Putem să mergem la mare în Grecia şi să cheltuim câteva sute de euro pentru a locui într-o cameră de hotel, sau putem cheltui câteva zeci de euro pentru a înnopta într-un cort spaţios, confortabil, într-un camping dotat cu toate utilităţile. Decizia ne aparţine, trebuie doar să ne stabilim priorităţile.
Les Romarins, Coasta de Azur, Franţa
Pe Coasta de Azur, într-un loc cu peisaje mirifice, o cameră dublă poate costa şi sute de euro. Te poţi caza, însă, într-unul dintre cele mai frumoase campinguri din Franţa. Les Romarins nu este recomandat persoanelor cu rău de înălţime. Campingul se află la câţiva kilometri mai sus de satul Eze. Îţi poţi desface cortul la umbra unui măslin sau a unui rozmarin şi te poţi bucura de priveliştea unei regiuni deluroase de pe Riviera Franceză, aflată între Monaco şi Nisa. Cu o privelişte fabuloasă asupra mării, Les Romarins este soluţia perfectă pentru a-ţi petrece concediul la înălţime şi pentru a te bucura de un peisaj aproape ireal, fără să cheltui o avere.
Pentru rezervări, puteţi suna la numărul +33 4 9301 8164 sau puteţi accesa site-ul campingromarins.com. O noapte de cazare la cort costă între 17 şi 20 de euro pentru două persoane şi o maşină, între 5,5 şi 7 euro pentru fiecare persoană în plus şi între 3 şi 4 euro pentru copiii cu vârsta mai mică de cinci ani.
Cala Llevado, Costa Brava, Spania
Ai parte de patru plaje la preţ de una. Poţi hoinări pe stâncile golaşe ale coastei şi te poţi bucura de un golf retras, de o plajă pe care localnicii au păstrat-o nealterată de proiecte „magnifice”, precum şi de un loc unde te poţi delecta cu zgomotul impetuos al valurilor, lovindu-se de stânci. Campingul este foarte întins, iar unele corturi se află atât de departe unele de altele, încât dau impresia că au fost desfăcute şi aşezate în plină sălbăticie. Există locuri special amenajate pentru cei care vor să-şi aşeze corturile, astfel încât să domine întreaga plajă cu privirea, din momentul în care se trezesc.
Pentru detalii, accesaţi site-ul calallevado.com sau sunaţi la numărul de telefon +34 9 7234 0314. Preţul pentru cazarea unei persoane, cu un cort şi o maşină, este cuprins între 16,50 şi 27 de euro, care care se adaugă între 5,50 şi 9 euro pentru fiecare persoană în plus şi între 3 şi 5 euro pentru fiecare copil.
Stella Mare, Elba, Italia
În afară de o mare superbă, această insulă are şi o istorie bogată. Acesta este locul în care Napoleon şi-a petrecut un an de exil, înainte de a fi înfrânt la Waterloo. Bucură-te de priveliştea mării şi de peisajul pe care ţi-l oferă campingul Stella Mare, situat pe vârful unui deal aflat pe coasta toscană. Presărat cu mai multe specii de cactuşi şi cu tot felul de copaci ciudaţi, stâncile întunecate şi sfărâmicioase reprezintă locul perfect de refugiu pentru turiştii veniţi de pe continent. Golful este liniştit şi perfect pentru copii. În partea cealaltă a campingului, există o plajă stâncoasă pentru cei care vor să se bucure de câteva ore de linişte deplină.
Pentru detalii, sunaţi la +39 0565 964007 sau accesaţi site-ul stellamare.it. Preţul de cazare este cuprins între 18 şi 28,50 de euro pentru o persoană, un cort şi o maşină, la care se adaugă între 8,50 şi 14,50 de euro pentru fiecare persoană în plus şi între 5 şi 10 euro pentru fiecare copil.
Pod Maslinom, Dubrovnik, Croaţia
Campingul este uşor înclinat către malul mării şi reprezintă minunatul rezultat al dorinţei proprietarului de a transforma un loc frumos într-unul mirific. Dintr-o junglă de măslini, el a amenajat un camping cu o atmosferă feerică, înconjurat de ziduri de calcar. Liniştea este la ea acasă, din moment ce numărul vizitatorilor care se pot caza în camping este limitat. La poalele unei poteci abrupte şi stâncoase, turiştii beneficiază de o plajă privată, liniştită, iar oraşul Dubrovnik, inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO, se află la doar o oră distanţă de locul în care vă treziţi.
Preţul este aproape simbolic: între 9 şi 11 euro pentru două persoane, o maşină şi un cort. Pentru detalii, sunaţi la +38 520 891 169 sau vizitaţi site-ul orasac.com.
Tartaruga, Zakynthos, Grecia
Zakynthos, cunoscut, odinioară, ca fiind Veneţia estului, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase insule din Marea Ionică şi deţine unul dintre cele mai interesante şi impresionante campinguri din Grecia. Dacă-ţi vei amplasa cortul pe înălţimile din Tartaruga, vei avea parte de o privelişte uimitoare cu plaja şi marea. Proprietarii îţi gătesc mâncăruri cu tot ceea ce este proaspăt în piaţă, asigurându-se că vei avea parte de un concediu în care singura ta „grijă” va fi aceea de a te relaxa.
Turiştii vor plăti între 15,50 şi 19,50 de euro pentru două persoane, un cort şi o maşină, fără a plăti nimic pentru copiii cu vârsta mai mică de patru ani. Pentru detalii, aveţi la dispoziţie numărul de telefon +30 269 505 1967 şi site-ul tartaruga-camping.com.
Nicolas, Peloponez, Grecia
Această regiune sudică este simbolul Greciei antice, fiind constituită dintr-un amestec de ruine, mituri şi poveşti clasice, cu o istorie de mii de ani. Campingul Nicolas se află la zece minute distanţă de orăşelul Tiryns. Aici are loc, anual, un festival de teatru care se desfăşoară în cele două amfiteatre antice. Prin urmare, există posibilitatea să împarţi campingul cu actori care-şi repetă rolurile între două înghiţituri de musaca. Campingul este construit într-o fostă livadă de portocali, cu locuri pentru corturi aflate la umbra pomilor şi la o aruncătură de băţ de apele liniştite ale golfului.
Preţul pentru un cort şi două persoane este cuprins între 16 şi 20 de euro pe noapte. Pentru detalii: +30 275 304 1218 şi site-ulnicolasgikas.gr.