17.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialConacul de la Ţigăneşti, "lichidat" ca activ Sidex

Conacul de la Ţigăneşti, „lichidat” ca activ Sidex

Direcţia de Cultură şi Patrimoniu (DCP) Galaţi încearcă să salveze Conacul de la Ţigăneşti al poetului Costache Conachi, ce face parte din Patrimoniul Cultural Naţional, dar a fost adus nu numai în ruină, ci şi într-o situaţie bizară. După ce a fost transformat în Motelul „Casa Albă”, e „lichidat” ca „activ” al Dunasi SA Galaţi, societate desprinsă din Sidex. Costache Conachi avea la Tecuci nu numai conacul, ci şi un domeniu de 30.000 ha. Parcul din jurul castelului era de 70 ha. La Ţigăneşti, Costache Conachi şi soţia sa, Smaranda Negri, îi aveau ca oaspeţi pe Alecsandri, Cuza, Kogălniceanu, cu care plănuiau Unirea Principatelor. Castelul e înscris în Lista Monumentelor Istorice sub codul GL-IV-m-B-03148, iar poarta în stil neogotic e trecută în listă sub codul GL-II-m-B-03123. În 1888, conacul a fost cumpărat de Tache Athanasiu, prefect liberal al judeţului Tecuci. Prin testamentul din 1897, Athana¬siu a lăsat Academiei Române conacul şi moşiile de la Tigăneşti şi Călmăţui, 800 ha de pădure şi 350 ha teren arabil. Academia a respectat condiţia donatorului, înfiinţând la conac „Şcoala de Agricultură a Academiei”.

Vilă de protocol a activiştilor

Sub comunişti, castelul a devenit sediul IAS Tecuci. În 1974, când fostul premier Constantin Dăscălescu era prim-secretar PCR de Galaţi, conacul a devenit vilă de protocol a activiştilor, sub „acoperirea” de casă de odihnă a muncitorilor de la Combinatul Siderurgic. Uneori, erau aduşi siderurgişti şi filmaţi pentru „Telejurnal”, dar în restul anului conacul, unde fusese construită şi o piscină, era la discreţia activiştilor. După ’90, a devenit vilă de protocol a liderilor judeţeni ai PDSR. În 1999, la pregătirea privatizării Sidex, în cadrul desprinderii activităţilor auxiliare de fluxul tehnologic, conacul a fost trecut SC Dunasi SA Galaţi, care administra Hotelul Traian şi Vila Sidex de la Gârboavele. Acţionarul era FPS, succedat de AVAS. Astfel, conacul a devenit Motelul „Casa Albă”, de 2 stele. Fiind situat la 3 km nord de Tecuci, pe DE 581, a fost exploatat ca motel, dar nu a adus suficienţi bani pentru restaurare şi a ajuns în ruină. După eşuarea mai multor tentative de privatizare, Dunasi SA a intrat în lichidare judiciară. Administrator judiciar este Insolvexpert SPRL Galaţi.

Academia nu a mai revendicat conacul

Până la apariţia Legii 564/09.12.2004, proprietarul de drept, Academia Română, nu a avut posibilitatea să revendice conacul. După apariţia Legii 564, situaţia s-a schimbat. „Instituţia noastră va întreprinde demersuri, inclusiv pentru a i se retroceda Conacul Conachi”, declara în martie 2005, în exclusivitate pentru „România Liberă”, fostul preşedinte al Academiei, Eugen Simion. În cei 6 ani, Academia a revendicat şi a fost împroprietărită cu fostele moşii donate de Tache Athanasiu, 276 ha la Tecuci şi Matca, plus cele 799 ha de pădure restituite în Retezat. În privinţa conacului nu s-a făcut nimic. Acum, noul director al DCP Galaţi, Cătălin Negoiţă, speră să poată face ceva pentru salvarea monumentului. „Conacul aparţine acum unei firme care e în insolvenţă. Vreau să discut cu lichidatorul, să vedem cum stau lucrurile. Din ce am înţeles eu, de doi ani a fost scos la licitaţie. Dar, până să fie cumpărat de altcineva, el aparţine actualului proprietar, iar, conform legii, acest proprietar are obligaţia de a-l conserva. Dar aţi văzut cum arată!”

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă