din data de 4, respectiv 6 aprilie, conditie necesara pentru ca dosarul sa poata fi considerat in stare de judecata.
Instanta a fixat ca termen de judecata data de 29 iunie, considerand ca se impune o solutie urgenta in cazul conflictului declansat intre Prefectura si Consiliul Judetean. Pentru a constata dizolvarea CJ si pentru a dispune organizarea de alegeri anticipate, prefectul judetului a declarat ca are nevoie de o sentinta definitiva si irevocabila care sa ateste ca hotararile adoptate de catre institutia condusa de Gheorghe Marinescu (PSD) in cele doua sedinte extraordinare de la inceputul lunii aprilie sunt ilegale.
Avocatul PNL, Dan Molnar, a declarat, imediat dupa ce judecatorul a decis amanarea judecatii pe fond, ca aceasta nu se justifica intrucat secretarul CJ, Iosif Redl, este absolvent de studii juridice si poate reprezenta in instanta interesele institutiei. „Consiliul Judetean a mai reusit inca o data sa determine tergiversarea acestei cauze”, a spus Molnar.
De cealalta parte, presedintele CJ, Gheorghe Marinescu, a afirmat ca negocierile cu casa de avocati a senatorului PSD Antonie Iorgovan sunt in curs de finalizare, acesta din urma fiind interesat sa se implice in proces pe care-l considera „o provocare juridica”. Parlamentarul nu va putea pleda, insa, la instanta de fond, ci doar la Curtea de Apel in cazul in care se va ajunge pana aici. Tot acolo, Alianta „D.A.” va fi reprezentata de avocatul Augustin Zegrean, deputat PD si membru in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor.
Reamintim ca un numar de 12 consilieri PD si PNL si-au dat demisiile odata cu listele de supleanti ale celor doua partide pentru a determina di-zolvarea Consiliului Judetean, care, in interpretarea legii administratiei publice, nu poate functiona atunci cand numarul de alesi scade sub doua treimi. Invocand, insa, legea alegerilor locale, conducerea PSD a institutiei a numit supleanti de pe listele sale in locul demisionarilor si a schimbat regulamentul de organizare si functionare a CJ.
Hotararile au fost atacate in contencios-administrativ la Tribunal la cateva zile dupa ce au fost adoptate, dar reprezentantii Consiliului Judetean au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa stramute procesul la o alta instanta. Solicitarea a fost, insa, respinsa in sedinta publica din 1 iunie, iar dosarul a fost transmis Tribunalului din judet.