15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialComorile ascunse ale Cleopatrei

Comorile ascunse ale Cleopatrei

Doua stiri de senzatie au readus, in aceste zile, figura legendarei regine Cleopatra si a intregii dinastii a Ptolemeilor in atentia lumii intregi.
Ieri, cotidianul elen „Eleftherotypia” anunta descoperirea a ceea ce egiptologul grec Haris Tzallas considera a fi intrarea in mausoleul dedicat celebrei regine egiptene. Descoperirea echipei de arheologi din jurul istoricului grec survine dupa sapte ani de cautari si sapaturi, efectuate in regiunea egipteana Sema, aflata in apropiere de Alexandria. Tzallas a oferit putine detalii despre senzationala descoperire, precizand doar ca a gasit „o parte a intrarii in templul antic” dedicat Cleopatrei (69-30 i.Hr.), constand dintr-o „poarta monumentala, grea de cateva sute de tone”. Tzallas a mai spus ca „speculatii despre existenta mausoleului Cleopatrei” la situl respectiv au aparut deja acum 150 de ani. „Ceea ce am reusit noi sa gasim este o poarta monumentala, executata din granit masiv.” Pana la prezentarea tuturor detaliilor, opinia publica va trebui sa mai astepte putin – anume pana in luna iunie, cand Tzallas intentioneaza sa faca publice rezultatele finale ale cercetarilor sale arheologice.
De nu mai putin de 12 ani au avut nevoie cercetatorii francezi pentru a scoate la suprafata, din apele Mediteranei, peste 500 de piese provenite din perioada dinastiei Ptolemeilor. Este vorba de statui imense ale Sfinxului, ale zeului Hapi, de statuete ale altor zeitati egiptene, de vaze, obiecte de cult sau decorative, de monede si bijuterii. Exceptionalele piese au fost descoperite de echipa de cercetatori subacvatici ai arheologului francez Franck Goddio. Dotati cu aparatura ultrasensibila, egiptologii francezi au muncit peste un deceniu pentru a aduce la suprafata, in Golful Abukir – cu alte cuvinte tot in largul coastelor Alexandriei -, pretioasele descoperiri.
Piesele, reunite toate intr-o unica expozitie, au pornit, de joi, in turneu mondial. Expozitia a fost inaugurata la Berlin de sefii de stat german si egiptean. Printre exponatele cele mai impresionante se numara statuia de peste 15 tone a unui faraon din dinastia Ptolemeilor, statuia fiind lucrata in granit roz si avand peste 6 metri inaltime.
Prezent la vernisaj, Franck Goddio a declarat ca cele 500 de exponate reprezinta „doar inceputul”, fundul Mediteranei fiind „presarat” cu ruine ale unor palate si temple, in special in zona Golfului Abukir. In aplauzele publicului, egiptologul francez a spus ca a descoperit chiar si un palat despre care crede ca ar fi fost al reginei Cleopatra. Goddio a mai precizat ca sud-estul Mediteranei a fost lovit, cu multe secole in urma, de o calamitate naturala, cu mare probabilitate un cutremur devastator urmat de un tsunami, apele inghitind o parte a coastelor.

Cele mai citite

Adolescent agresat sexual la un bazin de înot din sectorul 2 al Capitalei

Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzația că ar fi agresat sexual,...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Institutul Regional de Oncologie din Iași are cabinet de vaccinare anti HPV

A fost deschis primul cabinet de vaccinare anti-HPV din zona Moldovei, situat la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al Institutului Regional...
Ultima oră
Pe aceeași temă